marți, mai 31, 2011

27. Vlaai de capsuni, aproape ca in Olanda


 
Reteta asta am astepta sa o fac de prin februarie. Tarabele cu capsuni plini de aroma au facut sa ne potolim curiozitatea in ce priveste tarta asta cu fructe, insa au crescut regretul meu vis-à-vis de talentul meu in a decora produse de patiserie. Nu ne laudam deloc cu aspectul impletiturii mele si banuiesc ca nu voi incerca prea curand nici un Linzer Torta, dar a fost okay ca si antrenament. Nu mai zic de cutitul ondulat de care am uitat ca l-am luat pe bani frumosi si care acum zace in sertar asteptand urmatoarea prajitura. Cu toate astea, si in ciuda aspectului, tarta a fost bestiala! Merita sa o incercati! Nu necesita chiar atat de multa indemanare, ci doar rabdare la asezat fasiile de deasupra. In rest e aromata, cu un blat simplu si minunat (clar il vom folosi si la alte tarte!!!) iar de fructe, nu am cuvinte! Puteti inlocui capsunii cu piersici sau caise, insa acum, la inceput de vara, am mers pe reteta originala (cu foarte usoare adaptari la bucataria mea).

Ingrediente:

250 g faina
90 g unt
½ lingura drojdie uscata (aia e ½ plic)
2 ½ linguri zahar
1 zahar vanilat
un praf sare
100 ml lapte caldut
400 g capsuni
80 g zahar
2 linguri faina de malai
Zahar praf pentru decor

1. Incepem cu aluatul: amestecam faina cu drojdia uscata si o lasam asa cam 15 minute sa se activeze. Adaugam apoi zaharul, praful de sare, vanilia, untul si laptele caldut si incepem sa framantam. Cand am obtinut un aluat moale si usor, il pudram cu putina faina, acoperim vasul si il lasam sa se odihneasca in jur de 1 ora intr-un loc caldut si fara curenti de aer.
2. Dupa o ora, asezam aluatul pe o planseta de lucru, il mai framantam putin apoi il intindem cam de ½ cm grosime.
3. Ungem cu putin ulei o forma rotunda de tort si asezam foaia de aluat in ea. Pastram o mana buna de aluat ca sa alcatuim grilajul de deasupra. Tapetam si ½ din peretii vasului cu aluat, ca doar e tarta! Intre timp, incalzim cuptorul la 190 grade Celsius.
4. Pregatim umplutura: spala, curatam de codite si taiem felii capsunii. Adaugam zaharul amestecat cu lingurile de faina de malai si punem compozitia astfel obtinuta in tava cu aluat.
5. Intindem fasii de aluat si incercam sa le aranjam cat de frumos putem (eu mai am nevoie clar de antrenament) formand un grilaj deasupra prajiturii. O dam apoi la cuptor 35-maxim 40 de minute.
6. Cand tarta s-a racorit, o pudram cu zahar praf si gata! Un desert savuros, vesel si colorat in farfuria noastra!

Ce am gresit eu? 1. Pentru inceput, am pus prea multi capsuni (500 g in loc de 400); ai nostri sunt mult prea zemosi pentru reteta olandeza. In combinatie cu 100 de grame de zahar a iesit o umplutura ce a dus la panica la inceput (mult prea mult suc de fructe fierband in tava. 2. Din motive de panica am mai lasat 10 minute in plus tava in cuptor, crezand ca aluatul nu s-a copt dedesubt. Sunt de ajuns 35-40 de minute, dar daca aveti cuptor electric folositi in ultimele 10 minute programul care distribuie de jos caldura. 3. Pentru a avea un grilaj frumos, va recomand sa faceti cam 1+1/4 cantitate de aluat fata de ce am prezentat eu. 4. Puteti inlocui faina de malai cu gris. Eu zic ca e mai fin. 5. Daca nu ati mancat-o pe toata deja, incercati sa aveti rabdare! La ultima felie (atat doar a apucat sa se raceasca de tot la noi) ne-am dat seama ca rece se taie foarte usor, se intareste umplutura si are tinuta si deci e mai usor si elegant de servit. Noi nu am mai ajuns la partea cu eleganta :D!


Curaj, deci! Acum stiti ce greseli sa nu faceti, sau cel putin cum sa imbunatatiti tarta! La lucru!

26. Grašak - Tocanita de mazare verde din Bosnia si Hertegovina

 
Cunostintele mele despre Bosnia si Hertegovina le am numai din stirile triste de la mijlocul anilor ’90 si mai recent, legate de ceva muzica destul de buna cu care partea asta de Europa s-a prezentat pe la concursuri. In rest, tarisoara asta muntoasa zice-se ca ar avea parte de multe peisaje surprinzatoare si o bucatarie asezata la intersectia a doua culturi diferite: avem aici parte de multe sosuri si legume, ceva din bucataria austriaca, sarma la loc de cinste si patiserie dulce turceasca. Eu cred ca noi am putea face fata cu brio unei excursii culinare in partea asta de lume, mai ales ca asemanarile cu retetele de acasa sunt mai mult decat izbitoare. In concluzie, am ales mai de pe la ei, mai de pe la noi, o tocanita de mazare verde – Grašak, foarte asemanatoare cu reteta mamei mele, veche de ani de zile. Surprinzator, acu’ nici nu mai stim pe care o preferam: pe cea bosniaca sau  pe cea a casei; diferentele sunt foarte mici si chiar voi prezenta candva si varianta noastra, asa, ca sa puteti si voi compara. Eu nu foloseam ardei gras si nici boia, iar patrunjelul verde la noi e inlocuit de mararul proaspat si aromat.

Ingrediente pentru 4 portii de Grašak:

1 ceapa
1 morcov mare
½ ardei gras rosu (mare)
2-3 linguri ulei pentru calit legumele
1 lingura pasta de rosii
4 cani mazare verde congelata
3 cani apa
2 lingurite vegeta
Sare, piper
1 lingura faina
2 linguri ulei
1 lingurita boia
1 legatura patrunjel verde

1. Tocam marunt, ceapa, curatam si razalim morcovul (pe razatoarea mare), apoi taiem ardeiul rosu cubulete. Calim toate legumele astea in putin ulei, suficient cat sa nu se arda. Le calim pana cand morcovul da semne ca s-a inmuiat.
2. Peste legumele calite mai punem acum pasta de rosii, apa, vegeta, putina sare si piper, apoi lasam totul sa dea in clocot.
3. Adaugam acum in oala clocotinda mazarea verde congelata, si lasam totul sa fiarba la foc mic, amestecand din cand in cand.
4. Cand apa a inceput sa scada, pragatin un rantas mic: intr-o craticioara punem o lingura de faina, o lingurita de boia si apoi dizolvam totul cu vreo 2 linguri de ulei. Punem craticioara pe foc si amestecam pentru 1-2 minute. Stingem rantasul cu ½ cana apa, maxim 1 cana intreaga, adaugam continutul peste oala de mazare si lasam acum sa fiarba totul pana cand sosul scade si se mai ingrosa, adica pana cand mazarea e fiarta bine.
5. Cam cu vreo 2 minute inainte sa stingem focul, adaugam si patrunjelul verde tocat, cam o mana buna. Simplu, destul de rapid si aromat. In orice caz, o schimbare bine-venita si o reinventare a retetei noatre de tocanita de mazare verde. Minunat!

25. Salata de peste din racoroasa Norvegie

Salata asta de peste se face in mod normal cu cod sau halibut, fiert si racit. Eu nu sunt fana codului nostru congelat (mai mult gheata decat peste) asa ca am incercat reteta lor traditionala de salata de peste cu o conserva de ton bucati. Ce am gresit noi (nu ca ar fi fost o tragedie), e ca am folosit o conserva de ton cu chili si in consecinta ne-a cam luat gura foc. Cu toate astea, am hotarat ca reteta lor e grozava si o vom repeta ori de cate ori vom avea ocazia sa gatim cu conserve de peste. Cat despre Norvegia, ramane inca un vis frumos si racoros, speram poate la pensionare cand ne vom fi saturat cu totul de caldurile verilor Europei de Sud.

Revenind la salata norvegiana de peste, noi am fost trei la masa si ne-am saturat cu totii din ingredientele urmatoare:

½ capatana salata
½ castravete Fabio sau 2 rosii, ce aveti in casa
2 fire ceapa verde
1 conserva ton bucati in ulei
2 oua fierte
½ ardei rosu (prima jumatate s-a consumat la tocanita de mazare din Bosnia)
Sare, piper
4 lingurite hrean in otet
2-3 linguri smantana grasa

1. Spalam bine si taiem fasii salata verde. O punem intr-un bol si rasturnam peste ea conserva de ton bucati.
2. Fierbem doua oua tari, le curatam de coaja si apoi le tocam.
3. Taiem castravetele felii, tocam ceapa verde si ardeiul rosu, apoi le punem peste restul ingredientelor.
4. Preparam sosul, amestecand hreanul in otel cu smantana, sarea si piperul. Turnam sosul obtinut peste salata, o amestecam cu grija sa nu zdrobim ingredientele, si gata! Daca aveti si crutoane sau paine prajita, va fi nemaipomenita! E usoara, condimentata totusi si iute putin de la hrean insa va da o doza buna de energie! Au as mai fi mancat vreo 2 portii…

joi, mai 26, 2011

Supa de rosii 1 - ca la mama (mea) acasa

 
Pentru inceput avem de facut o declaratie: asta e supica ce umple o farfurie de doua ori la noi in familie. La varianta de azi s-a cerut supliment si de data asta, asa ca nu poate fi decat o supica buna, mai de vara, ce poate fi savurata si calduta doar. E dulceaga, are vitamine, evident hidrateaza pe vremuri calduroase si mai ales e vesela prin culoare si textura. Mai avem o varianta in familie, insa azi o prezentam pe cea cu fidea sau taitei de casa. Pe astia i-am capatat si au fost minunati. Inca sper ca mama finului meu sa instraineze reteta asta celebra a ei, de paste. Cand o am, facem raviolli, promit!

