vineri, iulie 08, 2011

Spuma de strugurasi – o alta reteta a copilariei mele

 
Ah… sezonul fructelor de padure… Unul din deserturile mele preferate este spuma de fructe. Nu conteaza de care: capsuni, strugurasi, zmeura, fragute, afine –  proaspete toate in timpul verii sau congelate si scurse bine iarna, sau inlocuite chiar cu un gem bun de caise sau prune, tot in anotimpul rece. Sunt niste cupe vesele, colorate, dulci si pufoase carora eu nu pot sa le rezist! Sunt simplu de facut, in 10 minute rasfatand 4 gurmanzi din urmatoarele ingrediente (proportii de baza):

1 albus
200 g zahar alb
½ cana fructe proaspete (in cazul meu strugurasii)

1. Daca folositi fructe mai mari, cum sunt capsunii, intai trebuie sa le tocati putin cu un blender.
2. Amestecati albusul cu zaharul si incepeti sa il bateti cu mixerul, cu rabdare, pana cand obtineti o spuma ferma, ca pentru bezele.
3. Acum adaugati piureul de fructe sau strugurasii intregi (normal, fara codite si spalati) amestecand in continuu cu mixerul. Spuma va incepe sa devina mai pufoasa, mai aerata, mai cremoasa. O bateti bine in continuare, pana cand obtineti o crema cu tinuta. O puteti servi imediat, decorata cu fructe, sau o mai puteti pastra o zi la figider, dar se va lasa. Oricum, e un deliciu ce ne aminteste tuturora de copilarie, asa ca merita incercat! Un weekend frumos sa aveti!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu