sâmbătă, aprilie 30, 2011

19. Ciorba radauteana

Ne intoarcem in “eterna si fascinanta” Romanie pentru una din preferatele mele ciorbite de pui. Varianta “vero” a acestei ciorbe este mult mai “consistenta” – se pun vreo 3-4 galbenusuri si cam o cantitate dubla de smantana grasa. Eu rama la varianta familieie mele. Sincer imi pare mai O.K., atat ca si consistenta si gust, cat si dpdv al colesterolului, nu ca as gati eu numai chestii sanatoase sau light. Va recomand sa incercati ciorbita asta. Nu e greu de facut, iar rezultatul e o minunatie de mancare cu un “flavor” autentic romanesc.

Ingrediente:

800 g carne de pui (piept stiti ca folosesc in general, dar aici merge cam tot ce aveti: tacam, spate, pulpe, cu cat mai multa carnita, cu atat mai bine)
2,5 l apă rece
3 morcovi mari
2 rădăcini de pătrunjel
2 g piper negru boabe
2 linguri condiment universal pentru supe
5 căței de usturoi pisați
2-3 linguri de oțet
sare după gust
2 gălbenușuri 
200 g smântână grasă (25% grăsime)

1. Carnita de pui (piept, spate, pulpe) se spala bine și se pune la fiert în apa rece împreună cu radacinile taiate in bucati.
2. Se spumuiește supa ori de câte ori este nevoie, iar atunci când toata spuma s-a lăsat mai punem piperul si vegeta.
3. Când carnea este fiarta se strecoara supa într-o alta oala. Tăiem cubulețe carnița dupa ce am curățat-o de piele si oase iar legumele le dăm pe o răzătoare mare. Astfel pregătite le dăm din nou la fiert în supa strecurată împreună cu usturoiul pisat, otetul si sarea.
4. După ce ciorbița noastră a mai dat un clocot împreună cu ultimele ingrediente adăugate se ia de pe foc.
5. Într-un bol se amestecă bine galbenusurile si smantana, apoi se dizolva adăugând treptat supă fierbinte cu polonicul. Această compoziție se varsă în cratița cu supa fierbinte amestecând în permanență. Sevim ciorba decorată cu pătrunjel verde tocat și ardei iute. Inca o portie?

joi, aprilie 28, 2011

18. Beurre compose sau un fel de crema de unt si miresme

Daca tot am scris chestii siropoase despre primavara, mi-a venit si pofta de mancare asa ca am dat o fuga pana in gradina de la etajul 5 pentru ceva deosebit! Mi-am amintit de una din retetele preferatei mele, Laura Calder (Cali, sa nu ma uiti!), asta pentru ca m-a inspirat primavara, nu astenia ce vine in general la pachet cu anotimpul. Vitamine, deci!

Crema asta de unt va v-a surprinde  in mod cert! Merge unsa pe paine (cum imi place mie), sau rulata in folie de plastic, data la frigider si taiata apoi rondele pe un pastrav la cuptor sau pe o fripturica de purcel. Oricum, pe langa o culoare vie, are o mireasma grozava! Untul asta poate fi compus cu o gramada de alte chestii: crema de hrean, rosii uscate in ulei si multe altele.

Pentru o jumatate de pachet de unt am folosit putin cimbru verde, cateva fire de arpagic (ambele productie proprie la ghiveciul din balcon) si patrunjel verde. Cantitatile din imagine. Voi puneti cate vreti, iar daca aveti asmatui (patrunjel cret), va fi si mai aromat untul compus. Daca nu aveti arpagic, un fir de la o ceapa verde e numai bun. Iar daca nici cimbru verde nu creste in balcoanele voastre, merge si un oregano uscat din borcanel. In plus mie imi place sa mai pun un praf de piper… un pic de iuteala nu strica!

Metoda? Aducem untul la temperatura camerei, il omogenizam cu piperul si verdeturile tocate si gata! Sare nu punem decat dupa ce l-am uns pe paine, altfel la untul din comertul nostru ramanem cu o balta de apa! Nu trebuie nici amestecat mult, doar incorporate verdeturile cu grija, cu o furculita. Daca mai puneti pe felia de paine niste rosii, o sa va treziti in gradina bunicii, negresit!

Si sa nu uit: ce bem langa? O limonada cu suc de caise (suna ciudat?...) facuta cu ce a ramas in urma brioselor (daca tot am avut compot…):

Limonada cu caise
Zeama de la 1 lamaie mare
6 linguri zahar
200 ml compot caise
50 ml rom
apa rece pana la 1 litru

Merge, nu?

Briose cu caise si coaja de lamaie

 
Ah… primavara! Ce ne aduce? Ne face cumva mai buni? In nici un caz, nu primavara! Poate sa fie dragostea din sufletul nostru? Sau poate a celor din jurul nostru? Ce ne impulsioneaza, ce ne aduce fluturasi in stomacel daca nu primavara? Votez totusi dragostea celorlalti, a prietenilor nostri fara de care mult mai greu ne-am ridica dimineata din pat si fara de care gandul la cafeaua fierbinte nu ar fi decat o idee indepartata si un proiect mult prea complicat. Nu e minunat sa vedem fericire in jurul nostru? Pana nu demult judecam chestia asta si o vedeam ca pe o afirmatie a falsitatii interioare, insa de dimineata gandul la noi buchete de mireasa, un metru si 86 de centimetri sexy de costum negru langa mine, o petrecere inainte/dupa si eventual o masura de bruneti, asa, cat sa condimenteze “exceptia care intareste regula”, parca m-au convins ca e numai bine sa ii vedem pe cei din jurul nostru iubindu-se... primavara. Gatim deci! (exagerez, am gatit aseara :))

Briose cu caise si coaja de lamaie


150 g unt
1 cana zahar
2 oua
Coaja rasa de la 1/2 lamaie
Esenta de vanilie
3 cani faina
150 ml suc portocale
250 ml lapte batut
1 lingurita praf de copt
¼ lingurita  bicarbonat
Caise din conserva, taiate cubulete
1-2 linguri faina
Gem de mandarine sau altele pentru decor

Am mers pe principiul: unt, oua, lapte acru si ceva masuri de faina… deci cam asta a iesit: niste briose pufoase, parfumate cu lamaie, glazurate cu diverse de prin bucatarie si multe hartiute rotunde prin toata casa. Pup degustatorii!

1. Evident ca incepem prin a freca untul spuma cu zaharul. Nu uitam nici vanilia sau cam orice arome mai vreti voi (portocale, lamaie), numai rom nu cred ca merge la varianta asta. O sa incerc unele cu fulgi de cioco si rom. Acolo cred ca o sa sa integreze.
2. Razalim coaja de la ½ de lamaie, fin. A adaugam direct peste unt.
3. Spargem ouale si le incorporam pe rand in spuma de unt. Adaugam prima cana de faina si incepem sa alternam: suc de portocale, faina amestecata cu praf de copt si bicarbonat de sodiu, lapte batut, si ultima, iar faina.
4. Intr-un bol tocam caisele din compot. Le pudram cu vreo 2 linguri de faina si le amestecam. Puteti folosi si caise uscate. Cele proaspete vor deveni un soi de gem in briose. E alegerea voastra. Merg numai bine oricare dintre ele.
5. Adaugam fructele pudrate peste aluat si amestecam usor. Repartizam apoi compozitia in compartimentele tavii pentru briose, in hartiute speciale.
6. Cuptorul trebuie preincalzit la 180-185 grade Celsius, iar tava se lasa 35-40 minute. Sa le scoateti la racit pe un gratar, sa circule aerul pe sub ele. Le ornati cu ce dulceata vreti voi (noi am avut de mandarine, cirese si nutela), apoi le dati prietenilor!

marți, aprilie 26, 2011

17. Kulich – un fel de “panetone” rusesc, traditie de Paste

 
Ce m-a atras la reteta asta a fost pe langa noutatea parfumului de sofran din bucataria mea, modul in care aceasta prajitura e servita in Rusia cu ocazia Pastelui. Am gasit mai multe moduri de a pregati aluatul, dar ce a fost comun in final pentru toate retetele, a fost felul interesant de a pune pe masa bunatatea pascala: Kulich-ul de coace mai mult ca o paine, dar in niste tavi speciale, asemanatoare cutiilor de cafea, foarte inalte. Se feliaza apoi pe orizontala, mai apoi e taiat in cruce pe verticala, iar feliile se ung cu o crema de branza speciala, Paskha.
http://www.pravmir.com/article_178.html
Noi ne-am vazut nevoitit sa renuntam la crema, in detrimentul unui gem bun si a unei cesti de cafea cu lapte la micul dejun, in dimineata Invierii. Recomand sincer prajitura asta nu doar la zile mari. Merge oricand in weekend, cand aveti timp de copt. Va parfuma bucataria iar cafea din dimineata urmatoare se va bucura de o noua prietena pe farfurioara vecina.

