joi, martie 31, 2011

4. LEFFE – BRUNE

Ahhh… preferata mea!...

Beer brewed carefully, to be consumed with care


Bere belgiana autentica manastireasca, asa cum ne spune eticheta.

Spuneam inainte ca cea mai buna bere pe care am baut-o vreodata era cea de 9% vol. Ei bine, nu stiu cand voi mai primi una din sticlutele acelea mici si savuroase (lucrurile bune din cate stiu vin in portii mici…), insa pana la urmatoarea raman in continuare la parerea ca cea mai buna bere de pe aici (pentru mine, nu in mod general) e cea bruna de la Leffe.

Un 6.5% vol. in sticlute de 33 cl., destul de scumpe, dar mai mult decat accesibile. O berere amaruie, ca doar de asta e bruna, cu un gust care persista minute in sir, dar la care parca nu poti renunta. Trebuie clar sa vezi paharul terminat si parca inca ar mai merge una… Parca obsedanta aroma de caramel, zahar ars, zic eu, tine sa fie subliniata de o aciditate medie, as zice eu fata de alte beri pe care le-am mai incercat. “Sparkling” e clar o definitie pentru paharul spumos. Deci turnati cu grija, ca de nu da pe afara. Simti clar pe limba balonasele de gaz, dar de data asta parca nu sunt deranjante. nu sunt aceleasi ca la o bere ieftina, ci unele incantatoare pe care abia astepti sa le incerci la o noua inghititura.

Cu adevarat racoritoare. Am deschis-o la temeratura camerei si totusi “fumega”. Asta nu vezi la toate berile. Merge excelent dupa o mancare mai grasa, dar si mai bine langa un pahar de vorba. Am uitat sa spun de culoare: rosu rubiniu intens si clar pusa la lumina, dar aduce si cu un ness bine facut. Ingrediente simple: apa, malt, hamei.

Nu imi vine sac red cate variante au. As fi curioasa de cea Ruby, pe care la noi nu cred ca o vom gasi. Ca un plus, site-ul e perfect. O combinatie de food si beer, ce poate fi mai potrivit. Deci clar nu se bea pe stomacul gol :)). Foarte tare ideea lor, imi plac oamenii astia, pe gustul meu!

http://www.leffe.com/en/what-food-pairing

marți, martie 29, 2011

Spaghetti vegetariene… sau mai de Post…



Daca ultima data am gatit o prajitura complicata (pentru mine cel putin), am hotarat sa revin la stilul propriu cu o reteta pe cat de usoara, pe atat de potrivita unei zile de post. De data asta nimic complicat: doar niste spaghetti si niste legume intr-un sos dulceag de rosii. Cred ca asta a fost prima mancare pe care am gatit-o cu Cristi, (ce-i drept pe atunci nu chiar de post) pe vremea cand incerca sa ma convinga de cate si mai cate stie un barbat sa faca. Sa nu lungim vorba, ca mi-e foame! Repet: asta nu e decat o idée simpla de mancarica fara carne, nu o reteta simandicoasa, din contra, una de urgenta, de ultim moment cand nu mai stii ce sa pui pe masa, plina de conserve de prin camara si alte chestii nespecifice unui adevarat bucatar!

½ pachet spaghetti, noi folosim Barilla Capellini n. 1
1 ceapa mare
2 catei usturoi
ulei pt calit (vreo 2 linguri)
1 borcan ciupercute
1 conserva mazare
1 cutie suc de rosii (noi avem Cirio Pasata) 500 grame
sare, zahar, piper, curry, condiment pizza

1. Punem la fiert, cand apa cu sare clocoteste, cam o jumatate de pachet de paste, asta pt 2-3 portii. Cand sunt gata le strecuram si eventual le dam un jet de apa rece.
2. Tocam ceapa si o punem la calit in putin ulei. Cand e gata, sticloasa, aruncam peste ea usturoiul tocat marunt. Imediat adaugam si ciupercile din conserva, stoarse si mai calim vreo 2-3 minute.
3. Adaugam apoi si mazarea si automat sucul de rosii. Putem folosi si vreo 2-3 linguri de pasta de rosii si vreo 2 pahare de apa. Oricum, pe langa sosul asta mai adaugam si noi cam 100 ml apa.
4. Adaugam condimentele: sare dupa gust, vreo 2 linguri de zahar (mie imi place mai dulce mancarea asta), 1 ligurita buna de condiment pt pizza sau oregano si rozmarin uscat, o lingurita de curry si ceva piper. Lasam sa mai fiarba cam 5 minute, sa se elibereze toate aromele. Puteti sa presarati si niste cascaval ras. Miam miam… sa nu va ardeti!