Supica asta va pacali si copiii care inca mai refuza morcovelul in supica, sau cel putin la mine tin minte ca supa de rosii functiona perfect. Pentru cel ce o gateste e si mai binevenita: mai rapida ca asta nu stiu decat una greceasca (dar mai la vara…). Sincer, mai simplu de atat nu se poate, mai rapid doar, dupa cum spuneam.

Ingrediente:

2 l apa
1 cutie rosii pasate, 500 ml
2 morcovi mari
1 lingurita vegeta
4 ½ linguri zahar
Cam 2 lingurite sare
2 linguri ulei
2 lingurite faina
3 pumni de taitei – fidea

1. Curatam morcoveii si ii taiem rondele. Ii punem apoi la fiert in 2 litri de apa.
2. Cand morcovii s-au fiert, adaugam vegeta, bulionul, zaharul si sarea. Mai lasam sa fiarba totul cam 5 minute bune.
3. Intr-o craticioara mica punem la incins faina si uleiul, grija la cocoloase! Nu lasam pe foc decat cateva secunde, pana se infierbanta bine uleiul. Turnam apoi rantasul asta peste supica. Mai lasam sa fiarba si asa 5 minute. 
4. Ultimul pas: taiteii. Ii adaugam si pe ei si ii lasam sa fiarba 2-3 minute apoi oprim focul si dam oala de o parte. O minunatie de supica dulce pentru inceput de vara, numai buna dupa o zi de munca, usoara si placuta! Inca o portie?...

marți, mai 24, 2011

SEMI PINA COLADA

O sa fiu concisa! Cand aveti chef de Pina Colada si nu aveti un rom bun sau lapte de cocos in casa, asta e cea mai apropiata varianta. Nu folositi in schimb orice fel de vodka, pare un alcool cu gust relativ neutru, dar in combinatie cu sucuri de fructe poate da batai serioase de cap :D. Noi am descoperit  ca asta e una din cele mai bune din gama sa de pe piata romaneasca (Wodka Gorbatschow). Are o aroma foarte fina, perfecta pentru combinatii, nealterand gustul de fructe. In cafea nu am testat-o inca, dar am auzit ca “imbunatateste” numai bine un Black Russian. Ca atare, vom proba si treaba asta.

La fel si cu siropurile pt cocktailuri, daca tot luati unul, macar sa fie de calitate peste medie. Aroma lor cam face totul in combinatiile de vara. Noi am avut mai multe feluri dar ramanem pentru moment la gama Monin. Ni s-a parut excelenta. La urmatoarea variatie pe tema asta, promitem originalul ei, respectiv ananas, lapte de cocos si rom, in combinatia optima… Uf!... Cam multa munca la testat paharele!...

300 ml suc ananas
50 ml Wodka Gorbatschow 40% vol.
25 ml Le Sirop de Monin – Coco
4 cuburi gheata

Amestecati totul separat, apoi distribuiti in pahare si adaugati gheata la urma. Cu masura!

Bezele - dulci ca niste pupici


Ce facem cu albusul cand ne ramane dupa o maioneza? Ceva simplu, usor de facut si care sa ne indulceasca diminetile langa o cafea neagra si amara. In traducere libera, bezele! Sau preferatele Cameliei (usor de multumit prietena asta a mea)!...

Ideal e sa le faceti cu zahar praf. Mie de cele mai multe ori imi vine lucrul asta in minte in minutul in care usa cuptorului s-a inchis in urma tavii. Nici o problema, merg si cu zahar cristal. Variante de arome? Cam cate vreti: vanilie (cel mai des), esenta de lamaie, migdale e parca cea mai interesanta, iar coaja de la o limeta face ravagii! Asta in sensul ca daca erati la cura de slabire, ii puteti spune adio, dupa care veti mai lua o bezea simpatica de pe platou. Nu recomand insa esenta de rom. Asta mi s-a parut ca nu a mers deloc. A, da! Sa nu uitam de coaja sau esenta de portocale! Si asta e minunata incalzita. Astept sugestii! Coloranti eu nu folosesc. Macar sa imi para ca sunt sanatoase :))!

Ingrediente:

pt 1 albus
150-180 g zahar cristal
Esente sau coji rase fin de lamaie, limete sau portocale

1. Batem bine de tot albusul. Sa il aveti la temperatura camerei, se bate mai bine. Cand e batut  incepem sa adaugam usor zaharul si esentele, batand in continuu, la viteza maxima. Trebuie sa obtinem o  spuma cat mai tare, deci rabdare!
2. Daca avem un cornet (eu am, dar sunt inca incepatoare la capitolul asta, asa cum se vede din foto) il umplem, daca nu folosim o lingurita, pentru a repartiza bezelele, distantate, pe o tava tapetata musai cu hartie de copt.
3. Cuptorul il incalzim la 125 grade Celsius (aia e foc foarte, foarte mic). Tava o asezam la mijloc si o tinem cam 70-80 de minute bune. In centru trebuie sa fie tari, abia atunci sunt facute, deci sa nu ramana gen caramel in mijloc. Merg si la un film siropoosss, romantic…

duminică, mai 22, 2011

GEWURZTRAMINER – Tarnave, Statiunea de Cercetare Blaj

Zilele trecute ne-am facut putin curaj si am demarat pe o ploaie crunta spre Expo Transilvania, sa luam si noi parte, la fel ca si anul trecut, la minunata Agraria. Pe vremea aia, nu stiu cum se face, dar am ajuns acasa cu plasa plina: cas proaspat de oaie, miere naturala, slaninuta si altele. Acu’ nu am ajuns acasa decat cu 2 sticle (suna jalnic) dar continutul lor a meritat alergatura prin ploaia rece… de mai!

Am descoperit ceva foarte interesant la targul asta si va recomand sa mergeti de cate ori aveti ocazia. Nu numai ca dati peste cate un producator ce tine la reteta bunicii, dar copiii (din voi cel putin) se vor bucura de “ferma” pusa pe picioare in plin Cluj-Napoca. Iar deviez!... important, dupa cum spuneam e faptul ca am descoperit oameni care mai fac treaba si pe la noi, asta in cadrul unei statiuni de cercetare, mai nou raritate in tarisoara noastra scumpa.

http://www.scvblaj.ro/galerie-foto/

Statiune de Cercetare si Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Blaj a adus mai multe feluri de vin la vanzare in cadrul targului. Le gasiti si voi daca studiati putin site-ul. Noi am luat doua sticle diferite. Primul dop de pluta a parasit un Gewurztraminer sec de exceptie. Vinul asta ne-a incalzit dupa-amiaza si mai ales a ajutat niste snitele sa isi faca loc in burticile flamande, asta dupa un shopping mai aparte.

E un sec destul de tare, de 12%. Doamna ne-a mai explicat una-alta, de 10 grame zahar si ar mai fi spus ea multe, asta daca multimea instalata la coada in fata standului i-ar fi dat ocazia. Vinul e destul de acid, insa aromat, parca aduce a miere. Il recomandam cu caldura, la incredibilul pret de 11 lei (asta la targ; in magazine nu cred ca am remarcat existenta lui). Inca regretam ca nu am luat din toate cele 4 sortimente aduse de oamenii de bine din Blaj. Mai avem in schimb pentru continuare, un Sauvignon Blanc ce promite o seara la fel de placuta…

vineri, mai 20, 2011

Ness cu menta si frisca




Daca tot am inceput antrenamentul cu pahare pline de culoare, uite o reteta :D!

Bautura asta este un frape mentolat, numai bun pentru zile calduroase de vara, pe post de cocktail racoritor intr-o dupa-amiaza in care mai aveti de munca. Daca in mod obisnuit nu beti cafeaua cu zahar, il puteti omite din reteta. Si asa, siropul e mai mult decat dulceag, insa in combinatie cu spuma de cafea, e ideal! Aromat si racoros!

Pt 2 pahare mari:

4 lingurite ness
2 lingurite zahar
150 ml apa rece
Frisca si un praf de ness pentru ornat
50 ml Le Sirop de Monin – Menthe Verte
Gheata, optional

1. In pahare inalte turnati cate 25 ml de sirop de menta verde (sau lichior de menta :)).
2. Intr-un blender, puneti nessul, zaharul (numai daca beti si cafeaua cu zahar de obicei) si apa rece. Acoperiti vasul si porniti-l pentru cateva secunde, maxim un minut. Veti obtine o spuma consistenta pe care apoi o veti distribui in cele 2 pahare inalte, peste sirop.
3. Decorati cu frisca multa si un praf de ness sau pudra de cacao. Un deliciu!