Din nou, reteta este o medie a metodelor ce le gasiti pe Internet. Cea de pe site-ul pe care l-am adaugat a fost imbogatita la noi cu fructe uscate si bucati de migdale, iar deasupra a fost garnisita cu o glazura tipica folosita de unele rusoaice pentru kulich-ul lor.

Am folosit asa:
500 g faina
4 oua
150 g unt moale
1 pachet drojdie uscata
200 g zahar
1 cana lapte caldut
100 g migdale
Curmale tocate, caise uscat tocate, migdale tocate
2 linguri rom
Un varf de cutit sofran, musai
Esenta de vanilie
Un praf de sare

Pentru glazura si decor:
2 cani zahar praf
4 linguri apa rece
1-2 lingurite zeama de lamaie
Migdale si fructe uscate

1. Pentru inceput, am pus la dospit 200 g faina amestecata cu pliculetul de drojdie uscata si cana de lapte caldut. Pasta asta am lasat-o sa faca bule la caldura intr-un bol mare, trecand la treaba serioasa cu ea in momentul in care a inceput sa se lase usor.
2. Am tocat fructele uscate. Din migdalele decojite am tocat doar o mana, restul le-am macinat ca si nuca, fin. Fructele tocate si migdalele le-am pudrat apoi cu o lingura de faina.
3. Intr-un paharel, amestecam romul cu sofranul si il lasam apoi sa se dizolve cat mai bine. Va da o culoare minunata prajiturii.
4. Am frecat galbenusele cu 150 g zahar, am adaugat apoi romul strecurat si vanilia, iar la urma albusurile batute spuma cu un praf de sare si 50 g zahar.
5. Frecam bine de tot untul inmuiat.
6. Cand pasta a crescut si s-a “spart”, adaugam incet amestecul de oua, apoi untul si incet restul de vreo 300 grame de faina si migdalele macinate. Aluatul nu trebuie sa fie tare sau tipic pentru unul cu drojdie. E o varianta in care nu trebuie framantat. La final adaugam fructele tocate si amestecate cu migdale tocate si faina. Le incorporam bine, apoi le asezam intr-o tava rotunda de tort, tapetata cu hartie de copt (decupati un disc pentru fundul tavii si tapetati cu o bucatat inalta marginile; aluatul va creste si va fi inalt) . Lasam apoi aluatul sa lucreze cam 45 de minute, acoretit cu un servet si la loc calduros, fara curenti de aer.
 

7. Dam la cuptor tava, dupa ce l-am preincalzit la 175-180 grade Celsius cam 1 ora si jumatate. Dupa vreo 15 minute asezam deasupra un disc decupat din hartie de copt, pentru a nu se arde prajitura deasupra.
8. Verificam cu o frigaruie de lemn sau chibrit lung daca s-a facut prajitura. Cand betisorul de lemn iese curat, prajitura e gata. O scoatem din tava abia cand s-a racit complet.
9. Cand Kulich-ul nostru e rece, pregatim glazura din ingredientele simple, apoi o rasturnam peste prajitura in asa fel incat sa se scurga usor si pe margini. Nu trebuie sa fie foarte moale. Deasupra o decoram imediat cu migdale decojite si eventual fructe uscate. Greselile care pot sa apara sunt frica de a nu avea un aluat moale. Dar asta e ideea prajiturii. Trebuie sa iasa un cozonac asemanator cu panetonele, pufos, usor umed. Eu mi-am facut prea multe griji si am mai pus vreo 2 linguri de faina. In concluzie mi-a iesit mai sec, dar a fost foarte aromat, nu prea dulce si deci combinatia cu glazura de zahar praf a fost bine venita. Serviti-l in felii mai mici. Prea mult, va ramane in farfurie, datorita faptului ca pe la noi lumea nu e familiarizata cu gustul sofranului, care la inceput poate parea prea puternic. Cu toate astea, va asigur ca am primit OK-ul prietenilor, iar un baietel a cerut si pentru acasa. Asta spune deci multe despre Kulichul asta. Ce aroma!...
 


16. Friptura islandeza de miel

 
In Islanda banuiesc ca nu voi ajunge vreodata, poate doar prin intermediul bloguletului culinar. Din cate am studiat pentru tematica noastra, ramane pentru noi o tara cu peisaje neasteptate si surprinzatoare, insa cu obiceiurile culinare cat de poate de diferite de cele ale ardelenilor. Mielul e un ospat saptamanal si poate doar pestele m-ar convinge sa ma aventurez pe meleagurile lor. Islanda ramane un semn de intrebare in lista locatiilor “must do” destinate concediilor noastre si pana una-alta, gatim doar de pe la fratii europeni. Iata un site care mie mi-a placut foarte mult, de la evenimente pana la aspecte culinare:
http://www.icelandgourmetguide.com/spring1.html

Avem de la islandezi in schimb o provocare pentru o buna prietena (care in mod constant eclipseaza clatitele mele si aduce zazanie in familia de pe Vlaicu), experta in ale clatitelor: stiai, draga mea, ca o adevarata gospodina, conform traditiei islandeze, ofera sotului ei la micul dejun clatite atat de subtiri incat acesta poate citi ziarul prin ele? Ei, sa te vad eu acum! :D

Lasand paranteza cu clatite la o parte, Islanda a intrat pe usa casei noastre cu mielul traditional servit in fiecare sfarsit de saptamana, ca o friptura, specialitate a oricarui camin islandez. A venit in cel mai bun moment, in plina sarbatoare, cand pulpa noastra de miel astepta cu nerabdare sa fie gatita in cel mai convingator mod posibil, asta atata timp cat subsemnata e o persoana totalmente anti-miel, nu atat pentru ca as fi o iubitoare de animalute cu ochisori patrunzatori, cat pur si simplu datorita aromei mult prea intense a carnii. Asa ca, mielul meu gatit a facut un drum in plus, spre farfuria unor adevarati cunoscatori, adica mama si tata. Evident ca am primit milioane de indicatii si sfaturi in ale gatitului de carne de miel, cu toate ca noi aici avem o tematica de la care incercam sa nu ne abatem prea mult. Decizia lor finala a fost in schimb una mai mult decat favorabila, si spre surprinderea mea, carnita gatita in felul asta mi-a dat si mie curaj sa mai incerc pe viitor o astfel de friptura. Sfatul meu pentru cei care nu mananca aceasta carne: incercati-o rece, dar mai ales condimentata dupa gustul islandezilor. Oamenii chiar se pricep! Secretul? Niste bobite mici si aromate: coriandrul!