luni, martie 28, 2011

10. Rigo Jancsi


Ce mai gatesc ungurii? Dulciuri bestiale si incredibil de usor de realizat, asta poate daca esti cofetar-patiser :))))))))))). Ei, nu vreau sa dezcurajez pe nimeni. Din contra, daca eu care nu fac prajituri decat de sarbatori, dupa lungi insistente sau pentru rascumpararea de pacate, am reusit, cu ceva lacrimi, ce-i drept, sa pun cap la cap si prajitura asta, atunci voi restul veti reusi fara probleme. Ca sa fiu sincera, problemele mele au aparut in urmatoarea ordine: 
1. Lingurita nu e tot una cu lingura. Mare gresala, deci atentie cand cititi retete sa mai si deschideti ochii. Eu clar visam in momentul in care am pus o lingura de praf de copt, si nu o lingurita cum ar fi trebuit. Am depistat eroarea in momentul in care aluatul meu minunat a inceput sa se transforme in canion… banuiesc ca se intelege ca a crapat de la un capat la altul si a si crescut de parca ar fi vrut sa invadeze intreg cuptorul.
2. Clar trebuie sa schimb furnizorul de oua. E a doua oara cand galbenusul imi transforma spuma intr-un lichid mai mult decat apos. Asta desi am adus ouale la temperatura camerei, asa cum cere manualul de gatit. Atentie la ce fel de oua cumparati deci.
3. Am descoperit o reactie chimica foarte ciudata. Indulcitorul lichid in contact cu ciocolata  intr-o cratita  pusa pe foc transforma o glazura care de altfel trebuia sa fie o treaba usoara cu un final frumos in ceva de consistenta gumata, acrisoara chiar. Rolul acestui lichid consta in a preveni cristalizarea zaharului si deci intarirea glazurilor. Se foloseste in locul a ceea ce se cheama corn syrup, de negasit la noi. Cu ajutorul acestor lichide se obtin glazurile lichide de ciocolata, cele frumoase, lucioase si care nu se intaresc. Ei bine, prajitura mea nu a vut in final decat o glazura obisnuita de ciocolata, cam groasa, betonata dar… in fond si la urma urmei, tot ciocolata e!

Astea sunt greselile care pot sa apara, asa ca atentie!!! Nu e chiar asa usor sa produci un Rigo Jancsi ca la el acasa :). Istoria prajiturii? Una romantica si delicioasa: vorbim de o prajitura cu doua blaturi pufoase de ciocolata si o umplutura de mousse de ciocolata, garnisita in final cu o glazura, ati ghicit, de ciocolata. Cat despre cel care a uimit aristocratia din vechiul Imperiu Austro-Ungar cu aceasta prajitura se stie doar ca era un lautar tigan, Rigo Jancsi, evident. Se mai spune despre el ca a sedus o aristocrata, pe numele ei Clara, fiica unui milionar American, E. B. Ward si sotia unui print Belgian, de Caraman-Chimays. La vremea respectiva, banuiesc ca am fi cedat oricare in fata unei combinatii de tigan si prajitura declioasa de ciocolata. Azi banuiesc ca nu se mai cuceresc inimile asa de usor, asta daca se joaca la un nivel atat de inalt.

Reteta deci:

Pt blat:

1 unt moale
1 ¼ cani zahar
4 oua
1 lingura esenta de vanilie
1 zahar vanilat
3 cani faina
1 pachet cacao (50 grame)
1 lingurita praf copt
½ ligurita bicarbonat sodiu
½ lingurita sare
300 ml lapte batut

Pt mousse

1 ½ tablete ciocolata neagra (150 grame) (din nou, eu folosesc Poiana)
¼ unt
4 oua
Un praf de sare de lamaie (cream of tartar)
6 linguri zahar
1 lingura esenta de vanilie
1 lingura rom (esenta daca nu aveti cam 1 lingurita)
200 ml frisca pt batut

Glazura

250 g ciocolata cu lapte
3 linguri unt topit
Esenta de vanilie
10 ml indulcitor lichid

1. Incepem sa lucram la blat: frecam untul cu zaharul, pana obtinem o spuma. Adaugam apoi esenta de vanilie, si pe rand, cate un ou. Amestecam pana cand fiecare ou e bine incorporat.
2. Separat, intr-un bol, amestecam restul de ingrediente uscate (faina, sare, cacao, praf de copt si bicarbonat de sodiu).
3. Pregatim o tava pe care o tapetam cu hartie de copt si preincalzim cuptorul la 180 grade Celsius.
4. Incepem sa amestecam totul: adaugam 1/3 din amestecul uscat peste cel de unt, apoi  150 ml lapte batut, iar 1/3 faina, iar 150 ml lapte batut si in final, incheiem cu ultima treime de faina. Nu amestecati extreme de mult aluatul. Aerul va ramane prins si iar ii dam motiv sa crape in final. Lasam prajitura la copt 35 minute. Verificam daca e gata cu o scobitoare. Cand e gata, lasam blatul sa se raceasca de tot, abia apoi il taiem in doua foi, pe orizontala.
5. Incepem sa lucram acum la mousseul de ciocolata. Topim pe aburi (aia e o cratita intr-o cratita in care fierbe apa) untul si ciocolata. Dam la o parte de pe foc, si lasam sa se racoreasca.
6. Batem spuma 4 albusuri. Cand avem o spuma tare, adaugam praful de sare de lamaie, apoi continuind sa batem cele 6 linguri de zahar, apoi pe rand, cate un galbenus.
7. Batem separat frisca, adaugand eventual putin intaritor. Amestecam apoi in ea vanilia si romul, apoi ciocolata topita si racita si in final spuma de oua. Gata mousseul. Il punem peste prima felie de blat, apoi il acoperim cu a doua. Mai ramane sa preparam glazura.
8. Topim din nou unt si ciocolata, plus un pic de vanilie. Cand racorim totul, adaugam indulcitorul lichid. Nivelam lichidul peste ciocolata si dam la rece. Uf! Gata in sfarsit! Eu i-am mai pus niste trandafiri de napolitana ciocolatie. Sigur a voastra e mai draguta in schimb! Asta daca nu repetati greselile mele…



