54. Sarlota cu mere, ca in Praga

 Aproape ca s-a facut nevazut si Craciunul asta, cu atat mai mult cu cat pentru cei ce l-am petrecut in fuga prin birouri sau in lupta cu clientii Mosul a trecut tiptil si pe nesimtite, asa ca deja ma intreb ce sa fac cu gramada de hrana ramasa in figider. Asta in principiu si pentru ca traim intr-o epoca a reciclarii. Sunt convinsa ca nu sunt singura persoana care din prea mult avant culinar (sau pofte indecise) gateste si face cumparaturi in mod necumpatat in perioada celor doua saptamani de sarbatori de iarna. Ar fi cazul sa invatam sa pretuim mai mult bunatatile de pe raftul magazinelor si mai de graba sa lasam alti cumparatori sa ramana cu ea pe stoc, nu de alta dar in ultima vreme in mintea mea nu prea are rasunet nimic altceva decat cuvantul “rulaj”.

Mi-am propus ca macar de Revelion sa nu mai fac cumparaturi cu nemiluita, ca in Ajun, mai ales ca epidemia de rubeola ne-a marginalizat anul asta si taiat de pe lista colindatorilor. Am ramas cu un stoc de una bucata paine veche de  vreo 2 zile si un kilogram mere (n-am aviz si nici factura :))))))))) asa ca voi incerca sa le introduc in gestiunea “Cuptor la 200 grade Celsius” sub o forma prelucrata dupa metoda culinara a cehilor, si anume o sarlota de toata frumusetea, dulce-acrisoara. Cehii fac sarlota asta cu mere, pe cand mama o face cu gem si ii spune “Budinca de cornuri”, asta in conditiile in care a noastra chiar e cu cornuri tip bagheta, si nu neaparat cu paine veche. E cea mai buna metoda de reciclare a painii, asta inainte de a se impodobii cu penicilina, cum zice Cami si in plus e un desert grozav de gustos si extrem de simplu de facut.

Mancarea din Cehia e minunata, am simtit-o pe papilele mele, si sincer sper sa mai am candva ocazia sa gust o friptura traditionala de vita cu sos vanatoresc. Am incercat-o candva si a reusit aproape de original, asa ca la urmatoarea incercare sper sa ne apropiem si mai mult, asta ca sa putem sa o prezentam in cadrul tematicii blogului. Pana atunci insa ma multumesc cu desertul asta si ma amagesc cu amintirea unor strazi de poveste si o tara plina de minuni. Reteta asta o am dintr-o grozavie de carte, mai de graba carnetel, luata de pe Aleea Aurarilor din Praga. Mi s-a parut o idee geniala sa pui retetele pragheze de renume intr-o amintire pentru orice turist de rand. La noi am incercat treaba asta dar fara un succes real, editurile noastre nefiind interesate de un asemenea concept. De unde si rezultatul ce il aveti in fata, un blog semiculinar (de fapt a ajuns doua treimi ori chiar trei sferturi dedicat bucatariei de pe Vlaicu) deschis traditiilor fratilor nostri europeni.

Am pregatit un vas mare de sarlota cu mere din urmatoarele (si am mancat cam 6-8 oameni):

½ paine mare, taiata felii
400 ml lapte
6 oua
100 g zahar
1 kg mere
50 g stafide
4-5 linguri fulgi de migdale
Cam ¼ pachet unt
Inca 3 linguri de zahar

1. Feliem painea (nu o feliati chiar atat de generos ca mine, mai bine felii mai subtirele).
2. Batem 3 oua intregi cu vreo 2 galbenusuri, laptele si 100 g zahar alb.
3. Scufundam pe rand feliile de paine in amestecul asta, lasandu-le sa se imbibe cat de mult.
4. Intre timp, curatamn si dam pe razatoarea mare cam un kilogram de mere, apoi amestecam rezultatul cu stafidele si fulgii de migdale.
5. Ungem un vas termorezistent cu unt, apoi incepem sa asezam straturi alternative de paine inmuiata si amestec de mere. Ultimul strat trebuie sa fie de paine.
6. Presaram cubulete de unt deasupra viitoarei sarlote, apoi o dam la cuptor cam 30-35 de minute la 200 grade Celsius.
7. Batem 3 albusuri cu 3 linguri de zahar, pana obtinem o spuma tare. Dupa cele 30-35 de minute de lasat sarlota la cuptor o scoatem si ornam frumos cu spuma. Mai dam totul la cuptor cam 5 minute, ori pana cand spuma se rumeneste usor.
8. La final, cand e racita, o presaramn cu scortisoara sau Condiment pentru cafea cu scortisoara si cuisoare. Va fi un deliciu, fie ea calda sau rece de la frigider, si doar gandul la Praga de poveste o  sa va faca sa o mai incercati si a doua oara…

Biscuiti de Craciun – sau biscuitii nostri preferati

Astia sunt preferatii lui Cristi. Poate manca o transa cat ai zice “Biscuite!” si inca ar mai vrea! Exagerez putin, insa merita. Aveti cam tot ce va trebuie pentru ei. Pot ramane nedecorati daca timpul va da batai de cap, oricum tot gustosi vor fi. Pana una-alta, sunt o activitate grozava pentru copilasi, asa ca batai de cap nu veti avea, mai ales ca aluatul e unul extrem de simplu, iar restul muncii o vor face cei mici, si chiar cu placere!

2 tavi mari va ies din:

500 g faina
200 g zahar pudra
2 oua
1 galbenus
4 linguri miere topita
100 g unt moale
2 lingurite scortisoara
2 lingurite esenta de vanilie
2 lingurite cuisoare macinate
Coaja rasa de lamaie
1 lingurita bicarbonat de sodiu

1. Amestecati toate ingredientele uscate.
2. Adaugati untul cubulete, mierea fierbinte si ouale plus un galbenus. Framantati un aluat moale, flexibil, apoi intindeti-l pe masa de lucru, pudrata cu faina. Nu e nevoie sa fie foarte subtire. Daca va fi asa, biscuitiivor deveni prea crocanti. Ii taiem cu forme sau cu un pahar, si ii coacem la 180 de grade Celsius, pana devin aurii.

Cu asta am incheiat transmisia de Craciun, sa va mearga coptul struna, multa pofta la chiftelute si sa va unga la suflet supa de pui de casa! Craciun fericit!