Am gatit deci, in spiritul Pastelui, miel islandez:

1. Pentru friptura asta eu am folosit o pulpa de miel intreaga. Va previn insa, rezultatul este unul pentru 2 persoane, asta daca ati curatat bine pulpa de piele si grasimi. Nu uitati, folositi multa apa rece.
2. Pentru mine a fost o ocazie numai buna de a-mi inaugura vasul roman primit de la Oana/Alida si Alida/Oana. Nu e necesar un astfel de vas, ci unul termorezistent cu capac. Daca folositi unul roman, scufundati-l inainte vreo 20 de minute in apa, inclusiv capacul.
3. Dupa ce am curatat pulpa de miel, o frecam bine cu o ceapa taiata in 4. Impanam apoi pulpa cu vreo 5-6 catei de usturoi (facem buzunarase mici in carne cu ajutorul unui cutit ascutit bine).
4. Saram apoi si piperam bine carnea, mai presaram o boia buna, si in final ii facem o crusta de coriandru-boabe, proaspat macinat. Asezam apoi carnea in vas, stropim cu cateva picaturi de ulei, adaugam in vas cam 1 pahar de apa si cu capacul asezat, dam vasul la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius, cam o ora si un sfert. Cand carnita s-a fragezit suficient, luam jos capacul si mai lasam cam 20 de minute la cuptor, sa se rumeneasca putin pulpa de miel. Intre timp, mai verificati carnea si stropiti-o cu o ligura cu sosul din vas.
5. Islandezii mananca friptura asta cu cartofi natur sau caramelizati, mazare boabe sote si o dulceata de reberbera. Nu lipseste sosul preparat prin pasarea cepei cu zeama din tava. Sosul da numai un clocot, cat sa se ingroase cu o lingura de faina. Va va placea, chiar daca nu sunteti amatori de carne de miel. Coriandrul da un parfum deosebit mancarii asteia, iar carnea preparata astfel, dar mai ales cu rabdare, devine frageda de se topeste in gura! Pofta buna la un Paste Fericit!

Sa aveti un Paste fericit!


joi, aprilie 21, 2011

Frigarui din piept de pui, cu ardei si ceapa

 
Din ce am studiat si eu legat de tematica blogului, zice-se ca frigaruile ar fi printre mancarurile traditionale romanesti. Nu stiam treaba asta pana acum, dar sincer nu sunt 100% convinsa. Din cate stiu grecii fac o treaba foarte buna legata de frigarui, iar la vecinii unguri am mancat cateva chiar aromate si mai mult decat delicioase. Asa ca, eu nu le voi incadra in eticheta Romania, ci le voi lasa cu titlul de farfurie internationala.

Eu am incercat reteta asta atat cu carnita de porc, muschiulet, cat si cu piept de pui. Mi s-au parut mai fragede cele din urma, si deci le recomand pe cele de pui. Eu am pregatit pentru o petrecere 20 de frigarui din 3 fileuri de piept de pui dezosat si fara piele. Faceti calcule dar va asigur ca un piept de pui ajunge pentru o masa ca lumea la 2-3 persoane.

Pentru o frigaruie aveti nevoie cam asa:
7-8 cubulete de carne, potrivite ca marime
7 bucati de ardei gras rosu, galben, verde, de care va place, si cat de colorate le vreti. Ardeii rosii, galbeni si portocalii vor fi dulci si asemanatori cu salata de ardei copti. Cel verde e putin mai amarui.
1 ceapa
Ulei de masline, zeama de lamaie, sare, piper, condimente de gril, boia, oregano pentru marinat
Ulei de masline pentru uns

1. Curatam, spalam, stergem si taiem cubulete carnea de pui. O punem intr-un bol. Pregatim un sos pentru marinat carnita, din cantitati ceva mai mari daca aveti mai multe frigarui de facut: 4 linguri de ulei de masline, oregano cam 1-2 lingurite, zeama de la ½ lamaie, sare, piper, boia, condimente gril. Sosul il turnam peste carne si o amestecam usor, sa nu strivim bucatelele de piept de pui. Tragem o folie de plastic peste vas si dam 1-2 ore carnea la frigider.
2. Dupa ce carnea a fost marinata, incepem sa pregatim frigaruile, alternand bucatele de carne, ardei gras si sferturi de ceapa. Daca le vreti mai grase, puteti pune, asa cum m-a sfatuit Alida, feliute de bacon. In Ungaria am mancat unele cu carne de porc si slaninuta si au fost foarte bune, dar acelea au mers doar calde. Reci nu au fost chiar asa bune.
3. Asezam tepusele pe gratarul cuptorului, asta dupa ce l-am unit cu o tava in care am pus cam 2 pahare de apa, ca sa pastreze carnea frageda si in care sa se scurga sucul de la carne. Cu o pensula pentru bucatarie ungem frigaruile cu putin ulei de masline. Vor fi mai aurii, iar legumele vor avea o aroma mai buna.
4. Cuptorul trebuie sa fie infierbantat. Folosim grilul cu ventilatie, la 200 grade Celsius si asezam tava la mijlocul cuptorului. Le lasam cam 40-max.45 minute, intorcandu-le pe cealalta parte dupa primele 20 de minute.
5. Le servim cu sos de maioneza si smantana sau cu o salata colorata de cruditati: morcovi, castraveti, rosii, ceapa verde, ridichi si porumb, cu un sos de ulei de seminte de struguri (neutru ca si gust), mustar Dijon (boabe), o lingurita de maioneza, zeama de lamaie, sare si multa buna dispozitie!
 


Chftelute de porc d’ale mele, nu nemtesti

 
Eu fac chiftelute de ceva vreme in felul urmator: se ia una bucata punga de carne tocata, alte condimente si una bucata barbat din preajma bucatariei (cu cat mai infometat cu atat mai bine; au tendinta de a lucra mai rapid in conditii de infometare) si se pune cel din urma la treaba, la framantat carnita. Din nou, in speranta impresionarii unor musafiri si avnd in vedere ca exista barbatul in dotare, reteta are in subsol aceeasi dedicatie de la reteta anterioara. Si avand in vedere ca jumatatea masculina a familiei D. se va simti implicata, EVIDENT ca reteta va iesi de minune, nu mai am dubii!

Chiftelute, deci!
700-1000 g carne tocata de porc (recomand pulpa, are mai putina grasime)
2 oua
6-7 catei mari de ustuoi
Piper
Sare
2 felii de paine veche
Ulei pentru prajit
(una bucata barbat, pe post de malaxor, optional doar)

1. Amestecam carnea tocata cu ouale, usturoiul pisat, sare si piper.
2. Inmuiem in apa si stoarcem apoi bine de tot feliile de paine, sa fie mai generoase ca dimensiuni, si preferabil fara coaja. Le adaugam apoi peste compozitia de carne.
3. Se framanta bine carnea si apoi incepem joaca. Formam bilute cat le vrem de mari, depinde daca sunt pentru un platou sau pentru un piure de cartofi cu sos de rosii… In cazul asta le facem mai mari.
4. Se pune la incins uleiul. Nu neaparat baie de ulei, merg foarte bine si in tigaie. Uleiul trebuie sa fie cam la jumatatea chiftelutei. Cand s-a infierbantat punem chiftelele si micsoram focul. Le prajim pe ambele parti pana devin rumene.
5. Le scoatem intr-un bol, eventual pe un prosop de hartie, asta daca sunt mai uleioase. Le puteti lasa asa cum sunt, pe un platou sau intr-un bol simplu, sau, daca aveti o petrecere cu tematica (“Frigarui”), asa cum avut noi, le puteti reinventa si prezenta sub forma de frigarui, alaturi de o felie ondulata de sunca presata, maslinute si bucati de castraveti. 
 



Ce alte frigarui ar mai fi? Pai dupa cum spuneam, rosii cherry si branza Brie sau orice alt fel de branza interesanta preferati, carnaciori de bere fierti si castraveciori murati, frigarui din piept de pui (pregatim si din astea mai in colo) langa o salata colorata de cruditati cu o vinegreta mixta  si chiar frigarui de fructe (boabe de struguri, bucati de ananas proaspat sau din conserva, buline de pepene galben si cam orice alt fruct pe care il puteti implanta intr-o frigaruie de 15 cm… si apoi intr-o jumatate de pepene de la care ati folosit pulpa). Si gata petrecerea!


Aperitiv “Mozaic”


De data asta nu gatesc de prin bucatariile altora, ci doar de prin bucataria de la etajul 6 a bunicii mele, si inca cu dedicatie pentru o foarte draguta si buna prietena. Sper sa ii iasa si sa fie multumita de reteta, nu de alta dar implica si ceva masuratori “ochiometrice”. Aperitivul asta da bine atat pe un platou combinat, langa niste frigarui de branza Brie si rosii Cherry, cat si in burtica noastra. Merge atat la sarbatori, cat si in weekend cand aveti chef de ceva sarat, ca si gustarica, langa un pahar bun de vin.