duminică, martie 27, 2011

9. Pui a la Italy (Nastro Azzurro) cu lamaie, usturoi si rozmarin…


Despre Italia am putea vorbi la nesfarsit, dar asta intr-o alta zi, poate chiar si cu detalii foto. Deoarece azi avem degustare de prajitura, voi trece direct la subiect, cu promisiunea sa revin mai pe larg in jurnalul de calatorie cu impresii despre fratii nostri italieni, la publicarea unei retete ce mie mi s-a parut fabuloasa, dar asta, mai in colo.

Gatim deci pui in stil italian. O minunatie de fripturica, si asta nu o spun doar eu; Cami a golit farfuria, lucru ce nu ii sta in caracter in mod obisnuit.

1 pui impartit in 4 bucati pt servit sau 10-12 pulpe inferioare, sau 4-6 superioare. Ca idée, pui sa fie!
5 linguri ulei, de preferat de masline
5 linguri suc de lamaie
coaja rasa de la o jumatate de lamaie mare sau una mica intreaga
5-6 catei de usturoi
3 ramurele de rozmarin proaspat
Sare, piper

1. Spalam si curatam bine de tot carnea de pui, orice parte a bietei pasari o fi ea. O saram si o piperam.
2. Intr-un castron amestecam uleiul, sucul de lamaie, coaja de lamaie, usuroiul taiat in jumatati si rozmarinul tocat.
3. Tavalim bucatile de pui intr-o tava in care am turnat vinegreta, sa se unga bine carnita cu toate mirodeniile, tragem o folie de plastic peste tava si lasam totul la marinat cam 2 ore. Da… e nevoie de rabdare la reteta asta.
4. Scoatem tava din frigider si o dam la cuptorul preincalzit la 190-200 grade Celsius, pe un raft inferior, 2 as zice eu si lasam pana ce puiutul devine fraged. Asta va fi cam 60-70 minute. Rezultatul: o carne foarte frageda si incredibil de aromata!
5. Puiul de Italy merge foarte bine cu o salata de cartofi fierti in coaja cu vinegreta simpla (apa, sare, zahar si otet, toate dupa gust), putin ulei si masline. Pentru Dani si Cami, fara ultimele… More for meeee!...


joi, martie 24, 2011

GRAIN D’ORGE CUVEE 1898

"White beer of character… to be savoured in good times."
Ei bine asta a fost chiar interesanta. Nici nu avea cum altfel sa fie, avand in vedere alcoolul de 8.5%. O bere blonda, de un auriu intunecat, intr-adevar cu caracter.  Nu cred ca am mai baut o bere cu un gust atat de intens. Asta a fost primul meu gand. Un gust foarte, foarte puternic de bere, foarte dulce, intepatoare chiar. Nu e insa cea mai buna bere tare pe care am baut-o. Cea mai buna am primit-o de la Florin, si sper sa imi aminteasca el numele. Avea 9% alcool, dar era extraordinara. Pentru mine aceea a fost CEA MAI BUNA BERE.

Ca sa revin la Grain d’Orge, pot spune ca fetele o vor gusta si o vor gasi buna, cel putin datorita dulcetei pe care o lasa in urma. Alcoolul in schimb il simti de la prima inghititura. Te cam arde pe esofag, asta pentru o bere… aroma nu e in schimb cea mai placuta. Combinatia de ingredient mie mi-a parut ciudata: apa, malt din orz, grau, orez, zahar si hamei. Acum ca citesc eticheta sunt sigura ca orezul e cel pe care l-am simtit fermentat cel mai tare, cat despre zahar nu mai vorbim; acesta clar a ajutat la gradele de alcool. Deci o bere frantuzeasca, tare, dulce si extraordinar de intensa. Poate putin prea intensa…
http://www.brasserie-graindorge.net/white-beer-character.php

OETTINGER

http://www.oettinger-beer.com/english/index.htm

De data aceasta nu am prea fost impresionati. Cu toate ca este una din cele mai bine vandute beri germane, Oettinger nu a impresionat decat poate prin prêt, in jur de 2.3 lei la Auchan in martie. O bere usor acidulata, cu un gust nu foarte pregnant, dar aroma de cereale sesizabila, e putin tulbure, asa cum ne spune si eticheta. Este o bere foarte bine vanduta dar asta in mare parte se datoreaza pretului. Prima impresia a lui Cristi a fost: "cam cum e pretul, asa e si berea asta". Am avut si eu aceeasi senzatie de “comercial” si “in masa”. Dupa o mancare grea insa merge perfect. Alcool? Cam 4.7%...