Chec cu visine si cacao – cel mai simplu, baza bucatariei noastre

 
Reteta asta a avut la baza niste oua de casa minunate, fara de care nici nu aveam curaj sa ma joc de-a fotograful amator. Mii de multumiri celor care au renuntat la ele in favoarea bucatariei de pe Vlaicu. Sentimentul de vina nu ma ocoleste, avand in vedere ora tarzie la care prajitura a incins cuptorul nostru, de unde si lipsa noastra de politete fata de fostul proprietar al minunatiilor cu galbenusuri aurii, care de data asta nu a mai prins prajiturica.

Reteta e chiar cea mai simpla dintre toate prajiturile de prin caietele mele. E o varianta a pandispanului pe care l-am mai prezentat, cu mici diferente care fac suprafata usor mai crocanta la inceput si aluatul mai consistent. Pentru copii cred ca merge numai bine, datorita combinatiilor de culori (ai nostri doi au votat in mod categoric cu prajitura asta la o poveste de seara).

Ingrediente:

8 oua
16 linguri zahar
Esenta de vanilie
½ pliculet praf de copt
8 linguri cu varf de faina
300 g visine
4 linguri de cacao sau nesquik

1. Se freaca foarte bine galbenusurile cu 8 linguri de zahar si vanilia, pana obtinem o spuma consistenta iar acestea s-au mai deschis la culoare.
2. Separat, batem albusurile spuma. Cand acestea s-au intarit, incepem sa adaugam pe rand, continuand sa folosim mixerul, alte 8 linguri de zahar.
3. Visinele fara samburi se storc bine de zeama.
4. Adaugam albusele peste galbenusuri, amestecand usor, pana cand omogenizam cele doua compozitii.
5. Incepem sa adaugam lingurile de faina, in ploaie, amestecate cu praful de copt. Apoi, intindem aluatul in tava tapetata cu hartie de copt, pastrand o cana plina de aluat.
6. In cana cu aluat adaugam lingurile de cacao sau nesquik, amestecand bine de tot, pentru a dizolva pulberea. Cu o lingura turnam apoi noua compozitie peste prima, cea galbena din tava. Trasand liniute prin aluat cu coada unei lingurile marmoram cat mai dragut compozitia noastra. Nu mai ramane decat sa imprastiem visinutele fara samburi pe toata suprafata prajiturii.
7. Dam tava la cuptor, evident, dupa ce l-am preincalzit la 180 de grade Celsius. O coacem cam 35 de minute, maxim. Cand s-a racit de tot, o pudram putin cu zahar praf, asa, in joaca! Foarte buuuuunnnnn!...

miercuri, mai 18, 2011

24. Tiramisu – simplu, rapid, cremos si aromat!

 
Dupa cum spuneam, concurenta aici e serioasa, ca sa nu mai spun ca si in familia sotului meu desertul are deja un bun renume! Aici prezentam varianta Cristina V, respectand principiile desertului tipic italian, asa cum se regasesc in mai toate retetele din cartile de bucate: mascarpone, galbenusuri, baza de piscoturi si cacao. Rezultatul (nu ca l-as lauda :D) a fost delicios si ca bonus am descoperit si secretul: e marca de crema de branza mascarpone folosita. Am mai incercat vreo 2 sau 3 feluri pana acum, dar de azi raman la Exquisa: un mascarpone dens, untos, cu aroma minunata si de care nu  ma mai despart. Noi am facut o tava mare, dar continutul nu foarte inalt. Cu toate astea a fost un succes!

Ingrediente:

400 g piscoturi
500 g mascarpone
200 ml frisca
3 galbenusuri
6 linguri de zahar
3 pliculete zahar vanilat
4 linguri rom sau cognac
2 cani cafea neagra tare, neindulcita
Vreo 2 linguri de cacao


1. Frecam bine galbenusurile cu zaharul si vanilia. Cand avem o spuma consistenta, adaugam crema de branza si omogenizam bine totul.
2. Batem frica, nu extrem de tare, apoi o incorporam si pe aceasta in amestecul anterior. Adaugam apoi si alcoolul.
3. Pregatim o cafea tare si o punem intr-o farfurie. Pe rand, scufundam jumatate din piscoturile noastre pentru 2 secunde in cafea, apoi le asezam intr-un strat in tava.
4. Intindem jumatate din cantitatea de crema peste piscoturi. Pudram un start de cacao, apoi o luam de la capat cu inmuiatul piscoturilor. Mai facem un strat de piscoturi, apoi culminam cu un strat de crema pudrata din nou cu cacao. Desertul trebuie dat la frigider macar o ora sa se intrepatrunda aromele si abia apoi poate incepe dezmatul!

23. Cannelloni cu spanac si sos de rosii

 
Am ramas in urma cu cele 121 de retete, asa ca azi am dat iar o fuga pana in Italy pentru o portie din cele mai bune paste pe care le-am mancat eu vreodata. Am asezonat apoi cina cu un desert de prin partea locului pe care il vom prezenta mai in colo. Am gatit deci o masa tipic italiana: paste sub forma de cannelloni pe care le-am umplut cu spanac si evident, la desert, un tiramisu simplu si rapid. Pentru desert am concurenta serioasa (o anume mamica pentru o anume zi din an!) dar ne-am straduit sa il aducem in farfurioarele noastre pastrand principiile originalului. Atat deocamdata despre desert, sa trecem la lucruri serioase!

Cannelloni umplute cu spanac am avut pentru prima data intr-un vas de lut, sub forma de gratin, pe malul lacului Garda intr-o minunata statiune, unde inca banuim ca am fost serviti de o conationala Cristina cu sortulet alb impecabil, cu un accent ciudat in italiana si un zambet simpatic, asa, ca pentru ai ei. Mancarea mi-am fost adusa cu fast chiar de bucatar cu instructiunile de rigoare privind atentia la vasul fierbinte, si poate chiar asta a facut sa ma indragostesc pe loc de bucataria italiana (sau sa fi fost bucatarul, din nou?...:))

Mancarea merge surprinzator de rapid, desi prima data cand am facut-o m-a apucat groaza in fata tuburilor goale si descurajante, dar cu pofta nu te pui, ca sa nu mai zic de nostalgia aromei de concediu pe malul lacului. Chiar daca va parea ca veti pierde vreun ceas din viata umpland tuburile tari de paste, va spun de pe acum, nu e deloc asa. Merge chiar rapid treaba si pe cand sa va trageti sufletul veti vedea ca tava voastra mare de Jena s-a umplut deja.

In ceea ce priveste cantitatile, de data asta eu le-am gresit si am ramas cu ceva tuburi goale si aruncate, in schimb pentru blog am facut calculele pt cantitatea optima necesara umplerii celei mai mari tavi de sticla termorezistenta. Asa ca nu va uitati la tava mea, ci la cantitatile scrise, asta daca vreti sa serviti cam 6 persoane as spune eu. Data trecuta asa am facut. In plus, in feul asta veti folosi toate tuburile care sunt in mod standard, din cate am vazut eu, intr-un pachet de 250 g. Prima data am folosit paste Barilla aduse – normal – din concediu. Isi merita banii. In schimb nu pot sa spun ca cele de la noi, Panzani, m-ar fi dezamagit. Totusi, daca veti gasi primele in comertul nostru, nu ezitati si optati pt acelea. Sa nu mai lungim vorba!

Ingrediente (6 portii):

1 pachet Cannelloni 250 g
500 g spanac tocat congelat
350 g ricotta sau urda
2 cepe medii
4 catei usturoi
500 ml bulion sau rosii pasate
150 ml apa
Piper, sare dupa gust
1 lingura ierburi de Provence
3 lingurite zahar
2 linguri ulei de masline
Unt pentru uns tava
Parmezan ras

1. Tocam cat mai marunt posibil cepele si le calim in uleiul de masline pana se inmoaie.
2. Cand ceapa s-a inmuiat punem spanacul peste, asa congelat cum e. Se desface el pana la urma.  Tot acum pisam usturoiul si il adaugam. Punem si piper si calim pana se dezgheata tot spanacul si mai dispare din apa de pe el. Cand consideram ca a pierdut suficient din apa il luam de pe foc.
3. Adaugam apoi ricotta sau urda, ca e sincer acelasi lucru. Poate urda mi s-a parut foarte putin sarata iar ricotta mai cremoasa, insa ca si gust si textura e aceeasi treaba. Amestecam totul bine si acum saram pasta dupa gust. Nu punem inainte sare din cauza branzei.
4. Ungem o tava cu unt si incingem cuptorul la 170 grade Celsius.
5. Incepem sa ne jucam cu tubuletele. Le umplem cu pasta de spanac si le asezam frumos, pe doua randuri in tava unsa cu unt.
 