300 g sunca feliata (muschiulet)
300 g cas
1 ardei gras rosu
Masline tocate (la tura asta eu nu am avut, am uitat sa iau)
5 oua
5 linguri faina
2 linguri smantana
1 lingurita praf de copt
1 lingura zeama de lamaie
Sare, piper, oregano sau condimente pentru pizza

1. Taiem sunculita si casul cubulete, la fel si ardeiul, si amestecam aici si maslinele tocate, daca avem.
2. Separat, intr-un bol, batem bine ouale intregi cu condimentele, ca pentru o papara. Adaugam lingurile de smantana si omogenizam bine, apoi sucul de lamaie. Pe rand, si amestecand cu un tel pentru a evitat cocoloasele, adaugam faina si praful de copt. Daca ni se pare ca e prea moale aluatul asta, mai putem adauga 1-2 linguri de faina.
3. Adaugam aluatul peste restul de ingrediente tocate, amestecam bine, si repartizam compozitia in 2 tavi de chec tapetate cu hartie de copt sau putin unt si faina.
4. Dam tavile la cuptorul preincalzit la 190 grade Celsius, cam 50 minute. Trebuie verificate apoi checurile cu o scobitoare, dar atentie, sa nu nimeriti un cubulet de cas topit. Cand oul e legat, scoatem si lasam sa se raceasca tavile. Aperitivul asta merge de minune langa niste ciupercute cu sos de maioneza si smantana…

marți, aprilie 19, 2011

Tartina Racoroasa

 
Asta e o reteta foarte rapida. Merge de minune atunci cand asteptati musafiri anuntati acu o ora sau cand aveti chef de ceva dulce in weekend. Nu ma laud ca ar fi “naturala”, dar la noi are mare trecere. Parca aduce primavara in casa, chiar daca fructele sunt mai varatice si tocmai scoase din congelator  :). La vara in schimb va fi o placere sa scoateti o felie din frigider!

Pt blat:
5 oua
5 linguri de zahar
2 pliculete de zahar vanilat
5-6 linguri de faina
½ lingurita praf de copt

Pt sos de fructe:
200 g strugurasi proaspeti sau decongelati, nu ii staorceti
5 linguri zahar

Crema:
1 plic Crema pt prajituri Dr. Oetker, de lamaie
4 linguri zahar
1 cana lapte rece


1. Pregatim blatul pentru care avem nevoie de o forma speciala pentru tarina, ca sa avem adancitura in care sa punem fructele si crema. Se freaca bine galbenusurile cu zaharul si vanilia. Se adauga albusurile batute spuma cu un praf de sare. Ouale trebuie sa fie si de data asta, ca la orice prajitura, la temperatura camerei.
2. Adaugam faina si praful de copt, pe rand, amestecand, in ploaie.
3. Punem aluatul in tava tapetata cu putin ulei si faina si o dam la cuptorul preincalzit la 180 grade Celsius, timp de 25 minute. Cand e gata, lasam blatul sa se raceasca de tot, apoi il scoatem pe un platou.
4. Pregatim sosul de fructe: le amestecam cu zaharul, fara sa le scurgem. Le amestecam pana cand zaharul s-a topit si avem un sos pe care il putem aseza in tartina noastra. putem folosi nu doar strugurasi, ci orice fel de fructe de padure.
5. Pregatim crema, conform instructiunilor de pe ambalaj, cu 4 linguri de zahar si vreo 200 ml lapte rece. O batem cu mixerul apoi o asezam si aranjam frumos peste fructele din tartina. Ce poate fi mai simplu si mai usor? Poate un pahar de sampanie cu aroma fructata langa, asta daca aveti si ceva de sarbatorit…

duminică, aprilie 17, 2011

15. Schwarzwälder Kirschtorte - sau Tort Padurea Neagra, desert traditional german

Daca aveti o ocazie deosebita, asa cum am avut noi, dar mai ales daca aveti timp si o dorinta reala de a pregati invitatilor ceva bun facut in casa, reteta aceasta cred ca va satisface gusturile cele mai diferite. Ii impaca atat pe iubitorii ciocolatei cat si pe cei care prefera frisca. De visine sau visinata cred ca nu se plange nimeni, asa ca nu aveti cum sa dati gres in privinta gusturilor invitatilor. Eu am incercat reteta initial pentru ca e pe lista mea de retete nemtesti, dar mai apoi m-a cucerit ambitia de a o da gata!

In mod traditional, in cofetariile nemtesti, dar si in cele austriece, aceasta prajitura nu poate fi comercializata sub denumirea de Tort “Padurea Neagra” decat daca sunt folosite visine si mai ales un brandy special, din visine si samburi de visine, si anume Kirschwasser. Denumirea tortului provine nu atat de la muntii cu pricina, cat de la lichiorul acesta specific zonei. La noi, cum evident in magazine nu vom gasi asa ceva (daca a vazut vreunul din voi sa imi dea de veste), se foloseste evident varianta autohtona, visinata de casa. Rezultatul muncii (cateva ore bune, dar nu va descurajati) va fi un tort aromat, dens, din ingrediente naturale si nu foarte dulce, asa ca poate fi consumat cu incredere de catre oricine.

http://www.agu-kirschen.de/produktliste.htm

O medie a retetelor care circula pe Internet a fost tortul meu care se prezinta in felul urmator:

Tort “Padurea Neagra”


Pt blat:
1 pachet cacao Dr. Oetker, de 50 grame
225 g unt
225 g zahar
225 g faina alba
1 lingura esenta de vanilie
4 oua
1 lingurita praf de copt
1 lingura ulei

Sirop:
200 ml suc de la visine stoarse
5 linguri zahar
1 zahar vanilat
1 lingura amidon
1 lingura apa
6 linguri visinata
Visinata suplimentara pt stropit blatul

Umplutura:
 500 g visine fara samburi, prosapete, decongelate sau din compot, bine scurse
1 litru frisca naturala
10 linguri zahar
2 pliculete intaritor frisca Dr. Oetker

Decor:
Ciocolata rasa
Visine
Trandafiri de napolitana etc.

1. Pentru inceput, frecam bine de tot untul cu zaharul si esenta de vanilie, pana obtinem o spuma consistenta. Adaugam apoi cate un ou, pe care il omogenizam bine.
2. Separat, amestecam ingredientele usacate: faina, praf de copt si cacao. Le adaugam treptat, cam de trei ori, peste compozitia de unt. Intre timp, adaugam 1-2 linguri de ulei, daca ni se pare ca avem un aluat mult prea tare.
3. Incalzim cuptorul la 180 grade Celsius, nu mai mult. Daca aveti 2 forme rotunde mai mici, impartiti aluatul intre cele doua, asta dupa ce le-ati tapetat cu putin ulei si faina. Daca aveti doar o forma mai marisoara, puneti tot aluatul in ea si nivelati-l cu grija. Daca vom avea 2 tavi, le vom coace cam 25-30 minute si le verificam cu o scobitoare. Trebuie sa iasa curata daca aluatul e gata copt. Daca folosim 1 forma, cantitatea asta de aluat o coacem cam 45 minute. Ideea e ca in final vom taia aceste blaturi in 2 foi sau 3, atat cat ne permite grosimea finala. Eu am folosit o forma, iar blatul l-am taiat in 3 felii.
4. Cand blatul s-a racit, desfacem cu grija inelele formei. Dezlipiti initial tortul de margini cu un cutit. Taiati-l abia cand s-a racit complet.
5. Incepem sa preparam siropul. Eu am folosit visine congelate. Sucul stors in momentul in care am scos samburii l-am folosit la sirop. Puteti folosi sucul de la compot daca aveti astfel de visinute. Punem la fiert sucul cu vanilia si zaharul. Cand fierbe, adaugam o lingura de amidon alimentar dizolvat intr-o lingura de apa rece si mai fierbem 2-3 minute pana observam ca incepe sa se lege. Nu va deveni budinca, ci un sos lichid, usor gelifiat. Luati craticioara de pe foc si adaugati lingurile de visinata, apoi lasati sa se racoreasca.
6. Blaturile taiate le stropim cu putina visinata folosind o lingura. Nu exagerati. Stropim bine apoi blaturile cu sosul de visine. Trebuie bine insiropate, cu grija, tot folosind o lingura.
7. Urmeaza partea cea mai grea (din punctual meu de vedere), si anume frisca. Nu folositi vegetala, chiar daca e mult mai usor de batut si ar trebui folosita chiar mai putina. Din cate am inteles la ziua mea, invitatii au apreciat chiar acest aspect (desi in ziua aia toti sunt mai draguti cu tine, chiar daca arzi blatul, deci nu stiu daca sa ii credem pe cuvant :)). Sincer, ideea e chiar frisca la tortul asta, pe langa visinata, asa ca haideti sa facem un efort. Folosim ½ l frisca pentru umplutura si ½ l pentru imbracat tortul. Batem deci de 2 ori, e mai sigur asa. Cand e aproape batuta frica, adaugam la fiecare jumatate de litru folosit cam 5 linguri de zahar. Puteti sa gustati, si daca vi se pare ca mai aveti nevoie, mai puteti pune, dar nu exagerati. In timp ce bateti frisca, adaugati si pliculetul de intaritor.
8. Incepem sa montam tortul. Peste primul blat insiropat, intindem un strat de frisca. Atentie la cum impartiti frisca. Peste frisca asezam un strat de visine stoarse bine si fara samburi. Urmeaza sa mai asezam un blat, si o luam de la capat.
9. Ultimul blat il mai insiropam putin si incepem sa imbracam tortul. Peste aceast ultim blat punem a doua jumatate de litru de frica batuta (dupa aceeasi metoda ca si prima) si incepem distractia. Il umplem si pe laterale si il nivelam frumos cu un cutit foarte lung sau cu o paleta speciala.
10. Dam tortul la frigider si il decoram doar inainte de servire cu ciocolata rasa, visine si ce mai vreti voi. Niste lumanari colorate si vreo 2 dorinte, eventual…