Christmas Muffins

Astea sunt chiar aromate, in spiritul Craciunului, cu tot ce presupune el: nuca, stafide si evident scortisoara. Daca ii mai puneti si spuma de ou, vor fi niste briose cat se poate de delicioase. Sunt simple, gustoase si potrivite momentului prin aromele lor. Si cel putin mai schimbam prajiturile cu foi din fiecare an…

Pentru 2 tavi (24 de bucati) aveti nevoie de:

1 pachet unt
1 ½ cana zahar
3 cani faina
1 plic de praf de copt
450 ml lapte batut
3 oua
2 lingurite scortisoara
2 lingurite praf de coaja de portocale
5 linguri nuci tocate
50 g merisoare uscate
5 linguri stafide
3 albusuri
3 linguri zahar

1. Frecam untul cu zaharul, pana devine cremos, dupa care incorporam pe rand cele 3 oua.
2. Separat, amestecam faina, praful de copt, scortisoara si coaja de portocale uscata. Incepem sa adaugam amestecul uscat peste crema de unt, alternand cu parti de lapte batut. Unltima trebuie sa fie faina.
3. La final, adaugam nuca, stafidele si merisoarele, omogenizam, si distribuim aluatul in tava de briose, in hartiute speciale.
4. Coacem o tava 35 de minute la 185 de grade Celsius.
5. In ultimele 5 minute, adaugam caciulite de spuma din albusurile batute bine cu 3 linguri de zahar. Le puteti pune mai frumos decat mine cu un sprit. Pe astea le coaceti numai 5 minute, sau chiar mai putin, cat sa devina rumene. Si uite asa, aveti ceva mai nou drept desert, ca e Craciun, ca e Anul Nou sau doar un weekend devenit din banal, unul dulce si special.

Guguluf de iarna

 

Cam tarziu sa mai dau azi idei pt cuptorul vostru, dar macar de distractia de a citi ceva colorat in pauza de gatit, pun azi aici cam ce am pregatit noi pt seara colindelor. Niste dulciuri simple, aromate, usor de pregatit si pentru cei mai neexperimentati in ale prajiturilor de Craciun. Primul de pe lista mea e guguluful de iarna, o reteta pe care o fac in fiecare an de Craciun, de o vreme in coace. Are de toate, de la arome vanilate, la nuci si fructe uscate, ideale pentru ceasca de cafea cu lapte din diminetile de sarbatoare.

Pentru un guguluf mare de tot :), va trebuie o forma speciala, insa daca nu o aveti merge aluatul asta foarte bine intr-o tava de chec lunguiata. Va trebuie cam urmatoarele:

400 g faina
250 g unt
250 zahar
1 plic praf de copt
2 lingurite esenta de vanilie
Zeama de la ½ lamaie
150 ml  lapte
5 oua
1 cana nuca tocata
¾ cana caise uscate tocate
½ cana merisoare uscate
Unt pt uns tava si pesmet pentru tapetat
Zahar pudra in loc de fulgi de nea

1. Frecam bine de tot untul cu zaharul, pana obtinem o crema pufoasa.
2. Adaugam rand pe rand ouale, intregi, si le incorporam pe fiecare cat se poate de bine.
3. Amestecam faina cu praful de copt, apoi incepem sa adaugam o parte peste crema de unt, zahar si oua.
4. Adaugam laptele, apoi restul de faina, zeama de lamaie si esenta de vanilie.
5. Cand avem un aluat omogen, adaugam nuca si fructele uscate, asta dupa ce le-am pudrat cu putina faina.
6. Ungem bine de tot tava cu unt si o tapetam cu pesmet. Guguluful va fi astfel mai rumen si mai aratos decat in varianta cu faina, si mie sincer si gustul imi place mai mult asa. Nivelam frumos aluatul in tava si il dam la cuptorul preincalzit la 190 de grade Celsius, cam 60 de minute, maxim 70. Va trebui sa aveti rabdare sa se raceasca complet inainte de al scoate si pudra cu zahar. Se taie mult mai bine rece, decat cald, cand nu veti reusi decat sa il rupeti. Asta e micul meu dejun in zile de Craciun. Stiu ca e tarziu sa il mai prezint, dar poate in concediul asta o sa mai aveti chef de o prajiturica gustoasa…

53. Camembert “la gura sobei”

 

 

Mai, francezii astia chiar stiu ce sa faca cu o bucata de branza! Vreau sa declar aici raspicat, ca asta e cea mai fina mancare pe care am mancat-o de cand gatesc in bucataria asta! Dani, sincer sper sa citesti si sa incerci reteta asta, ca sunt convinsa ca iti va placea, ca doar stiu ca esti amator de branzeturi fine. Reteta asta o gastiti si in cartea Laurei Calder, si in cea  a Annei Olson, cu mici variatiuni si diferente nesemnificative. Laura ii zice “Fireplace Camembert”, chiar daca si ea foloseste un cuptor normal ca al nostru. Cam de aici si denumirea din titlul meu.  Eu am incercat cea mai simpla varianta de mijloc si nu am putut sa ma mai satur. O gustare extrem de fina si de eleganta, sofisticata, un deliciu culinar pe care cu siguranta il voi pregatit cat de des voi putea!

Pentru doua persoane:

O branza Camembert, cam la 125 de grame o gasiti cel mai adesea la noi
Pita proaspata cu coaja frumoasa si crocanta cum ii place lui Cristi
Si ceva folie de aluminiu

Imbracam in folie de aluminiu branzica si o dam la cuptor la 200 de grade Celsius, cam 10-15 minute. O mai puteti incerca, la mijlocul timpului, sa vedeti daca nu pare ca e mijlocul moale. Sa nu intepati insa branza si nici sa nu o rupeti, ca va incepe sa se scurga. In final va fi o crema fina delicioasa imbracata intr-o coaja de branza grozav de buna. Daca scufundati in ea o coaja de paine proaspata, va fi o adevarata nebunie pentru papilele voastre. Sa nu mai zic ce se intampla daca o asortati cu un vin parfumat…

Supa de pui – ca la mama acasa

 

Cum pregatirile incep, ma gandesc deja la ce o sa pun pe masa in zilele de Craciun. Evident ca supa de pui a fost prima care mi-a venit in minte, la concurenta mai apoi cu o ciorba de varza acra pe purcel, insa ma gandesc ca asta va fi mai buna pentru mahmureala de dupa petrecerea de Anul Nou. Supa de pui e una dintre preferatele mele, mai ales daca vine insotita de niste taitei de casa. O supa usoara, dulce, numai buna sa incalzeasca sufletele in vreme de iarna.