8. BRIAM – legume de post la cuptor, din Grecia



In Grecia noi nu am fost, si asta mai mult din pricina unor idei preconcepute: prea mult soare, caldura mare, pietre si iar pietre, numai plaja toata ziua, unde sa mergi in afara statiunilor?... nimic interesant pentru noi. Asta pana cand, intr-o seara, mai mult asa, de plictiseala, am dat peste o comedioara romantica, siropoasa ca oricare alta, dar care a reusit sa trezeasca interesul meu pentru Grecia. Daca pana in prezent credeam ca un sejur in aceasta tara nu poate fi decat o perioada de 7 zile interminabile in care nu ai altceva mai bun de facut decat sa zaci pe o plaja la soare, lucrurile in mintea mea s-au cam schimbat. Fiind adepta concediilor in miscare, a umblaturilor de colo-colo si mai putin a statului in soare (desi o piscina racoroasa in miez de vara nu suna deloc rau…), de azi declar ca as merge oricand in Grecia, nu doar pentru o saptamana ci pentru o iarna intreaga, cel putin.

Va recomand cu drag “My Life in Ruins” http://www.imdb.com/title/tt0865559/
 Asta daca aveti chef de o comedie suportabila, soft si plina de romantisme, dar si daca vreti sa descoperiti un film ceva mai altfel sau cel putin pe Alexis Georgoulis (eu i-as spune Gorgeous J). Asta pentru ca filmuletul reuseste sa para pe jumatate o cronica de peisaje exceptionale. L-am perceput ca pe un semi-documentar in urma caruia m-am indragostit de Grecia. Peisaje superbe, monumente de care citisem déjà dar pe care nu mi le inchipuiam atat de misterioase, locuri primitoare, nu atat de aspre pe cat le credeam. Ce mai, daca ai curaj si parasesti statiunea in care ai all-inclusive-ul (cum altfel?) vei descoperi cu siguranta ca aceasta tara surprinde si depaseste orice asteptare. Si acum, sa gatim ceva bun de tot de pe la ei…

Daca tot suntem in Post, va recomand aceasta mancarica de legume la cuptor. Super aromata, zemoasa si usoara, mancarea Briam aduce cu un ghiveci de legume mai intersant, in schimb este doar pentru amatorii de dovlecei si vinete. Nu veti rezista pana se raceste, atat de bine va mirosi bucataria voastra!

Briam, deci!

2 cepe mari
4-5 catei mari de usturoi
2 conserve de rosii intregi decojite
4 cartofi potriviti
2 dovlecei tineri, nu prea mari, cam 600 grame
1 vanata mica, 300 grame
1 ardei gras, galben sau rosu, din acela urias
4 linguri mari de ulei de masline
Patrunjel verde
Marar verde
Oregano, busuioc (proaspete sau uscate)
Sare, piper
1 lingura buna de otet de vin sau ¼ pahar vin alb

1. Curatati de coaja vanata si taiati-o rondele, cam de ½ cm grosime. Asezati feliile pe un prosop de hartie si sarati-le. Le lasam asa cam 20 min. Le stoarcem apoi si le pune de o parte.
2. Taiem cepele julien (adica in doaua si apoi felii) si le calim in 2 linguri de ulei de masline. Cand devin translucide, adaugam pentru cel mult un minut, cateii de usturoi tocati, nu pisati. Cand aroma de usturoi s-a eliberat, luam rapid cratita de pe foc.
3. Taiem felii rosiile din conserva, sau proaspete, mai la vara. Trebuie folosite rosii zemoase. Pastrati sucul lor.
4. Curatam de coaja cartofii si dovleceii. Taiem toate aceste legume felii de ½ cm grosime, la fel ca si vinetele. Procedam la fel si cu ardeiul spalat si curatat de seminte.
5. Pregatim un vas mare termorezistent, ungandu-l cu ulei vegetal, dupa care incalzim cuptorul la 190 de grade Celsius.
6. Incepem sa asezam straturile. Vom avea asa (ca sa stiti cum impartiti treburile): 3 straturi de rosii si ceapa cu usturoi, cate 2 de cartofi, dovlecei, vinete si verdeata. Incepem cu un strat de rosii peste care presaram sare si piper, apoi ceapa calita. Adaugam un strat de cartofi, sare, dovlecei, sare, ardei, vinete stoarse de zeama, oregano si busuioc, patrunjel si marar, cam o mana buna din cele doua, tocate. Trecem la un nou strat de rosii, sare piper, ceapa. Repetam stratul de legume anterior. Finalul e un ultim strat de rosii si ceapa, al treilea la numar. Turnam in final sucul de rosii ramas, in care am adaugat alte 2 linguri de ulei de masline si lingura buna de otet de vin sau sfertul de pahar de vin alb.