14. Pastrav in sos Riesling, specialitate din Luxemburg


In primul rand vrem sa ii felicitam pe toti Florinii si pe toate Florinele, dar mai ales pe o anume Camelia! Nu uitam nici de Margarete, Lacramioare sau Rozalii, ca doar e Sarbatoare!

Si daca tot e Dezlegare la peste, o sa imi tin promisiunea facuta la supa-crema de cartofi si revin in Luxemburg, de data aceasta in ton cu sarbatoarea, pentru o reteta cu traditie in micul stat, si anume Pastrav in sos Riesling. Fac un eveniment din asta, mai ales ca pentru mine, ca o incepatoare in ale gatitului a fost o noutate nu doar reteta, ci chiar preparatul unui pastrav de la A la Z. Nu o sa intru in prea multe detalii legate de tipete, piele de gaina si o frica teribila de cei doi ochisori care se holbau limpede la mine din stramtoreala chiuvetei, asta ca sa incurajez Florinii si Florinele si sa ii motivez in alegerea unei mese sanatoase si gustoase in acelasi timp.

Lasand gluma la o parte, am decis ca va mai trece un timp pana cand voi mai cumpara peste congelat. Pentru cei care stiu si gatesc peste proaspat, felicitarile mele. Pentru cei care inca nu o fac, curaj! Se poate si e chiar mai simplu, mai sanatos si mai gustos! Merita efortul, desi la pastrav nu e chiar atat de multa munca implicata, asta daca il cumparati gata eviscerat. Pentru clujeni, recomand cu caldura Piscicola din Piata Mihai Viteazul, chiar la iesirea din spate, care da spre spital, langa ghereta de kurtos kolacsi. Peste proaspat si sfaturi bune veti gasi la ei. Data viitoare am de gand sa prepar o reteta indicata de prietenul fetei care vinde acolo, un baiat foarte dragut care a ajutat-o pe mama sa cumpere pestele si care lucreaza la un restaurant al carui nume nu l-a mai dezvaluit, asta daca tot a instrainat reteta. Speram ca va fi buna! Pana una-alta, noi preparam azi, de Florii, o reteta din Luxemburg, ca doar avem tematica la blogulet! In caz ca luati peste proaspat, neeviscerat, va recomand filmuletul urmator, asta ca lectie de curatat peste (mie mi s-a parut util):

http://www.youtube.com/watch?v=_dvKrHy044U

Sa incepem!
Pentru doua portii veti avea nevoie de 2 pastravi, cam de 250-300 grame fiecare. Sosul pe care il pregatesc langa, e mai de graba potrivit pentru 4 portii. De asortat, niste cartofi natur vor fi perfecti!

Sos Riesling:

50 g unt
2 cepe mici
1 salota (ceapa de apa, un soi anume de ceapa rosie, lunguiata, in interior compartimentata ca si cateii de usturoi. Este cea mai potrivita pentru sosuri pe baza de Riesling – am mai invatat si eu ceva!)
O mana de patrunjel verde tocat, de preferat cautati cret (asmatui se numeste, mai aromat)
2 crengute mici de tarhon proaspat
Un buchetel de chives (arpagic sau ceapa ciorii – cea care arata ca un smoc de iarba, dar e defapt o ceapa usor usturoiata)
200 ml vin alb Riesling
200 ml smantana dulce pentru gatit, Dorna folosesc eu la cutiuta mica de carton
1 lingurita faina, sare si piper dupa gust

1. Spalam bine pastravul de mucus, la fel si interiorul, sa fie curat, sa nu ramana sange sau mizerie, mai ales pe coloana vertebrala. Asta trebuie sa fie curata, alba. Folosim doar apa rece de la robinet. Nu ii lasam deloc sa stea in apa. Nu mai e necesar sa ii curatati de solzi. Am inteles ca la restaurant nu se mai face asta, in cazul acestui peste doar.
2. Stergem pestisorii de apa cu un prosop de hartie, apoi ii saram si piperam in exterior si interior, apoi ii pudram pe exterior cu putina faina, sa mai absoarba din umezeala. Ii punem apoi in 50 grame unt topit si 2 linguri de ulei, incinse impreuna inainte, si ii lasam cam 2 minute pe fiecare parte. Nu la foc prea mare. Ii scoatem cu o paleta si multa grija si ii asezam intr-o tava tapetata cu unt.
3. Incepem sa pregatim sosul. In untul in care am prajit pestele adaugam cepele tocate marunt si le calim usor. Cand sunt aproape gata, adaugam restul de verdeturi tocate marunt si mai calim o idee. Stingem apoi cu paharul de vin si luam vasul de pe foc. Adaugam si smantana, amestecand incet. Punem acum sare si piper, dupa gust.
4. Astfel pregatit, turnam sosul peste pastravi si dam tava la cuptorul preincalzit la 200 grade Celsius, pentru 15 minute.
5. Scoatem apoi pastravul si il asezam pe un platou, de preferat incalzit. Sosul din tava il mutam intr-o craticioara si continuam sa il fierbem pe aragaz. Adaugam o lingurita de faina si fierbem amestecand mereu cu un tel, sa nu ramana cocolosi, asta pana cand sosul incepe sa prinda consistenta. Il luam de pe foc si il turnam frumos peste pestele de pe platou. Mai aducem cartofii natur, o felie de lamaie pentru amatori si un pahar-doua de Riesling sec. Prezentam si un desert mai in colo… asa, ca de Sarbatoare!

vineri, aprilie 15, 2011

Fasole frecată cu ceapă şi cârnăciori prăjiţi – romaneasca bine!

In spiritul postului gatim si noi ceva simplu dar satios, ajustat in ton cu preferintele barbatilor nostri. In traducere libera, o fasolica frecata, mai de pe meleagurile noastre, pe care deci o vom imbogati cu niste carnaciori si “pargaleti”, ca la mama acasa.


Pt fasolica
500 g fasole albă uscată
3 morcovi mari curăţaţi
sare după gust

Pt “pargaleti”
4 cepe mari
4 linguri de ulei 
3 linguriţe boia de ardei
1 linguriţă de piper şi sare.

