Aripioare la ceaun cu sos de usturoi

 

Ah… in sfarsit ceva mai cu carnita! (ar zice unii dintre noi, nu dam nume…)

Da! Ne-am hotarat zilele trecute, in weekend mai exact, sa ne facem de cap cu niste aripioare “sanatoase”, rumenite bine si stropite din plin cu un sos de toata frumusetea, o masa asa, ca pentru barbati, fara salate cu vitamine, doar grasimi si proteine animale. Rezultatul: un ospat pe cinste, multe calorii acumulate, inca o reteta in minus la capitolul “Euro” si una in plus pentru Vlaicu. Evident o iesire in oras lipsa, ca doar la cat usturoi s-a consumat, mai treceam in lista niste minusuri bune…

Sa trecem la fapte! Reteta este traditie deja la noi, e grozava, iti lingi degetele dupa ea si cu siguranta mai vrei o portie!

Pentru doua persoane aveti nevoie de una bucata ceaun / cratita adanca in care prajiti / baie de ulei. Inca nu ne-am dat seama cat ulei intra intr-a noastra, dar in jur de ½ litru cu siguranta se consuma. In plus mai folosim:

12 aripioare de pui
2 linguri condiment de grill
2 linguri ierburi de Provence
1 lingurita curry
1 lingurita rozmarin
Piper

Pt sos:

5 catei mari de usturoi
1 lingura zeama de lamaie
2 linguri ulei de masline sau de samburi de struguri
½ lingurita sare
1 iaurt

1. Spalam si curatam bine de tot aripioarele de pui.
2. Dupa ce le-am stors de excesul de apa, le pudram bine cu condimentele uscate, le amestecam si le lasam vreo10-15 minute la marinat in frigider.
3. Incingem uleiul la foc potrivit, zvarlim aripioarele la prajit, punem un capac, apoi aducem flacara la minim. Aveti nevoie de rabdare multa. Cam 50 de minute cu siguranta! Din cand in cand vor trebui intoarse in ceaun, caci altfel riscam sa se prinda si sa nu mai avem crusta frumoasa.
4. Pregatim sosul: pisam usturoiul, il fracam binde de tot cu sare si zeama de lamaie, apoi incet de tot incepem sa turnam uleiul amestecand in continuu, pana cand obtinem un soi de maioneza. Cand avem consistenta punem si iaurtul, din acela gras, ca doar nu vrem un sos prea apos. Ii multumim lui Florin de idee, cam de la el o avem!
5. Cand aripioarele au devenit aurii, le scoatem frumos cu o paleta, eventual pe prosoape de hartie, sa nu balteasca uleiul ca e de bai atunci! Stropim farfuria cu sos si ii dam bataie la aripioare la ceaun! Sincer, si acum imi lasa gura apa…

Salata “Alida”

 

Salata asta am dichisit-o intr-o seara la o poveste cu o foarte buna prietena, toamna trecuta cred, si de atunci e frecvent in meniul nostru. E o combinatie usor de realizat, printre salatele mele favorite, hranitoare si perfecta pentru servit musafiri in graba. I-am dat numele invitatei mele pentru a nu ma mai chinui cu explicatii privind continutul in dezbaterile culinare cu bunul meu coleg de apartament si in plus de asta, Alida noastra e o amatoare declarata a salatelor. Si pentru ca am mai spus ca nu fac diferenta intre cele doua prietene, promit cat de curand sa nascocesc si o salata potrivita Oanei. Pana atunci, va sugerez reteta asta de salata, nu ca m-as lauda, insa chiar e una reusita! Pentru doua fete flamande, aveti nevoie de:

1 conserva de amestec de fasole si naut pentru salate
1 rosie mare
2 castraveti
1 conserva mica de porumb
1 ardei
¼ ceapa alba, mare si crocanta
2 linguri ulei de masline sau samburi de struguri, in functie de preferinte
Putina sare de mare
O felie de lamaie, pt zeama ei, cam 1 lingura buna
1 lingurita cu varf de maioneza
2 lingurite de iaurt
Un praf de ierburi de Provence, oregano sau mai nou am descoperit ca merge minunat cu menta

 

1. Spalati legumele crude si feliati-le.
2. Asezati-le intr-un bol cu cele doua conserve de boabe, apoi aplicati un praf de sare si restul de condimente uscate.
3. Pregatiti sosul, amestecand bine uleiul, zeama de lamaie, maioneza si iaurtul (eventual o idee de mustar de Dijon) si turnati-l peste salata. O minune de vara!