6. Pregatim sosul din rosiile pasate sau bulionul, apa si condimentele (zahar, sare, piper, ierburi de Provence). Il turnam frumos peste paste. Aruncam si o mana buna de parmezan peste si dam tava la cuptor 35 de minute. In ultimele 5 minute mai presaram ceva parmezan si gata! Astea sunt complicatele paste Cannelloni. Evident, le puteti umple si cu sos de carne tocata sau poate mai aveti si alte idei… abia astept sa le aud!
 


marți, mai 17, 2011

Tort cu spuma de banane si fructe de padure

 
Tortul asta l-am pregatit pentru doi foarte, foarte frumosi musafiri pe care ii asteptam la masa intr-o seara ploioasa si pe care am sperat sa ii bine-dispun in ciuda vremii neplacute. Cu toate astea, norii si-au spus cuvantul, asa ca vecinii de peste drum au fost in final cei care si-au dat din nou concursul la degustat prajituri cu mult dupa asfintitul soarelui. Cristinuta, sa nu crezi ca nu mi-ai ramas datoare cu o vizita, (insist, Florinel ramane la noi pentru supraveghere, nu de alta da’ e baiat simpatic si ne ocupam noi de el), iar Alex, adresa noastra e aceeasi!!! 
 
 
Impresia vizuala lansata de tortuletul meu, a fost una buna pentru o persoana fara pregatire in ale cofetariei. Nu vreau sa ma laud, dar am primit un complimet deosebit de la degustatoarea mea: “parca e de la cofetarie!”. In concluzie, incurajata de politetea evidenta a tanarului cuplu m-am hotarat sa mai adaug o categorie, cea de Torturi. Nu de alta, dar luna trecuta am intrat in posesia a ceea ce eu numesc un soi de mina de aur a familiei din partea mamei mele, si anume un caiet de prin anii ’50 plin de retete unguresti si nemtesti, in general de torturi, caiet al unei matusi indepartate, Julia Gleixner (sau Juci Mama). Inca suntem la capitolul “traducere dintr-o maghiara culinara invechita” dar mama promite sa isi dea silinta alaturi de mine si primele retete concrete au inceput sa apara. Retete de la ea voi incepe sa getesc abia cand vor aparea ciresele si visinele. Eu personal nu credeam ca un caiet ingalbenit de vreme va trezi interesul meu pentru una din cele mai grele limbi de pe continent, dar cine mai poate acum indulci cafeaua de dimineata cu o lingurita de “cukor” ca mine?!

Ingrediente:

Blat:
3 oua
5 linguri zahar
3 linguri de faina
Putin praf de copt
2 pliculete zahar vanilat

Sirop
150 ml apa
2 linguri zahar
3 picaturi esenta de migdale

Crema:
1 pachet de 6 foi de gelatina
2 banane
¾ cana zahar
1 iaurt Napolact “Numa bun” cam 200 ml
200 ml frisca
½ cana lapte

Toping
300 g fructe de padure amestec
1pliculet Tort Gelee rosu de la de Dr. Oetker
200 ml apa
2 linguri zahar

1. Incepem cu blatul. Preparam aluatul de pandispan din cele 3 oua: frecam bine de tot galbenusurile cu 3 linguri de zahar si vanilia. Adaugam peste ele albusurile batute spuma cu 2 linguri de zahar, apoi treptat, in ploaie, faina si praful de copt. Tapetam o forma rotunda de tort cu hartie de copt, intindem cu o lingura aluatul si il coacem in cuptorul incins la 180 de grade Celsius timp de 15 minute. Abia cand s-a racit desfacem forma cu grija sa nu rupem blatul.
2. Cand blatul e complet racit, il asezam inapoi in forma de tort, asta dupa ce am tapetat-o complet cu folie de plastic. Facem asta pentru ca aici vom turna spuma de banane si glazura. Dupa vreo 3-4 ore de stat in tava la frigider vom scoate tortul pe un platou pentru a fi portionat. Insiropam blatul cu siropul de zahar (150 ml apa, 2 linguri zahar si esenta de migdale). Nu trebuie sa il insiropati foarte tare.
3. Incepem sa preparam crema. Intr-un blender pasam 2 banane cu ¾ cana zahar si cam 200 ml iaurt. Crema asta o punem apoi intr-un castron marisor.
4. Cele 6 foi de gelatina le inmuiem timp de 5 minute intr-o farfurie cu apa rece. Le stoarcem de apa si le punem apoi intr-o jumatate de cana de lapte fierbinte. Se va dizolva instant daca amestecati cu o furculita. Amestecati usor pana se raceste apoi turnati continutul canii peste iaurtul cu banane si amestecati bine, pana cand se omogenizeaza. Lasati de o parte.
5. Batem 200 ml de frisca (naturala cu 2-3 linguri de zahar, sau vegetala, fara sa adaugam zahar).
6. Turnam amestecul cu banane peste frisca si amestecam pana cand s-a omogenizat toata spuma. O turnam apoi peste blatul nostru din tava de tort tapetata cu folie de plastic. Dam totul la rece cam o jumatate de ora, maxim 45 de minute. Se va intari aproape complet.
7. Cand avem o “crusta” rezistenta, imprastiem fructele de padure pe toata suprafata tortului.
8. Intr-o craticioara amestecam cu telul continutul pliculetului de galzura de jeleu, conform instructiunilor de pe pachet cu vreo 2 linguri de zahar si 200 ml apa rece. Punem totul pe flacara cea mai mica a aragazului timp de 1 minut, sa se infierbante, dar sa nu fiarba. Luam glazura de pe foc si o distribuim pe toata suprafata tortului. Trebuie sa lucrati rapid deoarece se intareste vazand cu ochii. Acoperim tava cu folie, fara sa lasam sa fie atinsa glazura si lasam tortul in frigider cam 3 ore. Il scoatem apoi pe un platou pentru tort, taind folia de jur imprejur, apoi impresionam musafirii cu talentul nostru in materie de tortulete!


luni, mai 16, 2011

Papanasi cu branza de vaca

 
 
Ahh… revin la placerile copilariei! Branzica proaspata de vaca, vanilie, pesmet auriu prajit in tigaie, joaca de-a rostogolitul papanasilor prin el! Ce mai! O desfatare a simturilor: cremos in interior, crusta de pesmet in exterior, dulceata si frisca langa… nu vad un desert mai bun pentru amatorii de branzeturi, si nu numai. E un desert rapid, usor de preparat si care va incanta pe toata lumea! Din cantitatile mele obtineti papanasi cam pentru 5-6 persoane.

Ingrediente:

500 g branza proaspata de vaci. Nu recomand Napolact de data asta, ci Bonas. Am descoperit ca cea din urma e cremoasa, numai buna ca si continut de grasime, ideala pentru deserturi. Cea de Napolact mi se pare mult prea seaca si zgrumturoasa, chiar si in varianta “grasa”.
2 oua
4 linguri zahar
2 pliculete zahar vanilat
10 linguri gris
apa cu un praf de sare pentru fiert
2 cani pesmet
putin ulei pentru prajit pesmet
3 linguri zahar

1. Intr-o oala mare punem multa apa la fiert, cu un praf de sare, sa dea in clocot, apoi reducem focul la jumatate.
2. Frecam galbenusurile cu 4 linguri de zahar si vanilia, pana obtinem o spuma consistenta. Separat, batem spuma albusurile cu un praf de sare.
3. Frecam bine intr-un castron mare branza de vacuta cu o furculita. Adaugam peste ea crema de galbenusuri, omogenizam, apoi spuma de albusuri si amestecam usor.
4. Incepem sa adaugam treptat grisul. Cam 10 linguri vor fi de ajuns. Trebuie sa avem un aluat relativ moale, cremos, dar care sa stea adunat. Facem o proba cu o lingurita scufundata in apa clocotinda. Daca nu se imprastie e numai bun.
5. Cu 2 linguri mari de aceeasi dimensiune incepem sa formam papanasi, trecand aluatul dintr-una in alta. Va prindeti de miscare dupa primul papanas. Fiecare papanas il punem in apa clocotita. Nu dam focul prea tare ca ii va imprastia mai repede. Trebuie fierti dupa ce s-au ridicat deasupra apei cam inca 5-7 minute. Scoateti unul, taiati-l si vedeti cum va plac: mai cremosi in interior, sau din contra, fierti bine si mai tari.
6. Intr-o tigaie prajim in putin ulei pesmetul, amestecand in continuu, pana devine rumen-auriu. Il luam de pe foc, si cat e cald, ii adaugam cam 3 linguri de zahar, sau dupa gust, cat de dulce il vreti.
7. Cand papanasii sunt fierti, ii scurgem cu o paleta si ii rasturnam direct in pesmetul auriu. Ii tavalim pe toate partile, apoi ii asezam frumos intr-un vas pentru prezentare. Ii putem servi cu dulceata de cirese si frisca, zahar, sau restul de pesmet care ramane. O bunatate!


Snitele speciale: in cocos, susan si pesmet!


In general, oamenii sunt reticenti la noutatile culinare! Si asta numai pentru ca obisnuinta noastra ne spune ca unele lucruri cu care am crescut nu trebuie sa se schimbe niciodata. Eu zic ca omul cat traieste invata, iar curiozitatea de cele mai multe ori primeaza in lumea culinara. “Snitel in cocos! Eu nu incerc… “ dupa care… “astea cum le-ai mai facut?” si dupa… “mai ai?...” Chiar imi sunt dragi oamenii astia, deschisi la nou, usor de stimulat dpdv gastronomic si mai ales curajosi in fata farfuriilor mele, ca doar nu i-a dat pe ei gata o felie de carne, fie ea si tavalita in cocos! Concluzia: “daca e bal, bal sa fie, dar mai adu din alea in cocos si susan” :D! Mami, merci de idee!