Pentru 6-8 farfurii:

4 pulpe inferioare
1 piept de pui cu os
1 ceapa
2 morcovi
2 patrunjei
½ telina
1 lingura piper boabe
1 lingura vegeta
1 lingura sare

1. Spalam carnita, curatam tot zarzavatul si il pastram intreg. Punem totul la fiert in vreo 2.5 litri de apa.
2.  Cand totul fierbe si a disparut si spuma, adaugam restul de condimente. Fierbem totul la foc mic, cam 40 de minute bune, pana cand avem o supa frumoasa, aurie si sticloasa.
3. Cand carnita s-a fiert, adica furculita intra cu usurinta in ea, luam oala de pe foc si dam frumos supica printr-o strecuratoare. Nu are rost sa va spun cate putem face din legume: chiftelute, salata de boeuf, salata ruseasca iar din carnita fripturi sau mai ales din piept o minunata salata Waldorf, pe care o voi prezenta intr-o zi, la concurenta cu alte doua salate celebre. Supica o putem servi cu galuscute de gris, asa cum ii place Cameliei, ori cu taitei de casa, fierti separat si strecurati, asa cum imi place mie. Nu mai ramane decat sa vina Craciunul…

52. Mere coapte norvegiene

 

Si daca tot am pus mai devreme cuptorul la munca ne-am gandit sa mai bifam o excursie, de data asta la extrema nordica, asa ca am incercat mere coapte in stil norvegian. De data asta au fost testate si de o alta burtica decat una din familia V, asa ca putem spune cu mana pe inima ca reteta nordicilor e mai mult decat delicioasa. Cam in acelasi fel le gatesc si eu, de obicei, cu mici diferente de nuanta, insa la fel de bune. Eu zic sa puneti lemne in soba (ori macar sa apasati butonul de power on) si sa va bucurati de un desert rapid si in caracterul perioadei.

Am avut 3 mere uriase pe care le-am umplut cu urmatoarele:

½ pachet unt moale
6 linguri nuca tocata, nu macinata
3 linguri stafide
2-3 linguri zahar
½ lingurita praf de scortisoara
½ lingurita praf de nucsoara
Un praf Condiment pt cafea si desert Kamis (l-am prezentat la ciocolata calda)
Un praf Caramel Kotanyi sau zahar vanilat

1. Spalam merele, le stergem, apoi le taiem un capac in zona coditei. Scobim cotorul si o parte din miez, ca sa facem loc umpluturii.
2. Cu o furculita amestecam untul moale cu nuca, zaharul, scortisoarele, nucsoara si stafidele. Umplem apoi cu varf merele pregatite.
3. Mai aplicam un praf de condimente peste merele umplute si pe suprafata palariilor, apoi le asezam pe cele din urma la locul lor.
4. Dam merele intr-o tava tapetata cu hartie de copt, cam o jumatate de ora la 190-195 grade Celsius, sau pana se patrund, inainte sa crape. Le savuram calde (sau reci), si eventual stropite cu o cana de glogg din vecini, asa, cat sa “condimentam” un pic mai mult seara…

Sandwich cald aproape mediteranean

S-a facut frig. Ce poate fi mai frumos decat o amintire de vacanta? Ceva ce sa ne duca cu gandul la verile mediteraneene, la concedii, asta cel putin pe cei ce stam de straja firmei la vreme de sarbatoare si tinem piept valurilor (nu de apa limpede si sarata) ci de clienti nesatui si pofticiosi la cadouri de tot soiul. Nu am sa mai insist asupra gandurilor de speta asta josnica de genul “hai sa fugim in lume decat sa mai facem o factura”, ca nu ne face cinste si nici banutii nu or sa mai curga in data de 20 a lunii. O sa trec direct la subiectul delicios, prezent sub forma a doua jumatati de chifla decorate in stil “malul marii” cu masline verzi, sardine in ulei cu lamaie, rozmarin si branzica.

Mi-am inveselit seara cu cate un sandwich cald mie si jumatatii mele, din urmatoarele:

2 chifle
1 conserva mica de sardine in ulei si lamaie
1 felie de lamaie proaspata
2 linguri ulei de masline
Un praf de rozmarin
2 felii cascaval
2 felii branza topita
4 linguri masline verzi fara samburi, rondele

1. Am taiat chiflele in doua, le-am stropit pe fiecare jumatate cu ulei de masline si le-am dres cu un praf de rozmarin. Le-am dat apoi 5 minute la gril la 200 de grade Celsius, ca la un alt sandwich din lunile trecute.
2. Am scurs sardinele de ulei pe un servet de hartie, apoi le-am stropit cu zeama de lamaie.
3. Cand jumatatile au devenit aurii, le ornam pe doua dintre ele cu jumatati de sardine curatate de sira spinarii, plus cate o lingura de masline verzi. Pe celelalte doua jumatati le dichisim cu cate o felie de cas, una de branza topita, plus cate o lingura de masline.
4. Mai dam sandwichurile un minut-doua la cuptor, apoi le impartim, daca ne lasa inima, cu cineva, daca nu, le devoram in fata albumului cu fotografii de vacanta si speram ca maine clientii merg la Christmas Party…

51. Glögg sau vinul fiert al suedezilor

 

Cu ce sa astepti oaspeti in vremuri friguroase, acum in pragul sarbatorilor, daca nu cu un vin fierbinte, aburind a mirodenii? Cel mai potrivit l-am gasit in traditia suedeza, in cana de glogg fierbinte, cu arome echilibrate, nu exagerate, o bautura ferma, in caracterul vremurilor de iarna, cu o paleta de arome tipice pentru un vin fiert bun, gustos, pregatit sa iti deschida apetitul pentru inca o cana si o poveste langa ea. Suedezii mai pun la fiert si cateva stafide si migdale, asa, cat sa simta mai bine aroma Sarbatorilor, ca sa nu mai spunem de biscuitele cu ghimbir ce insoteste cana.