Cosmopolitan vs. Margarita

M-am hotarat! Lansez o competitie: punem la bataie doua din cele mai cunoscute, memorabile (daca se rezista dupa) si provocatoare (asta atat inainte cat si dupa) cocktailuri - Cosmopolitan si Margarita. Una dintre bauturi e favorita mea, dar sunt curioasa care e a voastra! Daca nu aveti de gand sa investiti acasa in prepararea lor, va provoc la o iesire in oras si o testare pe o terasa umbrita si racoroasa. Ce se castiga? Pe langa multa distractie pe marginea paharelor si experienta intr-ale "combinatiilor", promisiunea de a pregati un tort de ciocolata, daca dupa 10 zile voturile cad in favoarea Cosmopolitanului sau un tort de fructe, asta daca invigantoare e desemnata (si eu banuiesc ca va fi), Margarita (nu ca as vrea sa influentez juriul...). Deci vodka vs. tequila! Dupa mai multe incercari, declar ca si optime (dpdv al casei V) urmatoarele retete, pentru cate un pahar:

Cosmopolitan

45 ml vodka

30 ml triplu sec

15 ml zeama de lamaie

15 ml cranberry juice

coaja de lamaie

gheata

Aveti nevoie de shaker in care construiti cocktailul: peste gheata (4-5 cuburi) turnati alcoolul, scuturati bine, apoi strecurati intr-un pahar care a stat cateva minute bune la frigider. Garnisiti in final cu o coaja de lamaie.

Margarita

50 ml tequila (am gasit una bestiala in Auchan, Olmeca ii spune, o tequila alba premiata de exceptie, cu o aroma ce m-a impresionat)

25 ml triplu sec

25 ml zeama de limeta

gheta (4-5 cuburi)

o felie de limeta

sare

1. Alunecati cu o felie de limeta pe marginea unui pahar Martini. Scufundati apoi marginea de pahar in sare de mare. Asta e optional. Mie sincer imi place bautura asta grozav de mult, dar o prefer fara sare. Initial a aparut ca o moda introdusa de barmanii care mascau gustul unei tequila de slaba calitate, asa ca eu ma lipsesc in general de ea. "Eticheta" solicita cu toate astea paharul astfel pregatit.

2. In shaker amestecati lichidele cu gheata, apoi scuturati bine, strecurati in pahar Margarita voastra, iar in final ornati paharul cu o felie vesela de limeta. O placere!

Nu imi voi tine respiratia timp de 10 zile (pana in data de 3 iulie) , insa asa, de fun, sper ca cei 2-3 cititori pe care ii am sa isi dea cu parerea, musai dupa ce "s-au lupatat" vitejeste cu cate un pahar, poate doua, trei...

30. Tarator bulgaresc – supica racoroasa de castraveti si iaurt

 

Canicula. Daca pana acum am avut parte de ea din doua in doua zile fierbinti la adapostul locului de munca, azi, in ziua mea libera, m-a doborat inca din zori. Sa fie oare doar vara ce s-a instalat in sfarsit si deasupra asfaltului incins din orasul nostru drag? Sunt convinsa de asta! Si ce facem sa ne racorim? Mai si mancam, nu doar savuram berile racoroase din frigider!

Nu ajungem noi la vecinii bulgari cu plaje si restaurante pescaresti mai atragatoare decat ale noastre, in schimb am testat bucataria lor prin intermediul unei supe reci de castraveti (evident, ca doar sunt bulgari!!!) si iaurt. Amatorii sosului tzatziki vor fi incantati de supa asta. Eu una o voi face vara asta cat de des, in schimb voi renunta de acum la marar. Nu sunt amatoare, in schimb supa asta e minunata! Dupa o zi de arsita, cand sosesti acasa sfarsit de munca, e cea mai rapida solutie si in plus e hidratanta, lucru deosebit de important zilele astea.

Pentru 3-4 portii racoritoare de tarator din Bulgaria aveti nevoie de:

4 castraveti
3x140 g iaurt gras
½ cana apa rece
1 catel usturoi
1 lingura rasa de marar proaspat tocat
Sare dupa gust

1. Curatati de coaja castravetii, dati-i pe razatoare, puneti putina sare, iar dupa cateva minute stoarceti excesul de apa. Zeama asta poate da un gust usor amarui supei.
2. Pisati un catel mic de usturoi si adaugati-l peste castravetii rasi.
3. Adaugati iaurtul, apa rece si amestecati bine. Mai adaugati sare daca e necesar.
4. Spalati si tocati mararul (maxim 1 lingura de marar, zic eu) apoi adaugati-l peste supa. Daca aveti un bol plin de gheata peste care sa asezati castronul vostru de tarator, efectul va fi deosebit! Ah… ce racoare!...

29. Karjalanpaisti – Karelian Hot Pot sau tocanita de Karelia

Tocanita de carne din Karelia este din 2007 mancarea traditionala a Finlandei, in urma voturilor cititorilor unei reviste de profil din tara cu pricina. E una din cele mai cunoscute feluri de mancare de pe la europenii in discutie, si foarte usor de preparat, avand in vedere ca la ei se gasesc caserole de carne special pregatite si condimentate, numai bune de dat la cuptor.