Snitel in cocos
 
Snitel in pesmet

Snitel in pesmet si susan


Ingrediente:

O bucata mare de cotlet de porc fara os (mie mi-au iesit 11 felii taiate cam de 1 deget, deci cantitatile ce urmeaza se refera la proportia asta)
3 oua
4-5 linguri lapte
3-4 linguri de faina
Faina pentru pudrat carnea
Pesmet (cam 1 cana jumate)
Cocos, 3-4 linguri (am incercat 2 felii de carne)
O punguta mica de seminte de susan
Sare si piper
Ulei pentru prajit

1. Spalam carnea, o stergem bine, o curatam de pielita si grasime, apoi o feliem. Batem bine feliile sa le intindem, pe ambele parti. Feliile le saram si piperam apoi, pe ambele parti.
2. Intr-un castron batem ouale cu sare, lapte apoi cu un tel, adaugand faina. Grija la cocolosi!
3. Pregatim farfurii cu faina, pesmet, pesmet amestecat cu susan, si o farfurie cu cocos.
4. Incingem uleiul, apoi reducem focul la minim.
5. Feliile de carne batute si condimentate le tavalim prin faina, apoi le scuturam pentru a inlatura surplusul. Pe rand apoi le scufundam bine in amestecul de oua, scurgand surplusul de peretii castronului. Imediat dupa, asezam feliile usor, pe ambele parti, in hainuta pe care vrem sa o poarte: pesmet simplu, pesmet amestecat cu mult susan sau doar cocos. Apoi in ulei cu ele! Le prajim pe fiecare parte o singura data, pana cand devin aurii. Se prajesc relativ repede, asta pentru ca e purcel, nu vita, si in plus pentru ca e batuta carnea. Important e sa prajiti felii de acelasi fel intr-o tigaie. Nu combinati si susan si cocos. Fiecare pe rand, ca e mai bine. Un  piure de cartofi langa si o salata de varza proaspata, si oaspetii vor fi incantati! Ai nostri au fost! Cristi a fost sceptic in privinta celor cu cocos, dar cand am intins masa, am constatat ca au disparut primele de pe platou!

Supa-crema de telina cu crutoane


Asta e una din preferatele mele, desi in top pentru mine troneaza supa-crema de mazare. In orice caz, varianta pe care am facut-o aici e cea mai bune de pana acum, zdruncinand serios clasamentul nostru in materie de creme cu crutoane. Chiar a fost minunata, si o recomand cu incredere si celor care inca nu sunt obisnuiti cu supele-crema. E un inceput numai bun pentru chestii noi in bucatarie, mai ales pentru reticenti. Nu o recomand insa celor care nu se impaca bine cu aroma telinei. Sincer, nu a fost o aroma pregnanta, e mai slaba oricum decat cea de telina verde, ma refer la cea folosita des in salate, telina chinezeasca. Merita deci incercata.

Ingrediente:

1 radacina de telina mare (evident :D)
1 ceapa
2 morcovi potriviti
1 patrunjel
3-4 cartofiori
2 lingurite de faina
2 linguri de vegeta
200 ml lapte
2.5 litri apa

Crutoane

Paine veche de 1 zi
2 linguri ulei de masline


1. Curatam, spalam si taiem cubulete marunte radacinile: telina, morcovii si patrunjelul. La fel si ceapa. Le punem la fiert, in apa rece cu lingurile de vegeta.
2. Cand zarzavatul e aproape fiert, adaugam cartofii curatati de coaja, spalati si taiati cubulete marunte.
3. Cand toate legumele s-au fiert, strecuram totul, pastrand zeama in care acestea au fiert.
4. Abia dupa ce s-au racit, incepem sa pasam legumele cu un blender, adaugand cate putin din zeama. Pastram unul din morcovei.
5. Peste legumele pasate, incepem sa adaugam zeama, atat cat sa ne permita sa ramanem cu o supa-crema, usor consistenta. Aducem oala din nou pe foc mic, sa dea un clocot.
6. Amestecam intr-un bol faina cu laptele, folosind un tel, sa nu ramanem cu cocoloase. Cand supa fierbe din nou, adaugam incet bolul de lapte peste, amestecand in continuu, timp de 3-5 minute. Se va ingrosa inca putin. Daca e prea mult, mai adaugam din zeama in care au fiert legumele. Mai pregatim crutoanele, taiem morcovelul ramas in rondele pentru decor si gata supa noastra!

Crutoane:

1. Taiati felii painea veche, apoi cubulete si asezati-le intr-o tava mare, pe hartie de copt.
2. Stropim cubuletele de paine cu putin ulei de masline. Da aroma buna si culoare aurie, deci e mai bun decat cel obisnuit. Daca nu va place gustul intens de ulei de masline, folositi unul neutru, ca cel de seminte de struguri.
3. Dam tava la cuptor, 15-18 minute la 200 grade Celsius, la mijlocul cuptorului. Numai bune!

duminică, mai 15, 2011

Purcel Bombay – mai condimentam viata si de pe la asiatici

Reteta asta am facut-o ca o provocare, in incercarea de a egala performantele unei firme de catering de la care se ghiftuia Cristi in pauzele de masa. Din descrierea lui si cercetari pe Internet, am ajuns nu la Puiul Bombay, cum e in mod normal reteta, ci la substitutul “Porc”, respectand cam toate principiile mancarii de baza (sos soia, fructe uscate, alune caju, ghimbir). Din spusele instigatorului am inteles ca rezultatul a fost cat se poate de reusit, iar expresia “poti sa mai faci” a pus paie pe focul din bucataria noastra.

1 muschiulet de porc (sau piept de pui daca vreti originalul)
6 linguri sos soia
Sare, piper
2 cepe
1 ardei gras rosu
O bucata ardei iute
4-5 felii mango deshidratate sau caise deshidratate
Ulei pentru calit
2 catei usturoi
2 rosii tocate
1 lingurita curry
½ lingurita ghimbir praf
2 lingurite zahar brun
½ doza lapte de cocos
Nuci caju (optional)
1 punguta orez pt 2 portii

1. Fierbem orezul cu punguta in multa apa cu sare, conform instructiunilor de pe ambalaj, cam 15-16 minute, in fuctie de fel, scurgem punguta, o lasam sa se odihneasca vreo 5 minute, apoi o desfacem si asezam orezul in boluri. O punguta din asta ajunge la 2 portii bune.
2. Spalam muschiuletul, il stergem bine, apoi il taiem cubulete si il asezam intr-un vas cu sosul de soia, putina sare si piper. Il lasam la marinat cam 20-30 de minute.
3. In putin ulei calim cepele tocate marunt, ardeiul gras si cel iute si fructele tocate.
4. Scoatem carnea de la frigider si o prajim in foarte putin ulei, pana e facuta. O mutam cu tot cu sos apoi peste legumele calite. Mentinem totul pe foc.
5. Adaugam peste toate acestea cateii de usturoi tocati si rosiile tocate, la fel si restul de condimente, inclusiv zaharul brun.
6. La final adaugam laptele de cocos si nucile caju si mai lasam sa dea totul un clocot. Sosul obtinut il servim peste orezul din boluri. Ce de culori! Si ce aroma are carnita dupa ce e marinata in sos de soia! Nu as fi crezut ca laptele de cocos are un asemenea deznodamant intr-o mancare. E minunat, va asigur!

8. KÖNIG LUDWIG WEISSBIER

http://www.koenig-ludwig.com/klw/koenig_ludwig_en.asp

Primirea pe site ni se face elegant, de catre un print bavarez, lucru ce nu poate insemna decat ca urmeaza sa bem o bere cu traditie si de calitate. Asa si este.

Am avut doi degustatori si ambii (eu fiind a treia) au declarat ca berea asta e chiar buna! Daca inca mai cosider ca Weihenstephaner este cea mai buna,  despre König Ludwig Weissbier pot sa spun ca e absolu necesara in antrenamentul cu beri din categoria asta. E ca si cand  o trupa autohtona ar concerta in deschiderea unui spectacol sustinut de alti monstri sacri. La asta ma duce gandul cand beau berea asta. E o bere alba nefiltrata, cu un continut de grau, orz si hamei cu un 5.5% potrivit numai bine. Pret? Usor ridicat pt 0.5 l dar merita fiecare din cei 650 de banuti.

Dulceaga, moale, slab acidulata, placuta rece sau la temperatura camerei, berea asta are o spuma pufoasa alba. Cu toate astea nu poti sa spui ca e intens carbogazoasa. Aroma e supla, clar de cereale, usoara si placuta. Paharul devine usor tulbure iar continutul lui are  nuanta ce aduce a portocaliu-slab rosiatic. O bere minunata ce stie sa deschida apetitul spre berile din clasa ei, o lectie numai buna pentu incepatorii care vor ceva mai mult de la un pahar spumos si racoritor, pentru cei ce incep sa descopere perfectiunea si inspiratia in materie de bere. O recomandam in vara asta, negresit!

miercuri, mai 11, 2011

7. PILSNER URQUELL - The pure, original pilsner from Pilsen


Pilsner Urquell –  ‘The pilsner from the original source.’