Pentru 4 adulti:

1 sticla (750 ml) vin rosu (demisec)
1 cana vin alb licoros (foarte dulce)
½ cana zahar brun
1/8 lingurita cardamon praf
¼ lingurita ghimbir praf sau 3 feliute zaharisite
½ lingurita scortisoara
10 cuisoare
2 linguri de stafide daca vreti, dupa ce ati strecurat vinul fiert

1. Cu minim doua ore inainte de a  servi licoarea, amestecam toate ingredientele si le lasam la rece, mai putin stafidele. Daca le vreti, pe astea le punem dupa ce strecuram vinul, apoi il mai incalzim putin cu ele.
2. Cand musafirii au ajuns, punem oala pe foc, pana la 60-70 grade Celsius, fara sa fiarba deci vinuletul, sa il infierbantam doar. Altfel ne alegem cu suc de struguri, fara urma de alcool. Strecuram gloggul in cani si asteptam sa inceapa “Leap Year” si Matthew William Goode la televizor… n-o fi el tocmai suedez, dar merge de minune cu vinul asta!

Bun venit Miss A si Marina Bunia! O cana pt voi, fetelor!

50. Risalamande - budinca daneza de orez, la vreme de Sarbatoare

 

Ei bine, desertul asta danez a fost pura incantare! Daca am reusit sa il fac pe Cristi sa manance o portie intreaga de budinca de orez si sa mai si intrebe daca mai facem, cred ca merita tot efortul pentru blogul asta! Probabil exagerez: blogul merita pur si simplu pentru incantarea mamei mele de a-si vedea marea majoritate a retetelor de familie pusa in practica si in imagini de “gospodina lu’ mamica”… in orice caz, nu exagerez cand spun ca budinca noastra de orez e gustoasa, iar a danezilor e delicioasa! Ce face diferenta intre cele doua? Sosul elegant si o frisca naturala cremoasa de partea danezilor, insa nici albusul cu rezultat pufos si pudra de cacao nu se lasa mai prejos la reteta mamei mele. Risalamande (sau orezul cu migdale) e o budinca traditionala in serile de Craciun din Danemarca, inca de la sfarsitul secolului al nouasprezecelea. E un mix de budinca de orez pastrata din seara de 23 decembrie, frisca batuta si migdale, cel mai adesea servit in compania unui delicios sos de cirese (kirsebærsauce), la finalul Cinei de Craciun. Noi am pregatit-o inainte, din pura pofta si curiozitate si mai ales ca am dat peste niste pungute cu fulgi de migdale. Cu rabdare, la treaba!

Pentru 4 portii:

500 ml lapte
1/3 cana orez (80 ml)
2 linguri zahar
2 pliculete zahar vanilat
200 ml frisca naturala
1 cana suc de la compot de cirese, pastrand ciresele de o parte, sau visine din congelator
2-3 lingurite amidon
25-30 g fulgi de migdale sau migdale tocate

1. Cand laptele amestecat cu zaharul si vanilia incepe sa fiarba la foc mic, adaugam orezul. Fierbem tot cam jumatate de ora buna, amestecand mereu, pana cand orezul e facut, si budinca pregatita. O dam la o parte, sa se raceasca.
2. Batem frisca, eventual cu o lingura de zahar pudra. O punem apoi peste orez, numai cand acesta s-a racit, amestecand cu grija, sa nu se lase frisca de tot.
3. E momentul fulgilor de migdale sa intre in scena. Amestecam cateva linguri in budinca de orez, apoi o distribuim in cupe.
4. Ultimul pas – sosul de cirese. Pastram ciresele din compot pentru budinca, deasupra ei. Putem folosi si visine din congelator, dupa ce au dat un clocot in sucul de cirese. Cand zeama fierbe, fara fructe, adaugam amidonul dizolvat intr-o cescuta de apa rece, mai fierbem cateva minute sa prinda consistenta, apoi il imprastiem in mod generos peste budinca nostra cremoasa de orez cu migdale, si incercam sa ne imaginam un Craciun in infrigurata Danemarca…

49. Machanka – tocanita de porc de prin Belarus

 

Cam straine mi-au devenit butonasele din jumatatea asta de tastatura, pe cand zona plina de cifre striga “Mai lasa-ne si pune si tu ceva la fiert, ca am obosit de atatea calcule!” Parca imi era dor de ceva inexact, dar mai mult parca tanjeam dupa ceva miros de mancare proaspata si caldura in bucataria de pe Vlaicu. Ca rezultat concret al acestor ganduri s-a decongelat o jumatate de kilogram de pulpa zdravana de purcel, asta mai ales ca e perioada in care vecinii te imbie la fripturi zemoase, carnati parfumati puternic cu usturoi si jumerute rumene de la sacrificarea nefericitului grasun. Am pregatit, in cinstea tuturor macelarilor de ocazie din perioada asta vesela de an, o tocana de purcel grozav de buna, din nu tocmai veselul Belarus.

Aspectul tacanitei asteia nu e tocmai ce o juma’ de unguroaica ar prefera, atata vreme cat mancarea asta nu da semne ca ar fi prietena cu boiaua ori cu un Eros Pista. Cu toate asta, abia mai puteam sufla dupa o portie de oameni mari stearsa din farfurii dintr-o suflare. Sosul e cremos datorita smantanii, gustul nemaipomenit si aroma de sos gatit la cuptor, o grozavie! Ciudata combinatia de aragaz si cuptor, insa cu un rezultat neasteptat. Ideea e de bun augur, tocmai cand simteam nevoia de ceva nou si vechi in acelasi timp in meniul nostru. Va recomand cu mare drag tocanita asta de porc, fie cu piure de catofi, fie in adevaratul stil bielorus: cu cartofi natur ori clatite neindulcite, mai groase, muiate in sosul gustos.

Pentru 6 portii:

500-600 g carne de porc, polpa e numai buna
1 ceapa mare
3 linguri de ulei
2 linguri faina
1 cub vita
Sare si piper
1 lingurita cimbru uscat
200 ml smantana pentru gatit

1. Spalam, stergem si taiem cubulete generoase carnea de porc, apoi tocam marunt ceapa.
2. In 2-3 linguri de ulei, punem carnea si ceapa la prajit, pana cand carnita se rumeneste usor. Cam 20 de minute.
3. Acoperim cu apa, cam de 1 deget peste nivelul carnii, apoi cand oala da in clocot, adaugam cubuletul de vita. Saram si piperam, dupa gust, apoi adaugam si cimbrul si fierbem totul cam 40 de minute, sa mai scada zeama.
4. Prajim 2 linguri de faina apoi, in 2 linguri de ulei, stingandu-le dupa cu 1 cana de apa si adaugam ingrosala in tocana. Mai firbem vreo 5 minute, apoi adaugam smantanica.
5. In final dam totul la cuptorul preincalzit la 180-190 grade Celsius, cam 20 de minute. Grija deci in ce oala pregatiti tocana, sa reziste manerele in cuptor. O grozavie de mancare dintr-un tinut cu traditii culinare cunoscute noua din vremurile “mai reci”, insa care au pastrat savoarea mancarii simple dar copioase.