O sa va surprinda (mai ales faptul ca am publicat reteta in prima zi de vara), dar felul asta de mancare e o combinatie de carnuri, printre care si cea de miel. Noi am avut la congelator o pulpa din primavara, de la Paste, si am asteptat pana acum sa ajung si prin Finlanda sa o pot gati :). Asa cum am spus si cand am pregatit fripturica islandeza, noi nu suntem fanii declarati ai carnii de miel, dar coriandrul din reteta islandeza a deschis intru catva apetitul. Prin reteta finlandeza, am descoperit un alt prieten minunat al carnitei de miel, si anume ienibaharul (allspice). Este excelent si mascheaza intr-o masura si mai mare izul de mielut. Plus de asta, combinatia cu carnea de porc a dus la o masa copioasa intr-o duminica ce tocmai a trecut. Nu as fi crezut ca voi manca o astfel de tocana cu atata pofta. Merita deci drumul pana la Finlandezi. De pe la ei ne-am mai propus niste retete cred eu delicioase, dar pana atunci gatim tocanita lor traditionala. In trecut o gateau la sarbatori, insa acum a ajuns una din cele mai apreciate feluri de mancare cu carne de pe la ei.

Pentru tocana asta putem folosi mai multe feluri de carne: baza e carnea de porc (pulpa in general, dar merge si cu muschiulet) pe care o combinam cam in proportii egale fie cu miel (pulpa) fie cu vita, fie exista varianta celor trei combinate in proportii egale, de asemenea. Noi am ales porc si miel pentru ca am pastrat in mod special pulpa de la Paste si mai ales din curiozitate culinara. Daca nu sunteti amatori de carne de miel, cea de vita va face ravagii cu siguranta in tocana asta fantastic de aromata. Oricum, m-am hotarat ca pentru Paste vom trage la sorti de acum reteta, ambele combinatii incercate de noi pana acum fiind numai bune, pe gustul nostru, al celor ce nu stim savura mielul.

Pentru 4 portii:

Carnea de la o pulpa de miel
1 ½ muschiulet de porc
2 cepe mari
3 linguri ulei de masline
Sare si piper negru macinat
3 frunze dafin
10 boabe de ienibahar macinate
1 ½ cana apa

1. Procedura e chiar simpla. Aveti insa nevoie de un vas termorezistent; eu am optat pentru cel de la fetele mele, Alida si Oana / Oana si Alida, adica cel roman (pe care l-am scufundat in apa timp de 15 minute). Puteti folosi si o cratita obisnuita sau un vas de Jena.
2. Spalam carnea, o stergem cu un servet de hartie apoi o taiem cubulete marunte. Ma refer atat la cea de miel (sau vita) cat si la cea de porc. O punem apoi la calit in uleiul de masline, la foc mic, pana isi schimba culoarea toate bucatelele de carne.
3. In vasul termorezistent incepem acum sa asezam straturi: 1 strat de ceapa taiata felii (Julien), jumatate din carnea prajita, sare, piper, jumatate din praful de ienibahar, frunzele de dafin, inca o ceapa taiata, restul de carne si condimente, apoi turnam apa.
4. Introducem vasul in cuptorul preincalzit la 175 grade Celsius fix 2 ore. La inceput il lasam fara capac. I-l punem abia cu o jumatate de ora inainte de a fi gata macarea. Cam la 20 minute mai amestecam tocana, sa nu se usuce si rumeneasca prea tare ultimul strat de carne, ca doar e o tocana! Recomand sa folositi programul in care se degaja caldura de jos, sau un foc mic la cuptor.
5. Mancarea merge excelent cu un piure de cartofi, iar daca vreti sa va simtiti ca niste finlandezi adevarati :) mai puneti pe farfurie si o lingura de sos de merisoare, napi murati sau salata de sfecla rosie. O bunatate de mancare! Ai mei au fost foarte incantati, iar tata a preferat mamaliguta noastra langa ea.

Si ca sa fac cinste si patiserului de duminica seara, va anunt ca a pregatit Cristi al nostru desertul: pandispan cu strugurasi, iar de ieri seara avem un nou membru in familie!

Capsicum annuum var. Salsa Yellow - ardeiul meu ornamental, cel mai dragut ardei din lume! (sper sa nu mi-l puna cineva in salata dupa o cearta....)

http://www.global-flowers.com/index.phtml?sek_id=75

11. BISHOPS FINGER

 

http://www.bishopsfinger.co.uk/intro.htm

De data asta am incercat o bere englezeasca din categoria “ale” – adica o bere obtinuta prin fermentarea drojdiei la suprafata vasului si la o temperatura ridicata. In mod obisnuit, rezultatul acestui proces este o bere mai aromata si cu un caracter puternic.

Berea pe care am incercat-o noi, Bishops Finger, are o poveste interesanta si niste aspecte unice, asa cum ne spun producatorii pe site. La noi ajunge intr-o sticla simpatica si fistichie de 0.5 litri cu un ridicat 5.4 % vol. pentru tipul asta de bere si un pret piperat, de vreo 7 lei la targul de beri.