De aici aflati o buna parte din istoria primei beri blonde limpede de la 1842.

http://www.pilsnerurquell.com/flash/in

Mandria cehilor ascunde intr-o sticluta mica verde cam 330 de mililitri de surprize: pentru inceput, nu vorbim de o bere prea acidulata. E medie din punctul asta de vedere. Chiar daca in imaginile de prezentare paharul e garnisit cu un inel copios de spuma, in realitate, la temperatura camerei ce-i drept, inelul a aratat imediat dupa ce am turnat berea in pahar, asa cum il vedeti si voi  :). A durat un minut pana am adus aparatul foto, si pe cand am instalat paharul pentru shooting, spuma ia-o de unde nu-i! Pentru mine nu e oricum deloc o problema. Ce surprinde la berea asta e aroma e ciudata (cu o conotatie pozitiva): nu cred ca am mai incercat pana acum o bere acrisoara. Nu pot defini gustul berii asteia decat asa: amarui-acrisor, nimic mai mult. Culoare e cu adevarat imbietoare: nuanta puternica de auriu, clara. Merge de minune dupa o mancare cu carnita de purcel, sau mai ales mai grasa. Ca si alcool, vorbim de un “soft” 4.25% si de 45 de calorii la 100 de ml consumati (conform unor statistici internaute, pe care le gasiti usor). Ca si pret, se invarte in jurul a 3.5 lei deci numai buna de petreceri cu fotbal si cipsuri pe masa! Parerea lui Cristi: “langa asta mai merge una!”

marți, mai 10, 2011

22. Cuib de viespe – mai de prin Romania noastra

 
De ziua barbatului am facut sacrificiul suprem: m-am imbarbatat si eu si, cu titlu de surpriza, am spart cam un ceas jumate o nuca imposibila si am framantat ceea ce am refuzat de foarte multa vreme in coace: un aluat pentru cuibul de viespe, prajitura autohtona aflata in topul preferintelor bunului si atentului meu sot! Reteta este tipic romaneasca, e a mamei mele (Florin, sa nu aud comentarii – luam cu mama lectii culinare interculturale). Din ingredientele mamei mele au rezultat doua tavi uriase, pline cu soldatei / cuiburi de viespi :). Nu va faceti griji, daca raman veti avea ceva de pus la serviciu sau pentru micul dejun. Recomand sa incalziti a doua zi prajitura cateva secunde in cuptorul cu microunde. Bucataria va mirosi ca o patiserie proaspat deschisa de dimineata.

Ingrediente (cam 34 bucati):

1 kg faina alba
2 pliculete de drojdie uscata
1 cana zahar
5 pliculete zahar vanilat
3 ½ cani lapte caldut
2 cani nuca macinata
Alte 4-6 linguri zahat
1 pachet unt+1 lingura separat
2 oua

1. Cernem faina intr-un bol mare si o amestecam cu drojdia uscata. O lasam sa lucreze asa cam 15 minute.
2. Spargem acum 2 oua peste faina, mai punem 1 lingura de unt topit, 2 vanilii si vreo 2 linguri de zahar. Incepem sa adaugam in total, treptat, cam 2 ½ cani de lapte si framantam bine de tot aluatul, cam 10-15 minute bune. Il impartim apoi in 2 bucati, le asezam inapoi in bolul de plastic, pudram cu faina si acoperim vasul cu un prosop de bucatarie. Il punem intr-un loc caldut si asteptam sa creasca bine de tot, mai mul de dublu.
3. Pregatim o spuma de unt dintr-un pachet de unt si 1 cana de zahar praf.
4. Macinam nuca si o amenstecam cu 1 vanilie si 2-3 linguri de zahar.
5. Incingem cuptorul la 180 grade Celsius.
6. Cand aluatul a crescut suficiet, incepem sa intindem cate o jumatate pe masa de lucru pudrata cu faina. Sa nu fie foarte subtire foaia, cam de ½ de deget. Incercati sa obtineti un dreptunghi.
7. Cu jumatate din spuma de unt ungem aluatul folosind o spatula sau cutit. Peste, presaram jumatate din cantitatea de nuca amestecata cu zahar. Incepem sa rulam aluatul incepand cu lungimea. Daca incepeti pe latime, vor iesi niste cuiburi enorme. Incercam sa rulam destul de strans aluatul. Apoi taiem bucati cam de 2 degete, nu mai subtiri. Cuiburile astfel obtinute le punem culcate pe o tava acoperita cu hartie de copt pe care o dam la cuptor cam 45-50 de minute, pana devin aurii.
8. Cam cu 5-10 minute inainte sa fie gata, amestecam 1 cana de lapte cu 2 vanilii si o lingura de zahar. Stropim astfel fiecare cuib cu cate 1-2 linguri de lapte si mai lasam putin la cuptor tava.
9. Cand prima tura e gata, repetam toate aceste operatii cu jumatatea de aluat ramasa. In final veti avea cam 2 tavi, 34-36 de cuiburi de viespe in total. Ce de soldatei!!!


21. Gule Ærter – sau supa de mazare uscata, Danemarca

 
Am gatit tot felul de mancaruri in ultima vreme, dar am cam deviat de la tematica noastra, asa ca azi o sa incerc sa ajung la zi cu meniul nostru european. Despre Danemarca o sa incerc sa povestim la o reteta de desert, insa pana una-alta, am gatit ceva mai consistent si satios. Nici nu ma mir in ce fel gatesc danezii felurile principale de mancare. Genul asta de supa pe care l-am gatit azi merge de minune pe o vremea rea, geroasa. Cu cat e mai rece afara, cu atat sunt convinsa ca e mai bun un castron aburind de supa de mazare uscata.

Din cate am lecturat eu despre supica asta, am inteles ca vine in doua variante, si asta depinde de regiunea in care e gatita: poate avea la baza mazarea verde (tot uscata), insa cel mai des intalnita e “yellow split peas soup”. Eu am gasit in Kaufland varianta verde. Pe pachet ni se spune sa o lasam la inmuiat 4 ore. Eu asa am facut. M-a ajutat prin faptul ca a fiert in 45 de minute. Va recomand sa faceti la fel, asta daca nu vreti sa petreceti dupa amiaza asteptand sa fiarba o oala de mazare. Poate fi mai ceva ca fasolea boabe uscata. 
 

Gule Ærter este o supa foarte consistenta, hranitoare, plina de proteine de tot felul, deci daca tineti regim, nu prea are rost excursia in Kaufland. Nu va speriati de culoarea verzuie. Am avut ceva emotii ca voi ramane cu o oala de mancare in frigider, in schimb mi s-a spus ca pot sa mai fac. A fost surprinzator de buna, desi sincer nu arata prea bine. Eu am mancat-o pe post de supa, iar Cristi a votat in favoarea furculitei, considerand-o un soi de “mancarica de mazare uscata, plina de bucati de carne”. La treaba!

Ingrediente:
500 g mazare verde / galbena usacata
500 g pulpa de porc
1 fir carnacior picant
1 praz
1 ceapa
2 morcovi
½ radacina de telina
Sare si piper, dupa gust
1 mana de cimbrisor verde
Un praf cimbru uscat

1. Alegem, spalam si punem la inmuiat mazarea uscata, cam 3-4 ore.
2. Spalam bine carnea si o taiem in bucati mari. La fel facem cu morcovii si telina. Prazul il putem taia numai in 2 bucati.
3. Punem pe foc mazarea in 2 litri de apa, asta dupa ce am scurs-o de zeama in care a stat la inmuiat. Adaugam bucatile de carne, carnaciorul, radacinile, o ceapa tocata marunt si prazul. Lasam totul sa fiarba la foc mic.
4. Dupa 20-25 de minute scoatem carnaciorul.
5. Morcovii, prazul si telina le scoatem cand sunt fierte si le punem de o parte. Cand mazarea s-a fiert (va incepe sa se zdrobeasca), scoatem carnea si o mai fierbem pana devine frageda intr-o alta cratita, cu putina vegeta. In caz ca dam peste o mazare mai veche, o lasam sa fiarba impreuna cu carnea, pana cand ambele sunt facute.
6. Cand mazarea s-a fiert, o pasam cu un mixer, nu extrem de fin.
7. Legumele fierte le taiem acum cubulete si le punem inapoi peste mazarea pasata, la fel si carnita daca s-a fragezit. Adaugam sare, piper, cimbru uscat si cibru proaspat tocat. Mai lasam supa sa dea un clocot si e gata. Un danez adevarat va pune in farfurie o lingurita de mustar. Asa am incercat-o si noi si a fost chiar foarte buna! Va recomand supa asta. E gustoasa in ciuda aparentelor. La desert, danezii mananca mereu clatite cu gem. Poate v-am convins asa?

Mai avem 100!!!