Salata Vitamina C... de la Cristina, evident!

Cu vremea de afara cam un lucru e sigur: stranuturile vor deveni ceva comun zilele astea, cand ba e ingrijorator de cald si ploua, ba da frigul dintr-o data. Ma gandesc ca am putea gasi o solutie intr-o vitamina acrisoara sau intr-o cupa plina de astfel de vitamine, numai bune de luptat cu vremea schimbatoare de la inceput de decembrie. Daca maine Nicolae ne face o vizita, sunt convinsa ca mai toata lumea o sa gaseasca prin ghetute ingrediente pentru o astfel de salata. Nu ne trebuie decat un car de rabdare pentru rodie, asta daca a zacut pe raft mai mult decat necesar si in cazul asta desfacutul ei o sa ne dea dureri de cap. Daca insa pare a fi proaspata, game on!

Pentru doua vitaminizari:

1 portocala

1 kiwi

1 sweetie

1 conserva mandarine

1 lingura miere

4 linguri lichior de mandarine

1. Curatam fructele, pastram perlutele de rodie intr-un bol, portocala si un kiwi le feliem, iar pe sweetie il "decorticam" de tot, sa ramana numai pulpa lui.

2. Conserva de mandarine o strecuram si ii pastram zeama intr-o craticioara. In ea mai amestecam mierea si lichiorul de mandarine si infierbantam sosul pentru salatica noastra vesela.

3. Asezam fructele in straturi in cupe sau pahare sau ce mai gasiti voi, dupa care imbaiem rezultatul in siropul licoros. Tot ce vom vrea e ca cel de langa noi sa spuna "nu mai pot!" ca sa putem lua si portia lui!

Compot de visine cu aroma de iarna

 

Cu aer de concediu, la inceput de sezon de sarbatori am pus pe foc un compot numai bun sa incalzeasca diminetile cu promoroaca. Nu numai ca are culoare de sarbatoare, dar parca ne mai aduce putin chef de gatit si pus cuptorul la munca. In asteptarea unor retete cu aer de Craciun compotul e o introducere delicioasa pentru aromele tipice: cuisoare, scortisoara si alte asemenea mirodenii. Asa ca numai bine putem scoate prima punguta de visine congelate, pregatite parca numai pentru incantarea unui bol fierbinte.

Pentru 4 persoane avem nevoie de:

300 g visine congelate
½ l apa
4-5 linguri zahar
1 lingurita scortisoara
6 cuisoare
2 linguri zama de lamaie
1 felie lamaie

1. Punem la fiert apa cu zaharul si mirodeniile.
2. Cand aproape fierbe, punem visinele congelate, zeama si feliuta de lamaie.
3. Lasam la fiert compotul cam 5 minute si gata! Ne asezam la geam si asteptam prima ninsoare adevarata langa un bol fierbinte de compot aromat cu visine si scortisoara, in spiritul sarbatorilor ce se apropie…

48. Piyaz – o salata turceasca pentru amintiri de vara

 

Nu am fost in Turcia, dar salata asta e numai buna sa ne duca cu gandul la vremuri mai calduroase asta daca mai stam si cu o revista deschisa la pagina Antaliei. Mancare traditionala pe la turci, piyazul poate sa aiba la baza nu numai fasole ci si naut sau alte boabe de acest gen. Unde mai pui ca poate sau nu sa aiba rosii si mai ales patrunjel verde. Ce se pastreaza in mai toate variantele e oul fiert tare. In Antalia nici nu e considerata o salata ci un fel principal de mancare si are nu ulei de masline, ci de susan. Noi am mers pe cea mai comuna varianta a salatei si e foarte clar ca o vom mai repeta. Am folosit doua feluri de conserve: fasole alba si fasole pestrita. A iesit o bunatate de mancare ce m-a dus cu gandul la vremea copilariei in care tata facea felul asta mai simplu insa la fel de delicios si consistent: doar fasole fiarta in zeama proprie, inainte de o oala de fasole frecata, putin ulei si cepa rosie taiata feliute… o bunatate!

Pentru 4 portii:

2 conserve de fasole fiarta
3 fire ceapa verde
3 linguri rosii tocate din conserva sau 2 rosii proaspete
4 oua fierte tari
2 linguri ulei de masline
2 linguri otet de vin

1. Fierbem oula cat mai tari, le curatam si taiem apoi in sferturi.
2. Amestecam fasolea scursa bine din conserve cu ceapa taiata rondele si rosiile scurse de zeama. Restul conservei de rosii merge de minune intr-o ciorbita ca cea pe care v-am descris-o mai devreme, deci nu se pierde.
3. Asezonam salata cu ulei de masline si otet de vin, eventual sare, daca mai simtiti nevoia.
4. Asezam feliile de oua fierte deasupra salatei si pornim cu gandul spre un eventual concediu in vara viitoare, macar de dragul de a face planuri sau cheful de concediu… o minune de salata, numai buna daca punem la socoteala si postul asta mai vesel…

Ciorbita cu mazare si paste

Intorsi de la un drum lung, ciorba asta mi-a stat in minte ceva zile bune! Buna mancare au austriecii, dar nicaieri nu vezi o ciorba mai buna ca la tine acasa, in stil romanesc, cu de toate pentru toti! Imi place genul asta de ciorba nu numai pentru ca e acrisoara si deci pe placul meu, dar mai ales pentru ca e colorata si aduce a toamna calda, mai de graba decat a vremea rece si posomorata de afara. A mers foarte rapid, de nici nu am apucat sa scriu despre locuri si oameni noi, din ultimele drumetii. Inca ma mai gandesc la un mod de a reproduce patiseria incercata in concediu, dar jur ca austriecii astia nu se lasa prea usor la capitolul destainuiri, asa ca, pana una-alta, ma delectez cu o ciorbita a la Cristina V, numai buna sa incalzeasca serile din Cluj, si poate si pe cele ale lui Calin din Snohomish :).