Eticheta ne spune ca bem o bere castanie (nimic mai adevarat, as merge pana la un chihlimbar intunecat, limpede), cu un miros de fructe de padure si un gust plin, fructat, amarui.

Impresia noastra a fost pe aproape: ne-am contrazis puternic pana dupa prima jumatate de pahar: pentru Cristi parea o bere "groaznic de amara, cea mai amara", pentru mine, in mod surprinzator o bere moderat-amaruie, chiar buna. Mi-a lasat la inceput o puternica impresie de nuci caramelizate, de aciditate mediu spre ridicata, bunicica pentru o bere bruna. Asta insa doar la inceput. Pe masarura ce se termina din pahar am inceput sa simt o amareala pronuntata, o tarie ridicata si ceva parca nu mai era in ordine. Spre surprinderea mea nu am mai putut termina paharul, iar Cristi s-a dat batut cu mult inaintea mea. Ultimele inghitituri au parut un medicament din copilarie, cand mama zdrobea pastilele intr-o lingurita ucigatoare de apa. In viata mea nu am gustat o astfel de bere. Am sfarsit prin a-i da sotului meu dreptate. Ciudat a fost faptul ca nu am inceput sa simt aroma asta puternica decat tarziu, dupa ce am inghitit o cantitate considerabila din paharul de bere. Recomandam berea asta numai cunoscatorilor si amatorilor de beri amare sau celor care nu au incercat de multa vreme senzatii tari la un pret de 7 lei/sticla. In rest, merg povestea, culoare interesanta si noua pentru noi, nucile-caramel si poate aciditatea. Uf, nimic altceva, in schimb; nu e zau de noi berea asta! Clar ramanem la nemti!

Americano... vero!

Avand in vedere faptul ca am satisfacut jumatatea masculina dintre cititori, ma gandeam sa mai inveselesc si fetele cu ceva, evident ca de pe acelasi raft de bauturi. Facem un cocktail numai bun si racoros, un clasic din Milano, un veteran de prin 1860. La inceput se numea Milano-Torino (ca doar are Campari) dar si-a schimbat denumirea in Americano datorita turistilor americani veniti in Italia in perioada Prohibitiei si care s-au indragostit de combinatie. Ca idee, e si primul cocktail cerut de Bond, James Bond, in Casino Royale, deci ar trebui sa se ridice la nivelul asteptarilor.

Pentru un pahar:

1 felie lamaie

un cub zahar (numai daca va place dulce)
1 parte vermut frantuzesc (alb) 50 ml

1 parte Campari 50 ml

apa minerala

gheata

1. Intr-un pahar de 200 ml punem gheata, cata vrem.

2. Adaugam cele doua tipuri de alcool si eventual zaharul.

3. Completam paharul cu apa minerala, apoi garnisim cu o felie de lamaie.

Ah...

10. ERDINGER DUNKEL

A wheat beer from the good old days

http://www.erdinger.de/en/products/products/dunkel.html#Information

Ei bine, nici varianta neagra din grau nu ne-a incantat. Daca prima varianta de la targ, Erdinger Champ, a fost lipsita de personalitate si dadea senzatia ca nu ii regasesti in nici un fel gustul, in cazul berii Dunkel fermentate direct in sticla, lucrurile stau altfel. Nu e deloc fada, in schimb nici buna nu e. As zice ca mult prea multa personalitate strica si indeparteaza consumatorul. Eu chiar sunt fana declarata a berilor brune si am avut mari asteptari in schimb berea astea a ramas in pahare pana dimineata. Partea si mai proasta a fost urmatoarea: la 8 dimineata spuma cafenie inca era in pahar de un deget!!!! Nu mi-a venit sa cred! Ceea ce strica berea asta, a fost, dupa parerea noastra, aciditatea mult prea ridicata. Nu am reusit efectiv sa terminam un pahar de bere din cauza “sifonului”. Efectiv e efervescenta, face o spuma inecacioasa in gura, de abia reusesti sa o inghiti.

Restul calitatilor palesc in fata defectului principal abia mentionat. Culoarea este un brun-spre negru, foarte inchisa, mata. Aroma e intensa de cereale, ca doar e din grau prajit, dar nu am simtit acel ceva caracteristic berilor brune, caramelul meu preferat. Oricum, la cat de inundati ne-am simtit de spuma, cam greu am mai fi putut distinge o aroma clara. Ca si date “tehnice”, am luat o sticla de 0.5 litri cu un mediu 5.6 % vol. si un pret destul de mare pentru ce ascunde, un 4.9 lei.

Nu mai insistam asupra acestei beri, ramanem deci la sortimentul Kristall, asta daca il vom gasi si pe la noi…

Un Fifty-Fifty aniversar!