PRAHOVA VALLEY - TAMAIOASA ROMANEASCA (2009), vin dulce

 
Ca sa ne lamurim de la bun inceput: in materie de vinuri pregatirea mea teoretica imi spune ca e nevoie de multa munca si ani in spate pentru a putea lega doua vorbe cu sens in privinta acestora. Si teoria va asigur, de data asta se confirma. Nu ne vom apuca sa stricam blogul cu niste comentarii legate de ceea ce eu numesc “o arta” (nu ca as cosidera berile ca fiind mai usor de obtinut sau ca le-as descalifica), si anume vinificatia. Asa cum am invatat in scoala, ramane una din cele mai complicate industrii din domeniul bauturilor si sincer cred ca pe langa pregatire, ai nevoie si de un anume “har” pentru a aprecia in cuvinte licoarea asta. Asa ca, declaram de la bun inceput, pe blog vom descrie impresia lasata noua, necunoscatorilor, de cele mai interesante sticlute de vin, nu vom incerca in nici un caz sa speram ca am putea avea dreptate prea multa, asta pentru a nu aduce atingere unor oameni priceputi, pentru care sincer am cea mai mare admiratie. Vom incerca doar sa aratam cam ce am mai gasit interesant si merita mentionat prin magazinele romanesti, ce am mai adus sau primit de pe la altii, sau pur si simplu ce licori ne-au impresionat si despre care speram sa aflam pareri si de la voi. Sunt doar parerile noastre, nimic mai mult, la fel ca si in cazul oricaror altor bauturi prezentate in drumetia noastra culinara.

Acestea fiind spuse, trecem la primul vinulet, o Tamaioasa Romaneasca dulce de Prahova Valley. Aici gasiti detaliile tehnice:
http://halewood.com.ro/index.php?id=3&sid=1&ssid=4&pid=14

La inceput am crezut ca eticheta simpla si eleganta l-a atras pe al meu barbat, amator de demidulci si dulci (de la “mine” i se trage). E cam singura chestiune asupra careia convenim si noi, la care am dat dovada pe parcursul anilor de gusturi asemanatoare. Daca era o eticheta care ar fi spus “vin sec”, posibil ca ramanea pe raft sau pierdeam o gramada de timp in fata raftului, la fel ca si femeile nehotarate in fata umeraselor cu rochii.

Alegerea a fost una inspirata. Vinul are o culoare extrem de palida, dar ascunde o aroma puternica de struguri. Initial am fost usor dezamagita, dar asta doar din vina noastra. Am facut greseala de a desface sticla la gulasul de vita (ce-i drept din curiozitate si nerabdare), si pe langa asta, nici nu am asteptat sa ii dam ocazia vinului sa respire si el o lecuta. Impresia de moment: un vin foarte tare (chiar are 12.5 % vol. alc.) care te arde pe gat.

Am terminat masa si ne-am hotarat dupa un desert sa ii mai dam o sansa, sticla stand desfacuta la temperatura camerei. O cu totul alta poveste: vinul are caracter, “unge” paharul, deci clar e un vin tare, insa e extrem de placut. La un desert vinul pare foarte dulce si abia la sfarsitul paharului esti convins ca mai vrei unul. E clar nevoie de rabdare cu vinul asta. E interesant, aromat, dar il recomand usor racit. Are o mireasma bogata ce poate inlocui cu succes un ciorchine proaspat de strugure la o masa. Spre rusinea mea, nici nu ne-am dat seama cand am stors ultima picatura din sticla cu pricina. Nici nu stim daca din pricina febrei degustatului, evident, sacrificiu in numele blogului :D, sau din pofta nebuna de a bea vinulet ce ti-o provoaca Prahova Valley Reserve. Eu zic sa incercati o sticla, macar asa, sa vedeti cum e sa bei un pahar de vin cu ochii mintii :).

luni, mai 09, 2011

6. CARLSBERG SORT GULD

 
Nu am baut de multisor o berica-doua :)), mai bine zis Cristi a cam tras chiulul vis-à-vis de bloguletul nostru. In concluzie, am trecut din nou la degustari si am ales cateva “racoritoare” de pe rafturile din Auchan.

Incepem azi cu o bere daneza, un Carlsberg mai special, si anume, Sort Guld. Atat ambalajul (aici ma refer la modul de prezentare, design) cat si denumirea fac referire clara la continut: o bere cu o culoare auriu-intens, zdravana, robusta as zice eu. Un gust aspru, intens amarui pentru mine, mediu petru Cristi. Berea se prezinta cu vreo 2 degete de spuma alba, densa la inceput, persistenta pana la ultima picatura pe peretele paharului. Chiar si din poza va dati seama ca vorbim de o bere extrem de acidulata, gazoasa bine.

Ce ni s-a parut ciudat a fost faptul ca aciditatea si gustul amarui ne-au facut sa credem ca avem in fata o bere foarte tare, cu un continut mare de alcool, asta pana cand am citit eticheta: un 5.8% modest pentru impresia pe care a lasat-o.

Ca aroma, ai zice initial ca e dulceaga, se simte destul de bine hameiul, in schimb la final iti dai seama ca ai avut de a face cu o bere dura, seaca, amaruie, intensa dar care nu va va placea chiar tuturora. Recomand berea asta sincer doar adevaratilor cunoscatori, care ar putea sa o aprecieze mai bine. Daca iesiti cu soata la o masa si vrea si ea un pahar de bere, o va gasi intepatoare si amaruie, deci nu ii va aprecia calitatile. Noroc ca nu costa o avere, in medie o doza de 330 ml e cam 4 leuti. Auriul din cutia neagra va surprinde totusi si merita in consecinta sansa unui pahar bine racorit inainte!

duminică, mai 08, 2011

Ciupercute cu sos de maioneza si smantana


De ce mai avem azi pofta? De ceva simplu si rapid, ceva ce banuiesc toti stim sa facem. Reteta asta o pun numai pentru inspiratie, nu ca ne-am lauda cu ea. E ceva ce merge ca aperitiv cand ai musafiri si nu ai alte idei, sau cand pur si simplu ai chef de o gustare cremoasa. Altceva nu am de zis legat de aperitiv, decat ca e preferatul meu :), iar la ouale umplute sau varza de Bruxelles tot sosul asta il folosesc. Merge chiar si pe o salata de cartofi sau ca sos la o fripturica de pui. Pentru pastai verzi de fasole mai pisez un catel mic de usturoi.

Ingrediente:
1 borcanel de ciuperci taiate, stors de zeama
3 linguri bune de maioneza de casa (1 galbenus, 1 lingurita de mustar si ulei cam cat aveti chef si rabdare)
1 smantana mica, nu neaparat din aceea foarte grasa
1 sana mica sau un iaurt
Sare, piper dupa gust

1. Incepem sa facem maioneza, incet si cu rabdare, adaugand ulei putin cate putin.
2. Scurgem bine de tot ciupercutele din conserva.
3. Pregatim sosul alb: maioneza o amestecam usor cu smantana, apoi adaugam si iaurtul sau sana. Saram si piperam, dupa gust.
4. Scufundam si ciupercutele si omogenizam sosul. Deja imi lasa gura apa!

sâmbătă, mai 07, 2011

Chec cu curmale, reteta Annei Olson – mic dejun bogat in fibre!

 
Femeia asta ma uimeste de fiecare data. Am facut deja de mai multe ori reteta asta de chec si ne-a placut enorm. Acum am imbunatatit-o cu o ceasca de cafea cu lapte la micul dejun si a fost nemaipomenita! Daca as avea rabdare la prajituri as face pentru fiecare dimineata, macar asa, sa simt mirosul proaspat de gem de curmale in bucatarie! Reteta e chiar simpla, asa, ca pentru incepatori. Aveti numai nevoie de rabdare pana se raceste. Va trebui sa duceti o lupta serioasa cu instinctul de a da iama in tava de chec, inainte de a fi rece prajiturica!
 

1 ½  cana curmale fara samburi, tocate
¾ cana suc de portocale
1 ¾ cana faina
½ cana zahar
1 lingurita praf de copt
¼ lingurita cuisoare macinate
1 ou
¼ cana ulei

1. Intr-o craticioara punem pe focul cel mai mic curmalele la fiert in sucul de portocale. Le lasam pana scade zeama; vor deveni un soi de gem, mai gros.
2. Amestecam ingredientele uscate intr-un bol mare: faina, zahar, praf de copt, cuisoare.
3. Intr-o ceasca batem oul cu uleiul.
4. Peste amestecul de ingrediente uscate, incepem sa adaugam pasta de curmale racita, apoi oul amestecat cu uleiul. Omogenizam bine. Nu va speriati, va fi un aluat mai tare.
5. Punem aluatul intr-o tava de chec tapetata cu hartie de copt, apoi o introducem in cuptorul preincalzit la 180 grade Celsius, raftul 2, 45 de minute. O verificati cu o scobitoare. Nu recomand sa lasati prajitura in cuptor mai mult de 45 de minute. Trebuie sa fie un chec mai umed, nu foarte uscat. Sa il taiati feliute abia cand e racit de tot, altfel se va faramita destul de usor. Sa vedeti ce buna e o feliuta din asta unsa cu Nutela! Sa te lingi pe degete!

Telemea pane – sau mic dejun de weekend

 
Am primit si noi oua de casa, cu galbenuse mai ceva ca miezul de soare, asa ca, trebuiau folosite la ceva gustos si aratos. Am ales deci un mic dejun mai special, pentru momentele in care nu ne e lene sa gatim sambata dimineata. Am avut in dotare si o telemea extraordinara, umeda, compacta, din aceea care nu se sfarama, asa ca ideea nu a avut nevoie de prea mult timp sa se produca.