1. Se pune la fiert în multă apă rece fasolea, curatata si inmuiata cu o seara inainte. După un clocot de vreo 15 minute bune, aruncăm prima apă şi umplem bine oala cu apă proaspătă adăugând morcoveii curatati si taiati in bucati mari.
2. Fasolea se lasă la fiert în jur de o ora, în funcţie de vechimea ei, turnând apă calduţă peste ea, ori de câte ori aceasta scade. În momentul în care boabele de fasole s-au fiert, oala se ia de pe foc si fasolea se strecoară, păstrându-se zeama în care a fiert separat.
3. Cand s-a racit aproape de tot, se pasează cu mixer-ul apoi se dă printr-o strecurătoare, adăugându-se treptat câte o cană de apă în care a fiert pentru a obţine un piure consistent, nu foarte moale. Se sareaza dupa gust.
4. Separat, se taie marunt cepele si se călesc în ulei. Cand ceapa s-a inmuita suficient, se adauga boiaua si piperul si se mai lasa1-2 minute.
5. “Pargaletiul” astfel preparat se pune în farfurii peste fasolea frecată și se serveşte cu cârnăciori crestaţi si prăjiți pe ambele părți, asta daca nu postim, asa cum ar fi frumos in perioada asta! In schimb iarna o cană de moare e numai bună lângă!

GINGER BEER – BUNDABERG

Pana acum am evitat sa cumpar sticlutele astea cu o depunere ciudata si un format care numai a bere nu aducea. Si am gresit enorm. Mi-am corectat comportamentul si ideile in ceea ce priveste berica asta de ghibir abia in momentul in care am lecturat (nu alte beri) ci un articol foarte interesant in revista mea preferata (chestii slabe, de femei), Ioana – secretele bucatariei. Abia atunci a aflat si Cristina ca nu e deloc vorba despre o bere in toata puterea cuvantului, ci de o bautura racoritoare nealcoolica pe baza de ghimbir, neasteptat de buna. Din nou, asta pentru amatorii gustului foarte intepator de ghimbir. In orice caz, macar o data in viata trebuie incercata, iar eu declar ca de acum sunt o fana a bauturii in cauza.

375 ml si 0% alcool, 8% din doza zilnica recomandata de energie. Toate astea intr-o bauturica produsa si detinuta, asa cum ne spune un mic desen de pe eticheta, de Australia. La noi, din cate am aflat, este importata doar de Sano Vita. Marca Bundaberg e cea care a produs pentru prima data bautura intr-un orasel, ca o racoritoare pentru muncitorii ce lucrau la calea ferata. Iar eu sunt fericita ca am incercat chiar originalul.

Cum se prezinta? Un lichid acidulat, dulce, neasteptat de dulce, albicios-straveziu, deci tulbure, care seaman incredibil de mult cu socata noastra, cel putin cu reteta familiei mele. Trebuie bine scuturat inainte de a fi servit, si va disparea precipitatul. Singura diferenta este aroma limpede de ghimbir. Nu sunt un fan al acestui condiment, fie el praf sau radacina proaspata, dar sucul asta m-a cucerit. Inca ma gandesc daca sa fac o gluma cu Calin si sa o incadrez la capitolul “Beri”, asta din dorinta de a promova bauturica noua, sau poate aflu ca in State e arhicunoscuta si banuiesc atunci si apreciata. Oricum, are o aroma revigoranta; am suspectat ceva adaosuri in sensul asta, dar apoi  citind una-alta am descoperit ca asta e efectul real al ghimbirului. Parca mai simt ceva urma de limonada, desi eticheta nu spune asta. Ne zice in schimb de vreo doua E-uri care nu m-au incantat, dar acu’ merge si asa. Nu facem doar exces. Deci, in zile fierbinti de vara, sticlutele astea vor avea categoric un loc in raftul frigiderului nostru. Si daca tot e post, hai ca merge o bere… de ghimbir!
http://www.bundaberg.com/info/product_range/ginger_beer/

joi, aprilie 14, 2011

13. Crème brûlée sau Vive la France!... si crema lor de zahar ars


La ce ma gandesc cand spun Franta (pentru inceput tara celor peste 1000 de tipuri de branzeturi)? La profesoara mea din scoala generala care imi pronunta numele intr-un mod foarte chique, la Valea Loarei si alte doua monumente UNESCO din cele 29 in total, adica Abatia Mont St. Michel si Catedrala Chartres. Sunt pentru mine un vis si sper candva, probabil la pensionare, intr-un circuit pentru seniori, sa le vad si eu in realitate, nu doar navigand pe Internet.

Pentru doritori, cam astea ar fi detaliile, cele doua site-uri. As fi introdus si niste imagini, dar cum inca nu imi apartin, mai asteptam pana la Pilonul II…

http://mont-saint-michel.monuments-nationaux.fr/en/

http://en.wikipedia.org/wiki/Chartres_Cathedral

Poate unii dintre voi stiu mai multe, asa ca astept sa mi le impartasiti.

Dar mai imi sta gandul la ceva si atunci exclam Vive la France cu adevarat! Crème brûlée sau o adevarata Crema de zahar ars. Originea exacta nu e cunoscuta pentru aceasta reteta, in schimb stim ca a aparut intr-o carte de bucate din 1691 cu aceasta denumire. A fost tradusa apoi in engleza pe la1730 intr-o editie  noua a originalului, Cuisinier roial et bourgeois,  a lui François Massialot. E ceea ce se mai numeste crème anglaise, asta daca vreti alte variante si le cautati prin carti moderne de bucate sau pe Internet. In anii 1800 englezii i-au stricat cu totul denumirea in burnt cream… ma intreb atunci in ungureste cum i-ar spune bunica mea…

Reteta este cum nu se poate mai simpla, neimplicand experienta in ale bucatariei frantuzesti, asa ca e numai buna pentru mine. Trebuie sa specific insa, inainte de toate, ca nu toti au gasit reteta asta placuta, ca textura sau continut de zahar. Asa ca, daca nu va plac dulciurile “dulci” sau prea cremoase, sau daca preferati un tort aspectuos, atunci sa stiti ca nu e de voi. Recomand sa mancati desertul rece, de la frigider. Ca idee, nici nu am observant cand a terminat Cami un bol, in schimb Luci a renuntat dupa cateva lingurite. Ce-i drept, a incercat-o calda si sustin ca rece mergea pana la jumate.

Crema de zahar ars (A.K.A. burnt cream, crème brûlée etc.) cam 6 portii


1 cana zahar
7 oua
7 linguri zahar
800 ml lapte
3-4 pliculete zahar vanilat

1. Intr-un bol amestecam bine ouale cu lingurile de zahar, vanilia si laptele, ca pentru o papara obisnuita.
2. Intr-o cratita lata punem la topit o cana de zahar, la foc mic, amestecand cand e nevoie. Atentie sa nu se arda. Va deveni amarui atunci.
3. Cand zaharul s-a topit si a devenit un caramel placut la culoare, nu prea maroniu sau rosiatic, luam cratita de pe foc si o rotim pana tapetam cat de cat peretii cu caramelul. Automat apoi turnam continutul bolului (ouala batute cu tot restul).
4. Dam cratita la cuptor, dupa ce l-am preincalzit la 185-190 grade Celsius, pe raftul din mijloc, pentru 60-70 minute. Cand e aurie si s-a legat, crema noastra e gata. O puneti in boluri cu zeama de zahar ars lasata in cratita. Cum a fost?

miercuri, aprilie 13, 2011

REFLETS DE FRANCE, CIDRE BOUCHE DE NORMANDIE – adica un cidru bun de mere dulci


Parca ai chef de o bere racoroasa dar zici ca ar merge mai bine un vin aromat… ce sa fie? Pai simplu de tot in cazul asta! Nu vad solutie mai buna decat un pahar de cidru rece! 



Cel pe care il propun eu se gaseste numai la Carrefour, dar pretul lui a crescut de la 7 leuti si ceva acu 2-3 ani la 11! Asta da! Vine in mai multe variante: mere (usor sec), mere dulci (foarte bun) si pere dulci (la fel de bun). Preferatul meu e cel de mere dulci dar nu zic nu nici unui pahar de cidru de pere. Asta de mere imi aminteste de copilaria mea, cand  tata facea un cidru exceptional, de mere Golden Auriu. Nu cred ca am mai gustat in schimb ceva la fel de bun ca si bautura aceea. Memorie olfactiva am avut mereu, dar gandul la paharul ala cu licoarea aurie ma face sa cred ca excelez macar la capitolul asta.