Pentru ca ii uram bun-venit unei foarte dragute cititoarea cu numarul 10 (numar la care am promis cuiva ca dau de baut!) si pentru ca am achizitionat in urma unui troc doua pahare minunate de Martini, ma simt absolut obligata sa dezvalui ultima mea placere in materie de cocktailuri, si anume, Fifty-Fifty. Numele spune tot! E o combinatie dulceaga extraordinara, rapida si vesela. Exista doua variante: prima e o combinatie in parti egale de vermut italia (rosu) si rom, a doua de vermut frantuzesc (alb) si gin. Eu nu sunt amatoare de gin, asa ca am mers pe combinatia celor doua combinatii :D vermut alb si rom. Am incercat si o varianta cu 3 lingurite de Campari (ca sa inducem in eroare adversarul referitor la culoarea finala) dar rezultatul a fost parca si mai bun!

Pentru 1 pahar:

1 parte rom 50 ml

1 parte vermut italian 50 ml

5 cuburi gheata

Shake

In shaker punem gheata, apoi alcoolul si scuturam bine. Strecuram apoi rezultatul intr-un pahar tip Martini tinut inainte la frigider. Din asta clar mai cereti un pahar! Te pup Renata, sper sa rezistam maine! Se anunta cer senin...

9. ERDINGER CHAMP

Zilele astea am descoperit, pe langa axioma conform careia “numai din iubire nu putem trai” (deci muncim/invatam mai mult – gatim mai rar), ca in bucataria noastra gasim mai nou doar bautura. Cam de toate soiurile: de la un vin depozitat la rece si care asteapta trist cam de o saptamana-doua in coace un tirbuson care sa il elibereze de duhul rau al frigului, la vreo 9 sortimente de bere si alte licori mai dulcege sau mai amarui ce ne umplu serile deja mult prea calduroase de la un anume etaj.

A venit vremea sa ne mai si laudam sau plangem de ultimele achizitii de la targul de bere din anul asta, desfasurat cu multa promovare in Auchan-ul nostru drag. Ca atare, am saltat dopul primei dezamagiri, si de pe acum va spun, nu ultima. Incep acum sa le astern (in lipsa de mancaruri noi – noroc cu frigiderul lu’ mami!) cu regret pe “hartie”. Primele 3 sticle nu au reusit sa ne incante. Ce-i drept, am lasat “the real deal” mai pe la urma.

Prima bere din proaspetele achizitii a fost o sticla de Erdinger Champ. Am cumparat-o cu mult avant, cunoscand potentialul renumelui si calitatea care ne-a cucerit in ceea ce priveste un alt sortiment, Erdinger Kristall. Pentru Cristi aceea a fost una din cele mai bune beri aduse de prin concedii, dar cu parere de rau, la targul de anul asta, noi  nu am gasit-o. Cea despre care vom vorbi, Champ, vine intr-o sticluta eleganta de 0.33 litri si e o bere nemteasca interesanta, insa nu neaparat pe gustul nostru. In ceea ce priveste impresia lasata de ea, de data asta am cazut de acord intru totul.

http://www.erdinger.de/en/products/products/champ.html#Information

Erdinger Champ e o bere nemteasca blonda din grau, 4.7% vol. Pretul nu ni-l mai amintim, dar cu siguranta se invarte in jurul a 3.9 lei.

Erdinger Champ - pure wheat beer enjoyment straight from the bottle.

Surprinzator slogan, chiar si pentru un pahar de bere, as zice eu. Ce ne-a adus paharul asta? O spuma plina, fina spre mediu-fina. Ca si filtrare si culoare, e cea mai opaca bere de pana acum, galben inchis, ca un jeleu opac de nu iti vezi degetele de partea cealalta a paharului. Ca si Urquell, e usor acrisoara. Are un miros de drojdie pregnant, si simti alcoolul chiar cand o mirosi. In schimb dupa ce ai baut din ea, ai o usoara senzatie de bere apoasa ce lasa un gust persistent de cereale in gura abia dupa ce ai baut-o, nu cat timp o degusti, parca de fulgi de ovaz de la micul dejun; eu am asociat gustul efectiv cu ceva fainos. Inelul de spuma e foarte alb si subtire, permanent, pana la consumarea paharului. Desi inteapa mirosul prin alcool, atunci cand o bei nu se simte deloc. O bere cu adevarat light dar fara prea multa personalitate, accesibila oricarui incepator in ale berii. Daca ar fi sa dam nota, la mine nu trece de 7.5. Cristi o simte acida si chiar da senzatie de balonare rapida, de nu prea iti mai faci curaj pentru inca un pahar… recomandam totusi in continuare varianta Kristall, o adevarata specialitate bavareza. Cele doua nu se  compara. Mai incercam o varianta, cea bruna, poate avem mai mult noroc!

http://www.erdinger.de/en/products/products/kristall.html#Information

Salata de capsuni, pepene galben si frunze de lamaita

 