6 portii zdravene va ies din:

1 ceapa
2 morcovi
1 patrunjel
½ radacina telina
3 cartofi
1 cana mazare boabe
3 linguri paste pentru supa (de care gasiti, eu am avut niste spirale mici unguresti)
½ conserva rosii cubulete
2 cuburi pui
1 lingura sare
2 linguri otet de pe ardei iuti bulgaresti
Cam 2.5 litri apa

1. Curatam legumele, tocam ceapa marunt si rondele morcovii si patrunjelul. Taiem cubulete si telina si le punem pe toate la fiert.
2. Dupa ce supa a dat o unda, adaugam cubuletele de pui si asteptam pana cand morcoveii sunt aproape gata.
3. Adaugam acum rosiile din conserva, cartofii taiati cubulete, mazarea si pastele.
4. Mai fierbem toate astea la un loc cam inca 15 minute, sa fie bine fierti cartofiorii, apoi adaugam sarea si otetul de pe ardeii iuti. Grija la timpul de fierbere al pastelor. Ale mele aveau pe ambalaj 8-16 minute, de asta le-am pus o data cu cartofii si mazarea boabe.
5. Nu mai ramane decat sa savurati o portie zdravana si ziua parca e mai frumoasa acasa, la caldurica…

Ghiveci cu legume si orez

 

Am avut chef de o mancare aromata care sa imi aminteasca de mijlocul verii, de ardei si rosii, de ghiveci cu legume sau tocanite de genul asta. Eram pregatita sa trec la un ghiveci bulgaresc, de la vecinii nostri, insa citind eu in stanga si-n dreapta, mi-am dat seama ca al lor ghiveci cu orez nu e deloc ce imi imaginam eu. Ghiveciul bulgaresc are ca regula de baza carnea de vita si vinetele, plus-minus orez. Asa ca de data asta am lasat la o parte planul culinar la care m-am inscris si am facut o mancarica mai usoara, ca la mama acasa, cu rezultatul constand in 4 portii delicioase de ghiveci cu orez si legume. E nevoie de stat langa cratita, asa ca daca planuiati sa mai vedeti ceva la TV pana se face mancarea sau sa mai navigati cautand retete pentru un desert delicios, nu e cazul sa va apucati de ghiveciul meu. In schimb daca va simtiti in stare sa amestecati intr-una cam o jumatate de ora, merita efortul, plus ca maine e miercuri si numai bine avem ceva mancarica vegetariana.

Pentru 4 farfurii pline:

2 cepe
1 ardei rosu mare si gras
1 conserva rosii cubulete
1 cana orez
3-4 cani apa
2 linguri ulei de masline
2 linguri zahar, chiar 3 daca sunt rosiile mai acrisoare
Sare si piper dupa gust

1. Incepem cu ceapa. O curatam si taiem frumos Julien, apoi trecem la ardeiul gras pe care il taiem cam la fel, fasiute.
2. Toate astea le punem frumos la calit in ulei de masline (la mancarea asta imi place mai mult decat cel obisnuit, da o aroma mai fructata mancarii), pana cand se inmoaie legumele.
3. Cand s-au sotat ceapa si ardeiul, punem orezul la calit 2-3 minute, apoi stingem tot cu rosiile tocate.
4. Adaugam apa si restul de condimente dupa gust (zahar, sare si piper) si incepem sa amestecam cat de des, sa nu se lipeasca orezul. Toata afacerea tine cam o jumatate de ceas, vreme in care orezul e fiert si sosul a capatat consistenta unui ghiveci tipic. Nu mai ramane decat sa il savurati, cu sau fara smantanica in farfurii. Un deliciu de mancare!

47. Tarta cu nuci si iz de invingatoare – Laura Calder

 

 

Am promis o tarta cu aroma de sarbatori si iarna, in stil frantuzesc, asta in eventualitatea in care Laura Calder trecea drept preferata voastra in confruntarea cu alte doua mari doamne ale bucatariei mele, Sanda Marin si Anna Olson. Cum lectia de "gatit frantuzeste" a avut castig de cauza, am trecut la fapte si pun pe masa azi o tarta cu nuci si caramel, dupa reteta invingatoarei, din cartea pe care v-am prezentat-o la o fripturica “au poivre”, saptamanile trecute.

Tarta asta nu da mari batai de cap, iar felul in care e scrisa peripetia umpluturii in cartea Laurei te pregateste din timp pentru agitatia din momentul in care caramelul sfaraie in cratita si ameninta sa cucereasca aragazul. Nu ne trebuie decat rabdare: in primul rand pentru ca aluatul va sta 1 ora la  frigider, iar in al doilea rand, pentru ca umplutura ia cam 15 minute bune la foc mic, lucru la care nu ma asteptam si care pentru mine a devenit o revelatie in materie de zahar topit si alte chestii lipicioase. Despre aluat pot sa va spun ca e numai bun pentru orice altfel de tarta care necesita sau nu coacere ulterioara, in functie de umplutura. E un aluat versatil, nu foarte dulce, potrivit pentru orice idee ati avea legata de un desert. Nu e bai nici daca il coaceti cu o zi inainte. O sigura observatie as avea la capitolul asta: folositi o tava de tarta cu un diametru de maxim 25 de cm. A mea are 27 si diferenta se vede: crusta pentru tarta cu nuca nu e prea inalta si aluatul a iesit si mult mai subtire, ca am avut ce intinde pentru cei doi cm in plus. Una peste alta, e foarte bun, iar umplutura face cinste castigatoarei.

In plus, daca tot am vazut ca numarul voturilor a crescut cu vreo 15 :) de la ultima confruntare (cea dintre bauturici), ne gandeam zilele trecute cu o buna prietena, sa punem la bataie pe viitor o alta tematica de concurs, si anume salate celebre. Insa trebuie sa ma gandesc pana una-alta la ce pun pe masa in functie de castigator, din nou, sa vad la ce sacrificii ma mai supun :D.