7. Acoperim vasul cu un capac sau o folie de aluminiu. Eu sincer la gatit nu sunt fanul acesteia din urma. Punem mancarica la cuptor, cam 1 ora 20 min. Luam jos capacul si mai lasam cam 25-30 de minute, pana cand cartofii sunt fragezi.
8. Putem servi mancarea cu putina branza feta sfaramata deasupra sau smantana acra… e parfumata si bucataria voastra?


luni, martie 21, 2011

CIOCOLATA CALDA SI BECHEROVKA de Cehia


Am descoperit multe utilizari pentru lichiorul din Cehia. De la prajituri la bauturi calde sau cocktail-uri, Becherovka imbogateste aroma din barul sau bucataria voastra. Scortisoara amaruie, claritate aurie si mult parfum… O bautura surprinzatoare, pentru amatorii de digestive, dar si pentru cei care prefera un cocktail mai “rough”!


Eu am imbunatatit cu ajutorul acestei bauturi o cana buna de ciocolata calda pe timpul iernii, asa, mai la o poveste-doua…

Iata cum:

Pentru 2 cani de ciocolata calda:

2 cani lapte
1/3 ciocolata cu lapte Poiana
1/3 ciocolata amaruie Poiana
1 zahar vanilat
4 linguri Becherovka
Un praf de scortisoara sau, MAI BINE: un praf delicios de Kamis, Condimente pentru cafea si desert SAU Amestec de scortisoara si zahar, caramel Kotanyi (nu ma mai dezlipesc de ele de cand le-am cumparat pt prima oara in Praga)

1. Punem laptele intr-o craticioara mica la fiert, flacara foarte mica, adaugand zaharul vanilat.
2. Tocam ciocolata, iar cand laptele a devenit fierbinte, o adaugam amestecand rapid cu un tel mic.
3. Macinam condimentele in laptic.
4. Cand laptele incepe sa fiarba, il luam jos de pe foc si adaugam lingurile de Becherovka.
5. Garnisim bautura cu un strop de frisca, scortisoara si niste prieteni la o poveste…

Cehia… Praga…




Banuiesc ca oricine a calatorit cat de putin a reusit sa isi construiasca o ierarhie a preferintelor, a impresiilor de calatorie. Daca la inceput am crezut ca nu pot compara Viena cu nimic altceva, ei bine, din toamna lui 2009 lucrurile s-au cam schimbat. Una dintre cele mai frumoase excursii pe care le-am facut pana acum este cea in care am vizitat timp de doua zile, mult prea scurte si rupte parca dintr-un vis, minunata capital a Cehiei, Praga.

As putea spune ca si compania pe care am avut-o a cantarit destul de mult si a facut drumul si cele doua zile mai frumoase. De asemenea, un avantaj extraordinar si nesperat a fost acela de a avea un ghid rabdator de prin partea locului. Pot spune ca in felul acesta am vazut Praga mai deschisa decat un turist obisnuit, de la frumuseti apreciate de toti strainii ce au pus piciorul in orasul-minune, cum il numesc eu, pana la cele mai simple dar iubite locuri, cunoscute doar de praghezi. De la unul din cele mai bune restaurante in care a cinat insusi Einstein, pana la pub-ul de cartier, in care auzi acorduri de chitara de la masa vecina.

Praga nu e un oras pentru cei care apreciaza mai mult un orizont de zgarie-nori. E un oras care imbina insa istoria cu modernul, pastreaza niste rani ca orice alt oras incercat de socialism, dar mai mult ca orice e un oras al romanticilor. Cel mai mult insa te izbeste modul in care autoritatile au stiut sa pastreze orasul. Pot spune cu sinceritate ca am descoperit in Bucurestiul nostru frumuseti de cladiri care ar impresiona oricand un ceh. Problema insa este una de mare amploare, de la nepotism si prost management al fondurilor, la lipsa totala de interes pentru valorile locale imbinata cred eu déjà cu un gram de rea-vointa. Nu sunt in masura sa critic eu sistemul. Dar ma intreb, cum oare reusesc oamenii astia sa pastreze cladirile de parca ar fi fost ridicate ieri, cum reusesc sa aiba un transport in comun atata de bine organizat, cum de poti sa te plimbi pe stradute pavate, fara sa te scufunzi in noroi pana la glezne, sa vezi parcuri imense dar curate in care tineri si batrani isi petrec timpul liber intr-un mod mai mult decat placut?... atat de multa organizare si bun simt intr-o tara care a avut si ea parte de flagelul comunismului; Ce oare ii diferentiaza pana la urma de ai nostri?  

Daca aveti sansa sa vedeti aceasta bijuterie nu ezitati. Noi am vazut o foarte mare parte din ea, si inca mai sunt convinsa ca nu am vazut tot ce mi-as fi dorit. Am pornit din centrul vechi, am vazut Cartierul Evreiesc, Cetatuia si am ajuns chiar si la marginile orasului, un superb cartier ce ascunde o surpriza: Gradina Zoologica. Ne-am incheiat excursia in centrul modern, aparent un Bucuresti, dar curat, plin de turisti, studenti si chestii de marca, asa, ca in orice alta capital.