Din cate am inteles, cineva e pus pe fapte mari in bucatarie zilele astea: am o banuiala ca cineva are de gand sa prepare o dulceata de capsuni sau macar un siropel pentru clatitele din iarna viitoare. Ca atare, pluses cu o idee pentru “inculpati”, in caz ca le raman ceva fructe proaspete dupa un efort serios. Nu de alta, dar daca tot e plin sezon de capsuni iar gradina mea din balcon are acum si lamaita, trebuia sa facem ceva cu toate minunile astea varatice. Din cantitatile mele va ies 4 cupe mari:

½ kg capsuni
½ pepene galben = 500 g
2 ½ linguri zahar brun
½ lingura rom (eu zic ca mergea si o lingura intreaga)
200 ml frisca
4 varfuri de fir de lamaita

1. Spalam bine capsunii sub jet de apa rece. Ii taiem apoi in sferturi si ii asezam intr-un vas.
2. Curatam pepenele de coaja, il taiem felii, apoi cubulete.
3. Spalam lamaita si o tocam marunt.
4. Batem frisca, grija sa nu o batem prea tare. Daca e intarita isi pierde oricum din calitati si in plus e greu de pus in cupe. Aici ne trebuie o spuma usoara si pufoasa.
5. Capsunii ii amestecam usor cu zaharul brun si romul. Sunt primii care ajung in cupe, deoarece lasa zeama si daca ar fi cu un strat mai sus ar cam colora salata.
6. Peste, presaram lamaita, apoi asezam frumos un strat de frisca, unul de pepene, si in final restul de frisca. O decoram frumos cu frunzulite tocate de lamaita si cateva intregi, asa, de efect vizual  si vesel. Pofta sa aveti!

Ciorbita de vara cu conopida si mazare boabe

 

Cam ce ne ajuta dupa o zi ingrozitor de calda si plina de intrebari legate de jobul de vis pentru care ne zbatem si in sansa caruia incercam sa mai credem, in pofida nemultumirilor, incertitudinilor si frustrarilor care incep a se acumula? O, vai! Dar asta deja incepe sa nu mai sune a vis frumos, ci poate a “cuptor”, incercari disperate de dovedire a unui stoicism ce nu va fi vreodata apreciat sau simpla lasitate de a spune “nu”. Sa nu ne lamentam, totusi. Mai bine gatim! Ce facem deci, azi? O ciorbita de vara, usoara, numai buna sa calmeze ofurile mele de la 11 seara la intoarcearea in bucataria de pe Vlaicu.

Din cantitatile astea vor iesi cam 6 portii, dar nu o sa va para rau. Eu as mai fi vrut macar una in plus… si da… datorita ei si altora sunt in urma rau la capitolul “Europene”… sper sa revin pe calea cea buna dupa final de sesiune (daca mai ramane ceva vlaga in mine; pana atunci trag tare pe cocktailuri :)).

2 morcovi
1 ceapa
¼ telina mare
6 buchete conopida
2 cartofi
½ cana mazare boabe proaspata sau congelata (eu am avut de la congelator)
2.5 l apa
1 lingura vegeta
1 cub gaina
¼ lingura sare grunjoasa de mare
1 lingura pasta de ardei sau rosii
2 fire leustean verde (asta e secretul la aroma ciorbitei asteia!)

1. Curatam intai legumele. Taiem apoi marunt ceapa, morcovul rondele, iar radacina de telina cubulete marunte. Le punem pe astea in acelasi timp la fiert. De data asta nu le mai calim. Le condimentam cu vegeta si lasam sa fiarba totul la foc potrivit. Aveti nevoie de o oala mai mare, chiar daca initial 2.5 litri de apa ajung la jumatate. Sunt multe legume de adaugat.
2. Cand a dat in clocot, adaugam si cubul de gaina.
3. Intre timp, curatam cartofii, ii taiem cubulete, iar conopida o desfacem in buchetele mici, asta dupa ce am spalat-o.
4. Cand radacinile sunt aproape fierte, adaugam in acelasi timp cartofii, mazarea si conopida. Astea au un timp de fierbere apropiat, mai scurt decat al radacinoaselor. Mai punem si sare grunjoasa.
5. Dupa cateva minute, adaugam pasta de ardei sau de rosii si firele de leustean. Pe astea le scoatem cand ciorba e gata. Acum chiar va mirosi minunat in bucatarie! Nu mai trebuie sa astepatm decat vreo zece minute, 15 pana cand sunt fierti si cartofiorii. In farfurii noi am pus si cate o lingura de smantanica! O grozavie!

Salata crocanta de conopida proaspata

Azi nu mai despicam firul in patru, nici macar pe cel de ceapa ciorii – pe ala il tocam cu totul! Am decis ca intre doua cursuri lecturate mai trebuie sa si mancam, asa ca azi nu am razalit decat o salata rapida, proaspata si crocanta, asa cum ii zice si numele, idee pe care am prins-o de la o profa de legumicultura din prima facultate. Cam asta a iesit, buna si racoroasa pe vremea asta, potrivita cu necesarul de apa si vitamine intr-o zi calduroasa. De baut mai si bem, nu de alta, dar va anunt ca am dat o fuga si pana la targul de bere de la Auchan. Va las o poza, asa de inspiratie de shopping. Pe curand!