Revin la grozava tarta cu aroma de Craciun:

Pt crusta va trebuie:

200 g faina
100 g unt moale
1 ou
2 linguri zahar
Un praf de sare
60 ml apa

Pt umplutura:

2 linguri unt
270 g zahar
200 ml frisca lichida
250 g nuci
3 linguri de migdale tocate (asa, ca sa plusam fata de original)

1. Incepem cu blatul (crusta crocanta mai de graba): framantam nu prea insistent faina cu zaharul, praful de sare, untul moale si galbenusul, adaugand un pic de apa calduta, cat sa obtinem un aluat elastic.
2. Il impachetam frumos in folie de plastic, si la frigider cu el, timp de o ora. Intre timp ne relaxam langa un cocktail, facandu-ne curaj pentru caramelul umpluturii.
3. Dupa un ceas si ceva alcool la bord, intindem aluatul si il asezam intr-o tava de tarta tapetata cu hartie de copt. Ii ridicam frumos margini, si nu uitati, la cantitatile astea e recomandabil sa folositi o tava de 25 cm diametru. Taiem un disc din hartie de copt, o asezam peste aluat, apoi asezam un strat de boabe de fasole peste. M-a ajutat chestia asta sa am un blat drept, fara umflaturi. In schimb dupa 15 minute l-am indepartat sa pot coace mai bine aluatul in profunzime. A stat al meu 35 de minute la 190 de grade Celsius. Ideea e sa devina frumos si auriu, nu maroniu :).
4. Cand aluatul e gata, il scoatem frumos, ii indreptam cu un cutit marginile (eu nu prea am mai avut ce sa indrept, din cauza dimensiunilor tavii) dupa care il ungem frumos cu albusul batut usor. Acesta va astupa porii crustei si ea va ramane crocanta, indiferent de umplutura, asta zic eu daca e una care nu mai necesita coacere.
5. Urmeaza umplutura: merge usor, chiar daca v-am speriat exagerand in privinta caramelului. A fost o noutate pentru mine si mi-am facut griji degeaba. Puneti zaharul la topit in unt, la focul cel mai mic. Dureaza mai mult decat zaharul topit simplu, fara unt, de asta m-am panicat eu, crezand ca am gresit ceva.
6. Cam dupa 15 minute, cand totul s-a topit, adaugam frisca. Acum o sa sfaraie si o sa faca urat, insa nu pentru mult timp. Cu putina rabdare, topim toate cocoloasele din nou si cam asta e tot! Cand nu mai e nici urma de aglomerari in umplutura noastra, zvarlim in ea nuca (jumatati, nu e nevoie sa o tocati) si migdalele. Amestecam totul bine, turnam rapid umplutura in crusta coapta anterior, o nivelam si gata! O lasam sa se odihneasca (asa cum ar zice Sanda Marin, de asta data), cam 3 ore bune (deci iar rabdarea e un ingredient esential), asta daca vreti sa o taiati frumos si sa nu se scurga toata in farfurie. Puteti sa ii puneti o lingura de frisca in farfurie apoi sa va simtiti mandri ca ati mai gatit ceva dulce, rafinat si care cu siguranta va trezi amintiri legate de Sarbatorile ce se apropie…

Salata speciala de sfecla rosie

 

I-am spus speciala pentru ca numai cand o vezi deja stii ca e altceva :). Asta pe de o parte. Pe de alta, nu imi apartine si aveam parte de ea in copilarie doar la ziua unei prietene (te salut,  Dana C.!), cand mama ei punea pe masa fel de fel de specialitati. Ai mei nu erau incantati de soiul asta de salata, insa cum anii trec, la fel se mai schimba si din obiceiuri, asta daca vorbim de oameni deschisi la noutati si curiosi din fire, asa cum sunt parintii mei. Tragand linie la tot ce am spus, salata asta e grozava si ma bucur ca mi-am amintit de ea. Daca sunteti gata de ceva nou si savuros, dulce-acrisor langa friptura casei (pe asta stiu sigur ca toti o aveti, asa ca la asta nu ma bag), salata asta va face ravagii printre invitati. Stiu ca are o coloristica ciudata pentru o garnitura, insa va asigur ca e chiar gustoasa.

Pentru doua portii aveti nevoie de salata obisnuita de sfecla rosie, cea pe care am mentionat-o la borsul de vita din Belarus. Cam 6 linguri bune, scurse de zeama o sa ajunga pentru doua persoane, ca si garnitura, cum spuneam, langa o friptura de porc si eventual un piure de cartofi. Va mai trebuie:

3 castraveciori in otet, nu foarte mari, taiati rondele sau cubulete
½ ceapa alba crocanta taiata Julien
1 lingura maioneza
1 lingura smantana grasa

Nu mai trebuie decat sa amestecati toate astea si sa le asezati frumos langa o friptura. Merge salata asta si la o petrecere, pe langa altele, mai ales daca aveti si niste frigarui de purcel. O sa fie nostima pana cand o incearca primul invitat, ca dupa nu mai ramane nimic din ea! Grozava si draguta!

Fasole verde scazuta cu carnaciori

Pana se coace blatul pentru tarta invingatoarei Laura Calder, ma gandeam sa va mai dau o idee pentru ce sa mai pregatiti saptamana viitoare. Mancarea asta de fasole verde noua ne place de fiecare data: are de toate, e colorata in farfurie, iar cu o lingura de smantana e o minune la fiecare pranz. Ca sa nu mai zic ca un atu il constituie timpul scurt in care e gata masa. Plus ca ce e in mancarea asta gasiti oricand in orice magazin de cartier, asa cam uite de ce aveti nevoie:

450 g fasole verde congelata
1 ceapa
1 morcov
¼ radacina telina
½ ardei mare galben
Cam 3 linguri ulei de masline
3 fire carnaciori oltenesti
2 catei usturoi
1 cutie suc de rosii (500 ml)
Sare, piper
1 lingura marar tocat
Smantana pentru servit

1. Curatam legumele, tocam marunt ceapa, ardeiul si razalim morcovul si telina.
2. Calim toate astea in ulei de masline, iar cand s-au inmuiat, adaugam si carnaciorii taiati rondele, asta daca nu postim in perioada asta. Mai prajim totul cam 5 minute, apoi adaugam sucul de rosii.
3. Cand morcovii dau semne ca sunt aproape gata, adaugam fasolea congelata si usturoiul tocat marunt si eventual apa, cam cat sa atinga nivelul continutului din oala.
4. Saram si piperam, adaugam mararul tocat marunt si lasam sa fiarba pana cand fasolea e frageda si gatita. Nu mai ramane decat sa punem o lingura de smantana buna peste toata bunatatea in farfurie si sa taiem o felie de paine proaspata langa ea. Pofta sa aveti!