Bautura de Normandia, cea de mere dulci pe care o prezentam, vine cu o culoare de miere de tei, aurie, foarte placuta, cu aciditate medie, ca a unui vin spumant (a propos, stie cineva diferenta intre spumos si spumant? Eu da! A folosit si facultatea la ceva. Colegii mei stiu la ce ma refer :)). Nu e foarte acidulat, deci merg mai multe pahare. Vine in sticlute de 0.75 ml si 1.7-2.5% vol. asta ca si alcool, deci nu recomand gravidelor. Nici nu stii daca ce ai in gura ca si textura e vin sau bere, asta pentru ca simti lipsa gradelor de alcool. In schimb paharul e revigorant si surprinzator. Merita neaparat incercat. Aroma fructelor e atat de deosebita, incat o sa aveti impresia ca va plimabti seara, dupa o zi calda de toamna in mijlocul unei livezi. Nu se compara senzatia cu nimic in sensul asta. "Parfum" e doar o definitie pentru cidrul asta. Cel de pere e la fel de aromat. Nu pierde deloc din calitati, din contra, e interesant si o provocare sa le comparati.

Cat despre producatori, sunt niste tipi interesanti, pusi pe treaba care vor sa faca produsele regionale frantuzesti cat mai cunoscute in lume. Marca Reflets de France este in totalitate dedicata produselor patrimoniului cultural francez. Uite despre cine vorbesc:

Am putea avea si noi asa ceva. Si am aflat ca avem, dar greu de pozitionat pe piata romaneasca. Saschiz va suna cunoscut? Se munceste mult acolo in sensul acesta. Le urez spor la treaba si mult succes in ceea ce fac! Chiar merita! (si mai vreau gem adevarat de acolo!)


Ciorbita de zarzavat cu fasolica verde conservata... asa, de post


Iar miercuri, iar o zi de post! Uf!... iar am ajuns in pana de idei, asta pana cand am descoperit ca am un cititor de care nu stiam pana acum si cu care nu am tinut legatura… Asta pentru ca oamenii trec prin foarte multe schimbari in timpul unei vieti: de la locuri de munca la prieteni, dar mai ales la relatii noi, atunci cand nu mai gasesc in cel de langa idealul sau iluzia pe care o asteptau. Dar sa nu deviez prea mult. Ce legatura au toate astea cu blogul? Pai daca tot am un cititor, hai sa mai fac si o mancarica. Se pare ca merita, pana la urma! Ce am invatat eu de la unul din joburi? Un client castigat, un efort meritat! Ciorbita azi in cele din urma!

Va avertizez, imaginea nu e una din cele mai bune, dar savoarea va fi! Ma gandeam la inceput ca nu iese cine stie ce, dar mi-am dovedit ca niste legume simple bine combinate pot avea ca rezultat un gust de pomina.

1 ceapa alba
3 morcovi potriviti
3 radacini de patrunjel
1 pastarnac, asa mai sanatos. Merge si fara in lipsa…
½ telina medie
Ulei de masline pentru calit. Da aroma fructata mai buna. Merge si de floare in schimb 
2 l apa
Suc de la ½ lamaie sau otet, sau otet de pe ardei iuti conservati. Din asta mai folosesc eu la ciorbe
3 cartofi nu foarte mari
2 linguri vegeta
Sare daca mai trebuie
1 lingura pasta de ardei. Eu folosesc aici din aceea adevarata, de la mama lor, ungureasca. Piros Arany, de la Univer
1 borcan de 800 gr fasole alba pastai

1. Tocati marunt ceapa si razaliti pe razatoarea mare morcovii, telina, patrunjelul si pastarnacul. Punem ceva ulei de masline si dam la foc mic totul la calit, intr-o oala medie, pana ce zarzavatul se inmoaie. Amestecati des, ca de nu se prind de oala si arse nu mai au gustul asteptat.
2. In acest moment, cam dupa 10 minute bune deci, turnam cei 2 litri de apa, de preferat fierbinte, amestecam bine si lasam sa dea in clocot. Adaugam apoi vegeta.
3. Cand zarzavatul e aproape fiert, adaugam cartofii curatati si taiati cubulete potrivite. Stoarcem si zema de lamaie, dupa gust, cat de acra vrem ciorbita, sau cat de inspirati suntem.
4. Cand si cartofii sunt gata, cam in 10-15 min maxim, adaugam fasolea stoarsa si lingura de pasta de ardei. Mai lasam sa dea un clocot. Supa asta merge de minune pentru un post catolic, adica daca mai punem in farfurii 1 lingura buna de smantana. Sa te lingi pe degete!

luni, aprilie 11, 2011

12. Salata nemteasca de cartofi

Sincera sa fiu, salata asta nu e nici de departe cea mai estetica pe care am gustat-o vreodata, in schimb putem spune ca ne-am gasit salata perfecta de cartofi, asta ca si gust. Noi din pacate am folosit cartofi albi, si poate si asta a influentat in mod negativ rezultatul dpdv vizual. Cu toate astea o pun pe blog pentru aromele combinate care se potrivesc de minune! Chiar ne-a placut si merita sa o incercati, macar asa, ca o variatiune pe tema data. Vor iesi cam 4 portii mari, daca nu 5:



1 kg cartofi rosii, de preferat. Cei albi se vor sfarma mai tare
1 ceapa mica
2 cepe verzi
5 felii bacon
5 castraveciori in otet
4 linguri ulei
1 lingura mustar
4 linguri zeama de pe castravetii murati
1 lingura otet de vin alb
½ cana de apa in care ati fiert/diluat o lingurita vegeta
Sare si piper dupa gust
Patrunjel verde tocat

1. Spalam bine si punem la fiert in coaja cartofii. Cam dupa 20 min, daca furculita intra bine in ei, ii luam de pe foc, ii stoarcem de apa si ii lasam sa se racoreasca. Ii curatam si taiem apoi felii mai groase, sanatoase, intr-un bol mare.
2. Baconul il maruntim si il prajim in putin ulei, cat de tare ne place noua. Il scurgem apoi de surplusul de grasime si il punem peste cartofi.
3. Tocam apoi marunt ceapa, ceapa verde o taiem rondele, si castraveciorii cubulete. Punem totul peste cartofi si bacon. Saram acum si piperam.
4. Preparam sosul din mustar, ulei, otet, apa (otetul defapt) de pe castraveti si supa calduta si il turnam peste salata noastra. Amestecam totul, servim cu ceva carnita (in cazul nostru un snitel vienez veritabil) apoi mai cerem o portie…

11. Wiener Schnitzel… sau snitel vienez de vitel


Nu ai cum sa faci fata unei capitale pline de istorie si cultura cu un stomac gol. Si cu ce altceva sa il satisfaci in inima Austriei daca nu cu un snitel vienez adevarat! Felia asta satioasa de vitel perpelita intr-o crusta aurie de pesmet are si ea la randul ei, ca orice colt din Viena, o poveste incurcata. Ba a fost inventata de milanezi, ba de austrieci, cert este ca snitelusul lor are denumirea protejata de lege si se pare ca a aparut la mijlocul anilor 1800. Vanzarea unui snitel sub denumirea de Wiener Schnitzel dar ascunzand o carnita dubioasa de purcel sau piept de pui constituie o incalcare a legii, atat pe taram austriac cat si pe german. In consecinta, pentru a nu savarsi vreo ilegalitate, am preparat “ca la carte” veritabila felie de vitel. Si pentru a-i multumi pe nemtii puternic implicati in pastrarea traditiilor, am alaturat o salata de cartofi, asa, ca la ei acasa. Snitel vienez deci, cu salata nemteasca de cartofi (si una romaneasca de ardei copti sa mai destinda atmosfera incarcata de strictete)!