Ramane mereu pentru mine o minune arhitecturala, gastronomica, romantica, rupta de realitatea de acasa…

Ce am invatat? ca berea se masoara si in altfel de grade, ca putem savura o friptura de vita cu sos de fructe, ca Becherovka, bautura nationala poate fi savurata in foarte multe moduri si ca scortisoara nu inseamna doar Craciun...

Sper sa va trezesc interesul:
Turnul de Faina
Ceasul astronomic

grandios...

Catedrala St. Vitus

Golden Lane

O alta fata pt St. Vitus

O oaza de pace, Sfintii Petru si Pavel

Fred & Ginger (danseaza...)

Arta in Kampa Park


Case si flori in Cartierul Evreiesc


 si Pisi de la Zoo...



duminică, martie 20, 2011

7. Varza rosie calita


 

Merge de minune langa chiftelute, fripturi de porc dar si pulpe de pui. O garnitura minunata, vesela dar si foarte aromata, face casa buna chiar si cu un piure de cartofi langa restul de mancaruri de carne.

Pentru reteta aceasta puteti folosi fie cantitati egale de varza alba si rosie, fie mai multa varza rosie. Eu am folosit cantitati 1:1, asta pentru ca asa am nimerit verzele la piata. Deci:
1 ceapa alba
1 kg varza alba
1 kg varza rosie
1-2 cani apa
Sare, piper
5 frunze dafin
Ulei
1 lingura otet de vin

1. Tocam ceapa si verzele, cat mai marunt. Nu recomand totusi sa le razaliti. Se vor inmuia mult prea tare si vrem totusi sa vedem cam ce mancam…
2. Intr-o oala mare turnam putin ulei, cat sa acopere intreaga baza. Adaugam ceapa, verzele si 1-2 cani apa. Nu uitati, pe masura ce tocati varza si o puneti in oala, presarati si  sare, pe fiecare strat. Puneti cratita pe foc mic, acoperita cu capac. Incepeti sa amestecati de cum o auziti ca sfaraie. Va fi mai greu la inceput, insa din ce in ce mai usor de vreme ce se va inmuia varza. Cand incepe sa se inmoaie adaugam dafinul si piperul macinat. Mama foloseste boabe. Are o aroma mai buna dupa parerea mea, dar e dificil de cules din farfurie si neplacut daca il prizi intre masele.
3. Cand varza s-a inmuiat si are culoarea potrivita, ajustam sarea si adaugam o lingura buna de otet de vin. Va da o culoare foarte frumoasa garniturii noastre. Luam apoi mancarica de pe foc si e gata. La masa!


Ce spuneti de varianta cu pulpa de pui si piure de cartofi? 




6. Frikadeller – Chiftelute nemtesti




Foarte populare in Germania, chiftelutele acestea le-am servit langa o varza rosie scazuta, tot de prin partile locului. Un cuplu de milioane!

Cam pentru 900g carne toccata de porc mai punem:
5 fire de ceapa verde toccata
4 catei usuroi pisat
O mana de patrunjel verde tocat
O mana de marar proaspat, tocat si el
2 oua intregi
Sare, piper
2 felii de paine de o zi, inmuiata si apa si stoarsa bine
Ulei pentru prajit

Se ia una bucata mana de barbat si se pune, obligat-fortat, la framantat carnita impreuna cu toate celelalte ingredient. Se formeaza bile potrivite ca marime, nu foarte mici, si se pun la prajit, pe ambele parti, la foc mic, pana devin rumene. La cantitatea asta de carne, va avertizez, aveti nevoie de rabdare ,multa. Vor iesi cam 3 ture folosind o tigaie mare. Sa aveti pofta!


Germania...


Acum ne intoarcem de la o masa luata in Germania! Ce poate fi mai bun decat niste chiftelute nemtesti langa o varza rosie calita?!... o excursie poate!...

Pentru mine, Germania inseamna foarte multe lucruri, dar cele mai frumoase sunt acestea: Castelul Neuschwanstein si vecinul sau Hohenschwangau, al doilea mai romantic decat oricare altul. Mi se par doua minuni ascunse in munti, incredibile ca si amplasamente, impresionante si desprinse parca dintr-un vis. Nu cred ca sunt in masura sa le descriu in cuvinte. Oricum, imaginea lor nu cred ca o voi uita vreodata!






Mai am o curiozitate legata de Germania, o excursie care cred ca ar fi de vis, poate mai putin insa pentru un sofer. E vorba de Romantic Route. Atat de multe frumuseti adunate toate pe un fir de drum… poate intr-o vara…


5. Gromperenzopp – Supa-crema de cartofi, ca in Luxemburg…



Este vorba de o reteta incantatoare, foarte fina dar recomandata numai iubitorilor de supe-crème. Se simt foarte clar influentele nemtesti, ca doar vorbim de o mancare de cartofi, dar si cele frantuzesti, prin textura finala (cu toate ca in ultima vreme, cele mai multe infuente vin de la cei 15% locuitori proveniti din Portugalia). Intregul weekend a fost plin de influente germane, avand in vedere felul principal pe care il voi prezenta ceva mai in colo. In Luxemburg voi reveni pentru Dezlegarea la peste, asta daca tot am descoperit ca una din specialitatile locale este pastravul. Pana atunci insa, ne rezumam la o supa cremoasa, eleganta si simpla.