Ingrediente pentru 2 flamanzi amatori de salate:

¼ conopida cruda, rasa
1 lingura ardei rosu tocat
1 lingura chive tocate
Sare, piper
1 lingurita mustar
2 lingurite smantana
3 linguri iaurt

1. Dam conopida pe razatoarea mare, asta dupa ce am spalat-o. Nu, nu am innebunit! Nu o fierbem, o facem salata cruda, ca e foarte buna si asa.
2. Tocam ardeiul si cateva fire de ceapa ciorii. E mai buna decat ceapa verde, dar nu ma dau in laturi nici de la asta. Chivele in schimb au o aroma usor usturoiata si deci mai potrivita pentru conopida.
3. Saram si piperam salata.
4. Preparam sosul din mustar, smantana si iaurt, il punem peste salata si gata! Conopida e foarte crocanta, asa ca nu mai recomand paine prajita sau crutoane la salata. Merge in schimb cu o felie de paine aburinda!

 De racorit dupa salata...

Pupos rantotta sau un soi de frittata cu cartofi

 

 

Zilele trecute am primit in caminul nostru 3 noi ajutoare in bucatarie: o lavanda, o lamaita si un rozmarin. Familia noastra de ierburi aromate a crescut in consecinta la 5, insa ghivecele mele de suflet sunt cimbrisorul si chivele pe care le-am crescut inca de cand erau niste bobite mici in palma mea. Cu toate astea deja le iubesc la fel de mult pe toate si in consecinta (ciudat mod de a o arata), am inceput sa iau foarfeca si sa trec la lucru. Va recomand cu caldura sa luati astfel de plante. Nu trebuie sa le tineti in bucatarii, se descurca minunat si in balcoane. Puteti condimenta orice, de la niste banali cartofi prajiti la sosuri de spaghetti, sosuri cu carne, ciorbe (aici ma refer la dafinul proaspat), salate proaspete de legume sau fructe (ma refer la menta sau lamaite in cazul fructelor, mai ales al capsunilor). Nu va recomand in schimb fertilizarea lor. E drept ca vor fi mai frumoase, mai viguroase (recomand atunci ingrasamant universal pentru plante sau ingrasamant pentru plante verzi, nu din cel pentru plante cu flori, atentie mare la alegerea lui). Eu zic ca daca tot le cresteti “home made”, mai bine fara, ca doar le cresteti pentru a ajunge in farfurii si nu pentru estetica lor. Oricum sunt dragute si mai pipernicite. Ele sunt pentru a decora in realitate mancaruri, nu jardiniere.

 

Sa trecem la arome compuse. Am gatit ceea ce la mine in familie se cheama pupos rantotta, adica o omleta intoarsa, pufoasa (pupos =  cocosata), nu chiar frittata, in schimb avand ingrediente extra, o includem in familia aste de “omlete”. Am trecut denumirea de frittata in titlu ca sa fie mai usor de identificat continutul publicatiei. Frittata italieneasca are ceva diferente de baza: e mult mai pufoasa (ouale se bat indelung), are mai mult aer incorporat, se coace strict sub capac in general 15 minute fix, iar multe din componentele in plus se amesteca direct in maglavaisul de omleta. In plus, ingredientul cel mai des intalnit este dovlecelul. O frittata adevarata vom face si noi, poate chiar cu dovlecei, asta cand vom ajunge din nou la capitolul Italia. Pana atunci, facem una mai de-a casei, consistenta, ungureasca dar condimentata cu ierburi proaspete in stil italian.

Ingrediente pentru o tigaie mare (saturam cam 2-3 oameni dintr-una)

5 cartofi mici sau medii, in functie de tigaie
4 oua
3 fire ceapa verde
½ ardei gras rosu
Sare, piper
Ulei pt prajit cartofii
1 ramurica rozmarin
6 frunze lavanda
Un praf menta (din asta nu am la ghiveci, dar caut!)
Putin cimbrisor proaspat (evident ca puteti folosi si ierburi uscate, ca doar nici noi nu am avut mereu la ghiveci)

1.  Curatam cartofii, ii taiem rondele, apoi in jumatati de rondele :D. Ideee e sa nu fie ca si pentru pai. Trebuie sa se aseze plat in tigaie. Ii punem la prajit in ulei suficient, pana se rumenesc.
2. Intre timp, curatam si tocam ceapa, ardeiul gras si verdeata, daca o avem proaspata.
3. Batem ouale cu sare, piper si incorporam verdeata. Exact ca pentru o papara. Daca vreti sa fie aluatul asta mai consistent, puteti adauga si incorpora cu un tel 2 linguri de faina. Asa fac in mod obisnuit. E mai usor de intors omleta asa. De data asta am uitat, dupa cum se vede si in poza, dar nu e tragedie.
4. Cand s-au prajit cartofii, luam tigaia de pe foc si cu o lingura indepartam surplusul de ulei. Trebuie sa ramana cam 1 lingura in tigaie. Ii saram putin.
5. Readucem tigaia pe foc, adaugand ceapa si ardeiul. Le mai intoarcem cam un minut in tigaie, le aranjam cat mai aplatizate, apoi adaugam ouale cu verdeata. Punem capacul si asteptam sa se umfle putin. Prajim totul acum la foc minim, pana se fac ouale. Daca aveti curaj, o intoarceti sa se faca bine si partea de sus. Sa nu va asteptati sa ramana intreaga decat dupa ceva exercitiu  :).Oricum, gustul e minunat: ardei, plante aromate, ce poate fi mai frumos! O masa copioasa si plina de parfum! Daca o savurati in gradina sau balcon, va fi cu atat mai buna!