Pentru 5 felii de antricot fara os:

3-4 oua
Sare, piper
3 linguri lapte
3 linguri faina
Faina si pesmet, cat cuprinde
Ulei pentru prajit

1. Antricotul de vitel se dezoseaza si se curata de pielite. Daca spalam carnea inainte, nu trebuie sa uitam ca e nevoie sa o stergem cu un prosop de hartie. O taiem apoi felii de grosimea unui deget.
2. Se bate carnea pana cand devine subtire si intinsa. Cu cat e mai subtire, cu atat se prajeste mai repede si va fi mai patruns snitelul. Intindem apoi feliile si le condimentam pe ambele parti cu sare si piper macinat.
3. Intr-un bol batem bine ouale cu sare si turnam incet putin lapte. Batem apoi bine cu un tel compozitia in care am pus si cele 3 linguri de faina. Cu cantitatile astea ne jucam pana cand obtinem consistenta unui aluat ca pentru clatite, dar mai gros putin.
4. Punem la incins ulei intr-o tigaie. E numai bun cand sfaraie coada scufundata a unei linguri de lemn.
5. Ne pregatim 2 farfurii plate: una cu faina si alta cu pesmet.
6. Tavalim felia de carne mai intai in faina, o scuturam de surplus, o dam apoi prin aluat, scuturam si aici surplusul de peretii bolului apoi intr-o ultima miscare dam felia prin pesmet pe ambele parti si o asezam frumos in uleiul incins. Minimizam flacara si asteptam, pana ce snitelul s-a rumenit pe o parte, apoi il intoarcem pe cealalta. Nu va dura mult. Repetam operatiunea cu toate feliile de carne. Cam 2 mari vor intra in acelasi timp intr-o tigaie mare, asta daca ati batut bine carnea. Serviti felia cu o salata de cartofi sau cu niste cartofi natur, dar atunci adaugati o felie de lamaie si un sos de fructe de padure. In acest caz va veti simti ca niste adevarati vienezi…

Viena!... mai vreau!!!

Ah, cum am putea incepe sa povestim despre Viena?... ramane pentru mine un oras cu totul special, mai ales avand in vedere faptul ca a fost si primul vizitat cu ochii maturitatii. Ce inseamna asta? O excursie intr-un concediu format din 5 zile acordate de statul nostru ca dovada a incurajarii “legalizarii” relatiilor de “prietenie” intre cele doua sexe. O excursie de poveste, asta mai ales daca e sa continui cu o drumetie pe malul Dunarii, spre originile ei.

Ce e impresionant in Viena? Totul. De la cladirile renovate impecabil din centrul istoric la politetea rutiera, de la stradutele cochete la monumente si palate grandioase, de la Wiener Schnitzel la Marillen Liquer, absolut totul pare fabulous si rupt de realitatea romaneasca. Nu cred ca ne permitem nici macar sa visam ca vom ajunge la modul lor de organizare sau la legislatii conform carora “seceratul padurilor” duce la consecinte mai mult decat serioase. Dar astea deja sunt detalii care nu fac decat sa ma intristeze vis-à-vis de tarisoara noastra.

Sa revenim deci la minunata Viena imperiala! Ce recomandam? Din nou, totul! Pentru inceput, un mic detaliu: daca aveti banuti, platiti parcarile care clar nu sunt o problema (dpdv al existentei, dar nu si al pretului). Recomand in schimb metroul. Nici daca ati vrea nu ati putea sa va rataciti. Si daca totusi asta se intampla, nici o problema, mai descoperiti vreun monument, cu siguranta, sau o straduta placuta pe care sa va plimbati. Sfatul meu e sa nu va faceti iluzii cum ca ati putea vedea Viena intr-o zi-doua. Noua ne-au trebuit in total vreo patru zile ca sa ne dam seama ca nu am vazut deloc tot ce ne-ar fi placut. Are un dar incredibil de a starni curiozitate si admiratie orasul asta. Cu toate acestea, mi-ar placea sa locuiesc aici? Sincer nu. Prea multe chipuri serioase si politete rece nu sunt pentru mine. Daca as vrea sa valsez o luna din viata pe strazile Vienei? Categoric da!

De unde sa incepem valsul? Neaparat dintr-o cazare mai la marginea orasului, in zona aeroportului am gasit niste “satucuri” de vis. O lume mult mai primitoare, peisaje pitoresti si patiserii parfumate. Preturi? Mult mai accesibile, asta daca mergeti intr-o excursie cu masina sau daca dibuiti un mijloc de transport cu care sa ajungeti in centrul Vienei. Altfel recomand un portofel mai greu decat in alte orase turistice, asta pentru cazare. Ca doar na, nu peste tot e 2 euro jumatatea de litru de apa, si aia PLATA! :)

Din centrul Vienei incercati sa va plimbati pe cat mai multe stradute. Nu veti avea nimic de regretat. Veti avea impresia ca orice cladire e cu siguranta un monument sau casa in care a locuit vreo personalitate. Nu ratati Palatul Hofburg cu muzeele si parcurile sale (Casa fluturilor, Muzeul Sissi si Lipizzaner pentru romantici, parcul Mozart, Apartamentele Albertina si multe altele).

Ca si biserici va recomand cu caldura Votivkirche, va va impresiona cu adevarat, asta pentru inceput. Clujenilor le va parea usor cunoscuta. In centru veti gasi pitita printre casute o impresionanta cupola albastra – e Peterskirche. Nu departe pregatiti-va sa dati peste binecunoscutul Stephansdom. Neagra si impozanta, va va da cu siguranta fiori privindu-i arhitectura gotica. Tot in centrul vechi nu uitati de Monumentul Ciumei, Michaelerplatz sau admirati florariile ambulante care pot fi chiar spectaculoase. In Piata Maria Tereza rezervati-va macar o jumatate de zi pentru doua muzee ce nu trebuiesc uitate in Viena: Kunsthistorisches Museum si Naturhistorisches Museum. Nu intrati decat daca aveti cu adevarat timp, altfel riscati sa nu savurati opere de arta celebre sau sa simtiti istoria privind sarcofage si mumii.

E de prisos sa mai vorbesc de curcubeul ce se formeaza la Monumentul Eliberarii sau de minunatul Parlament. Primaria veche, Karlsplatz sau Opera de Stat sunt si ele de neuitat.

Vreti eventual un parc cu adevarat “Mare”? Mergeti la Schoenbrunn!

http://www.schoenbrunn.at/besucherinfo/tickets-touren.html?gclid=CO2J-bHFkqgCFca-zAod_h2oCQ

Gasiti aici cam tot ce ii place unui iubitor de parcuri: gradini de o arhitectura peisagistica rar-intalnite, o Orangerie, un labirint verde simpatic, gradina zoologica, fantani arteziene cu denumiri romantice, ca sa nu mai vorbim de palatul in sine si de a sa Gloriette, azi o cofetarie cu sarm, preturi astronomice si vedere asupra intregii Viene.

Nu uitati sa redeveniti copii, macar pentru o seara. Opriti-va la Prater pentru asta. Nu il compar cu Gardaland-ul Italiei, dar veti gasi destula nebunie si aici, dar mai putina inghesuiala sau ore pierdute la cozi in asteptarea a doua minute de adrenalina. In drum spre casa sunt sigura ca mai toti va veti opri in SCS, Vienna Shoppig City Sud. Doar nu vreti sa va intoarceti si cu banuti acasa?!

Ce regret? Palatul Belvedere. Doua excursii la Viena, doua ratari. Daca puteti, nu ratati nici targul de Craciun din iarna. E de poveste. Iarna trecuta era in agenda noastra, dar cel din Budapesta a compensat si asta. Detalii in alt episod, langa un Gulas fierbinte. Pana atunci insa, gatim un snitel vienez de pomina!

Votivkirche. Seamana cu ceva? :)





Vitrina asta ne-a atras atentia...

Plague Monument

Stephansdom

Valsam?...

Maria Tereza Platz


Asa ar trebui sa aranjez si eu micul dejun?...

 
La muzeu

V-am spus de curcubeu!

 Karlsplatz impozant!

 Gloriette!
Viena!

E Parcul Central din Cluj?! A nu!... E Schoenbrunn!...