3 cepe medii
5 cartofi
Ulei pt calit ceapa
1 l apa
3 cani lapte
Sare, piper
1 smantana (200g, dulce pentru gatit, tip Dorna sau obisnuita, acra, de Napolact)
1 galbenus

1. Curatam si tocam marunt 3 cepe si le punem la calit in putin ulei vegetal. Cand devin sticloase si s-au inmuita, adaugam 5 cartofi curatati si taiati cubulete si stingem totul cu 1 litru apa clocotita. Nu uitati, pentru a nu pierde substantele nutritive din cartofi, acesti se pun direct in apa clocotita, nu foarte multa. Nu se tin niciodata in apa rece inainte, deoarece se pierd calitatile acestui tubercul.

2. Lasam totul sa fiarba, pana cand cartofiorii devin moi si vor putea fi pasati. In acest moment strecuram totul dar pastram deocamdata zeama. Cand cartofii s-au racit, putem incepe sa folosim blender-ul pentru a pasa intreaga cantitate, utilizand cate un pic de zeama pentru a lichefia mai bine amestcul. Nu e necesar tot lichidul ramas.

3. Cand totul e pasat, punem amestecul in 3 cani de lapte fierbinte si amestecam direct pe foc pentru a dizolva totul. Acuma adaugam sare si piper dupa gust. Mai lasam sa dea un clocot.

4. Pregatim separat o smantana (dulce sau acra) cu un galbenus de ou. Cand luam de pe foc cratita, turnam amestecul incet, dizolvand cu o lingura de lemn.

5. Supica a la Luxemburg e gata. O puteti servi cu crutoane de paine, ceapa verde sau cu feliute subtiri de salam spaniol prajit. Crutoanele aceste, pe care le stiu tot de la Laura Calder, mi s-au parut cele mai potrivite. A fost delicioasa in combinatia asta. O precizare mai am: supa poate fi foarte bine facut cu vreo 3 fire de praz in loc de ceapa. Reteta originala spunea ca prazul aduce un plus de aroma. Noi nu am gasit vineri seara, asa ca am folosit ceapa din dotare. Ne-a placut oricum. Eram de multa vreme curioasa cum ar fi supa crema de cartofi. Noi mai avem cateva retete crème, pe care le vom pune pe site. In mod surprinzator, lui Cristi i-au placut toate…

vineri, martie 18, 2011

BRIOSE CU AFINE SI CIOCOLATA


Dupa cum spuneam, am investit o suma maricica (a propos, Cristi, mai am una in plan!) intr-o noua tava, una pentru briose. Chiar mi-o doream de multa vreme, asa ca, a trebuit si inaugurata. Am citit si rascitit retete internaute si am ajuns la urmatoarea combinatie:



¾ pachet unt gras
1 cana zahar
Esenta de vanilie
½ ciocolata amaruie (mie pt retete imi place tare mult Poiana)
2 oua
Cam 3 linguri lapte
3 cani faina
350 grame iaurt gras (unul mare si unul mic)
1 lingurita buna de praf de copt
1 lingurita nu chiar asa de buna de bicarbonat de sodiu
Cam 300 g afine decongelate si stoarse (sau proaspete la vara)
1 lingura faina

Incepem!

1. Lasam untul sa se inmoaie la temperature camerei apoi incepem sa il amestecam cu 1 cana zahar si esenta de vanilie. Separat, topim ciocolata in lingurile de lapte la foc foarte mic, apoi o adaugam si  pe ea langa unt. Amestecam sa omogenizam bine, pana se topeste zaharul.

2. Adaugam, pe rand, 2 oua si amestecam totul bine.

3. Adaugam acum 1 cana de faina, cernuta alaturi de praful de copt si bicarbonatul de sodiu, apoi 1 iaurt mare (200g), apoi iar 1 cana de faina, apoi iar un iaurt mic (140 g) apoi inca o cana de faina. Omogenizam bine. Nu recomand mixerul la reteta aceasta. Am mai patit sa mi se taie untul cu oul, asa ca, mergem mai cu rabdare la retetele cu unt, macar noi, astia incepatorii.

4. Intr-un bol pregatim afinele. Le spalam si le lasam sa se usuce daca sunt proaspete, sau le decongelam si stoarcem daca e cazul. In situatia 2, la sfarsit, presaram 1 lingura de faina, ca sa absoarba excesul de umezeala, si le amestecam usor cu mana. Apoi le rasturnam peste compozitia pregatita.