 

 Inainte de oua

 

Dupa oua

28. Socata romaneasca

 

A venit si inceputul lunii iunie cand peste tot gasim o mireasma binecunoscuta, cea a unor tufe mari si verzi, stropite ici-colo cu inflorescente spumoase si pline de polen. Harnicuta ca o albina, m-am apucat de decimat socul din gradina lui Dani, asta in timp ce tanarul cuplu, sub atenta indrumare a viitorului parinte spiritual, incerca sa puna pe foc niste calorii acumulate din pricina unui gratar reusit si a unor mititei gustosi de Aiud. Cum toate activitatile din weekendul respectiv au fost mai mult decat “romanesti”, am decis sa asezam in cuvinte pe blog, la loc de cinste, celebra socata romaneasca, “limonada” autohtona, suculetul copilariei noastre. Variante pentru socata sunt cate bucatarii gasiti. Asta o folosim noi cel mai des. Daca aveti de impartasit altele, eu le astept, incerc si sustin cu nerabdare!

Pt un borcan de 2 l apa
1 lamaie
1 cana zahar
6 flori de soc
1 lingurita sare de lamaie

1. Dizolvam zaharul in borcanul nu tocmai plin de apa, apoi adaugam inflorescentele.
2. Taiem lamaia in felii mari, apoi le stoarcem direct in borcan, lasandu-le acolo. Mai adaugam apoi sarea de lamaie.
3. Amestecam bine totul si punem o farfurioara deasupra borcanului.
4. Lasam totul la macerat 48 de ore, deci o “lucram” doua zile, timp in care mai amestecam de vreo 4 ori suculetul. Daca o vreti sifonata, adaugati la inceput 7 boabe de orez.
5. Cand aromele s-au intrepatruns, strecuram sucul in sticle (daca aveti si un tifon, cu atat mai bine!) si il dam la frigider. Nu uitati ca socata trebuie tinuta la rece, altfel incepe sa fermenteze, iar un pahar de socata rece fermentata poate dauna mai mult stomacului decat naduselii de afara… O puteti tine la frigider vreo 3 zile fara probleme, alungand caldura inceputului de iunie ori de cate ori ajungeti la ea…

 

Supa de oua

 

Ce mai gatim azi? O reteta ca ultima zvacnire a imaginatiei culinare, adica ce face mama cand nu mai stie ce sa ne gateasca (pe ultimul loc in clasament ar fi supa de chimen cu crutoane, dar nici chiar asa!). Ma refer aici la o supica foarte usor de facut, rapida, care da savoare bucatariei prin foile de dafin, dar care e prietena doar cu amatorii de oua fierte tari. Mie chiar imi place, Cristi nu a facut mofturi si macar a fost ceva nou la noi in bucatarie, ca mai are chef omul si de altceva… eu zic sa o incercati daca va place gustul de dafin in mancare, mai ales ca pe caldurile astea o supa e chiar binevenita. La treaba, deci!

Ingrediente:

2 l apa
4 frunze dafin
1 ½ linguri rase sare
2 linguri otet
1 lingura faina
1 lingurita boia
2 linguri ulei
1 cana apa rece
6 oua

1. Punem la fiert apa cu sare si frunzele de dafin. Cand a dat in clocot, adaugam si otetul.
2. Pregatim un rantas usor: punem intr-o craticioara 2 linguri de ulei pe care le amestecam bine cu putina faina si boiaua. Le lasam sa sfaraie putin, apoi stingem totul cu o cana de apa rece. Mutam apoi continutul in apa cu dafin si lasam sa clocoteasca vreo 5 minute.
3. Intr-o cescuta spargem cate un ou. Dam Focul mai incet, amestecam cu o lingura apa, sa facem un soi de vartej in centrul cratitei, apoi in mijlocul lui turnam incet oul, avand grija sa ii adunam albusul peste galbenus, sa fie cat de cat compact. Asa procedam pe rand cu fiecare ou.
4. Cand am pus si ultimul ousor, mai lasam sa fiarba supa cam 4 minute si gata! O noutate gustoasa in bucataria noastra. Mie sincer mi-am placut cel mai mult supa asta a doua zi. In consecinta, o recomandam!