46. Borshch de vita cu varza si sfecla rosie, ca in Belarus

 

Trebuie sa recunosc ca mi-a trebuit ceva curaj sa incerc ciorba asta deasa si colorata din Belarus, insa acu’ ne bucuram si noi si burtile noastre pline ca am facut-o. Avand in vedere influentele rusesti in intreaga cultura bielorusa, nu avea cum sa nu ne placa mancarea lor, atata vreme cat aceeasi influenta a avut un cuvant greu de spus in propriul nostru stile de a gati. Mancarea din Belarus se aseamana foarte mult cu ceea ce punem noi in farfurii, carnea de porc si cartoful fiind la loc de cinste in Minsk. Ca si legume, varza si sfecla rosie se bucura sa fie puse pe mai toate mesele in tarisoara asta, si tocmai de asta am ales o reteta tipica in care cele doua fac casa buna impreuna intr-un bors.

http://www.belarus.by/en/about-belarus/cuisine
 

Mi-a fost putin groaza sa nu ma trezesc cu o supa cyclam si o vita batrana lasata cu orele la fiert, insa “borshch-ul” de Belarus mi-a aratat ca numai incercand inlaturi plictiseala si monotonia din bucatarie iar rezultatele pot fi peste masura asteptarilor noastre! Mancarea seamana cu un luscos de-al nostru si nu prea… e dulce-acrisoara, deasa, satioasa, rosie dar nu cyclam, gustoasa si parca mai grozava a doua zi. Nu as fi crezut sa mananc vreodata o supa in care sa fie si o sfecla rosie insa daca acolo asta fac cel mai des, de ce nu am incerca si noi? Efortul merita fiecare minut!

Pentru 6-8 portii:

400 g carne de vita (pulpa)
400 g sfecla rosie
400 g rosii din conserva
500 g varza alba
1 ceapa
Ulei pt calit (2-3 linguri)
1 cub vita
2.5 l apa
2-3 linguri zeama de lamaie pt acrit
1 lingura marar tocat
Sare dupa gust
smantana in farfurii, doar

1. Spalam, uscam apoi taiem cubulete marunte carnea de vita. O punem la calit cu o ceapa tocata marunt, pana cand se rumeneste toata.
2. Cand carnea si-a schimbat culoarea, adaugam apa si un cub de vita sau pui si lasam sa fiarba totul cam 2 ore bune, in functie de carne.
3. Cand carnita s-a fragezit si e aproape gata, adaugam conserva de rosii tocate, varza taiata marunt si cam 2 sfecle taiate cubulete potrivite.
4. Lasam sa mai fiarba la foc mic borshch-ul cam inca o jumatate de ora, dupa care il acrim dupa pofta inimii cu zeama de lamaie sau otet de vin, punem si sare, iar la final, cu 5 minute inainte de a stinge focul, ii dam si o lingura de marar tocat.
5. Cu o lingura buna de smantana in farfurie, ciorba asta de vita cu varza si sfecla isi va gasi garantat un loc in meniul nostru in fiecare toamna tarzie si infrigurata. Pofta sa aveti!

P.S. Evident ca la felul doi am avut o friptura de porc cu piure de cartofi si SALATA DE SFECLA ROSIE, cum altfel, ca doar am luat nu doar pentru borshch: 1 kg de sfecla fiarta cam 1 ora si un pic in coaja (daca avem bucati mai mari), apoi curatata si taiata cubulete, stropita cu 3 linguri de hrean in otet la o cana de apa cu 2-3 linguri de zahar, putina sare si vreo 2 linguri de otet de vin. O minune salata asta si unde mai pui ca e si baza pentru o garnitura derivata, sau aperitiv vesel pentru mese festive. Dar asta in alta seara, pana atunci merge insa un desert de sezon: dovleac dulce copt in cuptor, o bunatate de toamna (asta clar nu a mai apucat sa fie pozat :))!

Mellon Tequila pt noul membru!

In vara promiteam un cocktail delicios pentru un nou membru care a ajuns si la noi abia acum, in sezonul toamna-iarna. Ii uram deci un calduros Bine ai Venit lui "miremirc" cu o reteta de rigoare, asta daca tot am obtinut un nou cititor/cititoare, cu chiu cu vai. 

Cocktailul este un deliciu si chiar daca deja ne bate iarna la usa, hipermarketurile ne ofera inca la raft cam tot ce ne trebuie. Asa ca bunatatea asta de pahar (350 ml) o veti obtine dintr-o jumatate de pepene galben (cat mai copt si zemos) pasata intr-un blender (cu un rezultat de 300 ml de suc) la care adaugam 50 de ml de tequila alba. Puteti folosi si rom, insa mie mi s-a parut ca tequila completeaza grozav si neasteptat de bine aroma de pepene. 

O bautura nebuna de bun-venit!

Paste rapide rosii, pesto si seminte de pin

 

Pana fierba carnita de vita pentru o reteta de Belarus, ma gandeam sa va povestesc despre ultima noastra descoperire in materie de mancaruri rapide, savuroase si numai bune de sine statatoare ori langa o fripturica simpla. Ideea mi-a venit intr-o seara in drum spre casa si dupa ce de dimineata am dat peste o punguta de seminte de pin adusa in vara dintr-un concediu. Dupa reteta asta ne-am declarat fanii acestor seminte, a sosului pesto fiind de multa vreme adepti. Asadar, spor la treaba!

Pentru 2 intarziati:

½ pachet spaghetti
1 conserva rosii intregi sau 2 rosii proaspete mari de tot (am incercat deja ambele variante si sunt la fel de bune)
1 catel usturoi
1 lingura ulei de masline
30 g seminte de pin
Sare si piper
3 lingurite de sos pesto lichefiat in alte doua linguri de ulei de masline
Parmesan sau cas ras

1. Punem pastele la fiert in multa apa cu sare, conform instructiunilor de pe ambalaj. Cand sunt gata (al dente), le scurgem bine de apa, apoi le stropim cu sosul pesto amestecat cu vreo 2 linguri de ulei de masline si amestecam totul bine.
2. Intr-o tigaie punem la rumenit (mai de graba aurit) semintele de pin intr-o lingura de ulei de masline. Sa nu le ardeti ca isi pierd categoric gustul. Aurii sunt minunate si trebuie musai incercate!
3. Cand coloristica semintelor s-a schimbat, punem rapid in tigaie rosiile tocate cubulete, sare si piper, plus un catel de usturoi tocat.
4. Fierbem sosul cam 5 minute bune, apoi il rasturnam peste pastele cu sos pesto, radem ceva casulet peste sau aruncam o mana de parmesan deasupra si cina e gata! Singurul regret e ca in 5 minute nu mai ramane nimic… Pofta, deci!