5. In tava pentru briose asezam hartiutele speciale. Daca nu avem, ungem doar cupele cu putin ulei si eventual presaram si putina faina. Cu o lingura umplem, nu chiar cu varf, casutele brioselor. Le punem in cuptorul preincalzit la 185 grade Celsius, undeva mai jos, raftul 2 as zice, 30-35 minute.  Le verificati cu o scobitoare. Mie mi-au iesit cu cantitatile astea 2 tavi, adica 24 de briose pufoase.

6. Le scoateti la racit pe un gratar, sa circule aerul pe sub ele si le decorati cu Nutela, sos de ciocolata, dulceata de afine sau ce mai vreti voi. Singura hiba pe care am gasit-o eu a fost ca lipsea o aroma, dupa mine cea a unei coji rase de lamaie sau limeta. Recomand sa o folosoiti si vor fi niste briose perfecte!



Noi am ras o tava in seara cu pricina… Voi?

CARTOFI GRATINATI LA CUPTOR (cam 4 portii)



1 kg cartofi
4-5 oua
Sare, piper, oregano
Putin ulei
1 lingura faina
1 cana lapte
1 smantana mare
1 pachet parmesan ras de la Napolact
Unt si pesmet pt tapetat vasul

1. Punem la fiert cam 1 kg de cartofi in coaja pe care ii lasam sa clocoteasca undeva la 20 de minute. Asta nu inainted e a-i spala. Cand sunt fierti si verificati cu furculita, ii scurgem de apa si ii lasam sa se raceasca pt a putea lucra mai usor cu ei. Separat, fierbem 4-5 oua tari, apoi le racim si pe acestea.

2. Intre timp pregatin un vas termorezistent. Il tapetam cu unt si pesmet si incalzim cuptorul la 190 de grade Celsius.

3. Curatam cartofii de coaja si ii feliem direct in tava tapetata, asa cat sa ne faca un strat suficient de gros. Deasupra presaram sare, piper si oregano. Radem si ouale curatate de coaja.

4. Partea mai grea e sosul. Intr-o craticioara lasam la prajit, foarte putin, ulei de masline si o lingura buna de faina. O stingem cu aproximativ o cana de lapte, amestecand rapid cu un tel, ca sa nu ne ramana cocoloase. Cand incepe sa se ingroase suficient (arata ca o budinca), luam totul de pe foc si adaugam, incet, o smantana mare (cam 2 cani) si parmezan ras, cam 2 pumni. Saram si piperam dupa gust.

5. Turnam sosul peste cartofiorii pregatiti déjà si scuturam putin tava ca sa se strecoare acesta printre ei. Deasupra mai presaram parmesan, putin pesmet si cateva picaturi de ulei (de masline sau de seminte de struguri – ultimul are un gust neutru si il recomand cu caldura). Dam totul la cuptor cam 45 de minute la 190 de grade, undeva la mijlocul cuptorului sau mai jos, pe pozitia 2. A fost o nebunie!

RUBRICA “D’ALE MELE”


Ce ar fi viata noastra fara prieteni? Fara sfaturi, fara mici rautati feminine, cunoscute drept barfe, fara sprijin pentru orice nebunie am alege sa facem, sau din contra, fara obstacolul ce ne tine piept in caz ca lumea noastra o ia razna si singuri nu ne mai putem opri din deriva…

Am si eu cateva astfel pe “refugii”, doua dintre ele pe numele lor Alida/Oana sau Oana/Alida. Cel putin o data pe luna reusim si noi sa ne reincarcam increderea in propria persona, fiecare cu ajutorul celorlalte doua, proces ce are loc in urma unor descarcari puternice de frustrari, nervi, informatii, ultime realizari sau dezastre din viata fiecareia, noutati si alte asemenea nimicuri ce insumate dau viata noastra de zi cu zi.

In timpul ultimei sedinte (locatie: bucataria mea, orele 18:30-22-30, topic: evenimente lunile februarie-martie) s-a infiripat urmatoarea idée, sustinuta de colegul de apartament (inca nu ne dam seama cum ne suporta pe toate 3 la un loc… banuiesc cu stoicism…): de ce nu am publica si alte reusite culinare, nu doar cele selectionate pentru a subiectul bloguletzului (A.K.A. – Puiu…)? Ca rezultat, decretam infiintarea unei noi rubrici, “D’ale mele”, unde cititorul interesat (sau nu) va descoperi cam ce s-a mai gatit in familia V de pe Vlaicu, Cluj-Napoca si cateva sfaturi de bun-simt (daca eu o dau in bara macar sa stiti voi cum s-o evitati).

Vorba lunga, saracia omului (sau foamea lui, in cazul nostru)! De unde rezulta urmatoarele: cartofi gratinati si briose cu afine si ciocolata (am uitat sa mentionez: “mobilul” intrunirii de aseara a fost noua mea tava de briose, de care sunt cum nu se poate mai incantata!). Mai mutam aici pandispanul de data trecuta. Mi-am amintit de o reteta frantuzeasca mai reprezentativa si nu vrem sa stricam numaratoarea, cel putin nu inca. In plus de asta, reteta e déjà chiar traditie la noi in casa, asa ca se potriveste grupului de etichete.