Pt doi infometati, inainte de cafeaua de dimineata:

4 felii groase, cam de 1 cm si un pic de telemea (Napolact e numai buna, dar sa nu fie din aceea seaca. Se va sfarama, dupa cum spuneam. Nici apoasa sa nu fie, deci nu o tineti de cu seara in saramura, ca va exploda tigaia)
2 oua
2-3 linguri de faina
Putina sare
Ulei pentru prajit

1. Batem ouale cu sare si faina, folosind un tel, ca sa nu ne ramana cocoloase.
2. Feliem branza telemea. Nu uitati, nu prea subtiri feliile.
3. Tavalim feliile de telemea prin putina faina, pe toate partile.
4. Punem uleiul la incins, apoi micsoram focul.
5. Feliile date prin faina, le scufundam acum prin amestecul de oua si faina, sa le imbracam bine. Le punem rapid in ulei si le prajim la foc mic, pe ambele parti, pana devin rumen-aurii. Mai asortam farfuriile cu cativa cornisoni si avem un mic dejun de pomina!

vineri, mai 06, 2011

Tocanita simpla de cartofi

Asta e o mancare mai de post, mai pentru vegetarieni, mai pentru cei care ajung tarziu acasa si nu au ce altceva sa puna la ghiozdan :). E rapida, nu necesita cunostinte temeinice in ale bucatariei, si in plus de asta nici ingrediente complicate, ci doar cam ce avem cu totii prin camara. 4 portii din nou:


5-6 cartofi potriviti
1 ceapa mare
Ulei de masline pentru calit ceapa
1 conserva de rosii tocate
1 cubulet Knorr Legume
Sare si piper, cat mai vreti
1 lingura pasta de ardei, daca aveti
O mana de cimbru proaspat sau o lingurita cu varf, uscat

1. Tocam ceapa marunt si o calim in putin ulei de masline.
2. Curatam, spalam si taiem cartofii cubulete potrivite.
3. Cand ceapa s-a calit, adaugam conserva de rosii cubulete, lasam sa dea in clocot, apoi adaugam si cubuletul de legume si pasta de ardei.
4. Punem si cartofii cand sosul a dat in clocot si completam cu apa, cat sa acopere cartofiorii, sare si piper.
5. Spalam si tocam cimbrisorul si il punem in cratita cand cartofii sunt fierti. Verdeata nu trebuie sa fiarba mult. Aroma va fi extraordinara si e secretul acestei mancari simple. O salata de cruditati langa, si gata masa!

Ciorba de tarhon

Ah… supica asta imi merge la suflet! E una din preferatele mele si ale prietenei mele, Camelia. Dupa ce a mancat la mama, au si plantat in gradina o tufa de la care sper sa ma alimentez si eu candva! Cu dovlecei si rosii sunt mereu cadorisita in fiecare vara, asa ca sperante sunt! E o “zeama” numai buna in verile calduroase. Nu trebuie incalzita prea tare, si parca te racoreste cu parfumul tarhonului. Atentie mare, insa! Tarhonul e o planta aromata ce trebuie folosita cu masura. E foarte usor sa strici o mancare adaugand prea multe crengute! Ciorbita asta de tarhon merge cel mai bine pe o bucata de pulpa de purcel, dar eu pot spune ca am avut succes si cu un piept de pui. Alegerea deci va apartine, in privinta carnitei folosite. 
 

Avem nevoie cam asa:

300 g pulpa de porc, sau un piept de pui
2-2.5 litri apa
1 lingura buna de vegeta
2 linguri otet
4 crengute de tarhon proaspat (daca nu de la piata, sigur gasiti la orice ora in hypermarketuri)
1 cescuta mica de orez
1 ou
1 smantana mare, grasa

1. Spalam bine carnea si o taiem cubulete. Folosim si grasimea, nu trebuie sa o eliminam. Oricum, alt fel de grasimi nu folosim la reteta asta. Punem carnea in apa rece la fiert, foc potrivit.
2. Dupa ce am spumuit ciorba, dupa primele clocote, putem adauga lingura de vegeta.
3. Cand carnea e aproape fiarta, adaugam orezul, otetul, si tarhonul tocat marunt.
4. Cand carnea si orezul s-au fiert putem adauga si albusul de ou, neaparat dupa ce am pus otetul, nu inainte.
5. Cand totul e gata, intr-un bol omogenizam bine un galbenus cu o smantana grasa, aceeasi metoda ca pentru ciorba de salata verde. O dizolvam cu un polonic de zeama fierbinte din oala, stingem focul si adaugam compozitia peste ciorba, amestecand usor. Ce aroma!

joi, mai 05, 2011

Lapte de pasare – amintiri din copilarie

 
Reteta asta imi aminteste de copilarie, zilele de sarbatoare in care bunica mea ne delecta simturile cu ceva bun, usor, pufos si cremos in acelasi timp. O combinatie de placere, multumire si curiozitate culinara, satisfactie azi cand gatesc eu reteta, asta daca reuseste si nu se taie crema; ce mai, un desert nemaipomenit cu origini discutabile. Denumirea clar nu poate fi decat romaneasca, in schimb boule de neige… as zice eu ca aduce a Franta :). Specialitatea bunicii mele, cea adevarata, fara adaos de praf de budinca, faina sau amidon nu e din cele mai usor de realizat, pentru mine a fost as spune o provocare. Merita insa fiecare secunda de emotie si sudoare. Mai rar asa desert. Veti impresiona orice musafir cu el!

Ingrediente:

750 ml lapte
un pliculeţ zahăr vanilat
o lingură de zahăr
7 albuşuri cu un praf de sare
½ cana zahar praf
7 gălbenuşuri cu
14 linguri de zahăr praf şi 
2 plicuri de zahăr vanilat
250 ml lapte rece

1. Cei 750 de ml de lapte se pun la fiert cu vanilia si lingura de zahar.
2. Albusele se bat spuma cu un praf de sare, iar când spuma e tare se rastoarna in vas ½ cană zahar praf. Se bat albuşurile in continuare până obţinem o cremă foarte tare şi foarte fină.
3. Când laptele dă în clocot, se pun cu lingura bărcuţe de spumă ce se lasă la fiert câte un minut pe fiecare parte, apoi se scot cu o sită pe un platou.
4. Separat, se amestecă galbenusurile cu vaniliile si zaharul praf. Când această cremă e pufoasă se toarnă cu grijă 250 ml lapte rece si se omogenizeaza usor.
5. Laptele în care am fiert bărcuţele de spumă se ia de pe foc şi se aduce la temperatura camerei. Când s-a răcit suficient, turnăm compoziţia de gălbenuș în lapte amestecând cu grijă şi dăm din nou oala pe foc până ce simţim cum crema se îngroaşă uşor. Nu trebuie sa fiarba. Va fi un sos relativ lichid. Daca il vreti mai gros, adaugati putina faina sau o lingura de amidon, si lasati atunci sa dea un clocot.
6. Servim desertul răcit în cupe mari, turnând mai întâi crema vanilată si așezând deasupra spuma de albuş. Nu uităm să presărăm şi puțină ciocolată... delicat, nu-i asa?..

Spanac cu ochiuri


 


Azi, de ziua barbatului, se pare ca postez numai retete "moi", dar care sunt menite prin continut sa le aduca un aport de vitamine si energie numai bun sa ne poata suporta pe noi, jumatatile lor, in continuare. Un calduros si iubaret "La multi Ani!" deci pentru cei ce ne umplu jumatatea de farfurie in fiecare zi!


Din cate am cercetat, spanacul cu ochiuri pare a fi o mancare traditionala romaneasca. Cu toate astea, nu o voi incadra in lista europenelor la capitolul Romania pentru ca in ultimul moment am gasit vreo doua site-uri care ne spun ca piureul de spanac e mai de pe la francezi (nici nu ma mira, avand in vedere sosul alb ce sta la baza, un soi de bechamel). Ca sa nu existe comentarii neplacute, aleg sa o cataloghez strict ca o mancare vegetariana, numai buna acum primavara, garnisita cu oua-ochiuri, asa cum o mananca orice romanas de pe la noi. Sunt o multime de moduri de a prepara spanacul asta. Eu am ales sa prezinta varianta pe care o gatim noi in mod obisnuit si care inca nu a primit critici de la consumatorii casei. Spanac, deci!

Pt 4 portii:

1 kg spanac curatat
Putin ulei
5 catei mari de usturoi
2 linguri cu varf de faina
800 ml lapte
Sare si piper dupa gust

1. In multa apa cu sare oparim bine spanacul dupa ce l-am curatat de codite si l-am spalat bine de tot in apa rece.
2. Il scurgem cand s-a fiert sub apa rece si stoarcem bine de apa. Apa rece va opri procesul de gatire si vom avea un spanacel de un verde foarte frumos.
3. Intr-o cratita cu putin ulei punem usturoiul tocat si il punem cam 1 minut pe foc. Nu trebuie sa il prajim tare, doar sa eliberam aroma. Imediat dupa, pudram faina si amestecam cu un tel. Adaugam apoi laptele, treptat, amestecand continuu. Lasam sa fiarba pana se ingroasa. Adaugam apoi sare si piper, dupa gust.
4. Spanacul stors il tocam marunt de tot cu un cutit sau daca suntem mai lenesi, asa ca mine, cu un blender. Tocat, il adaugam peste spuma de lapte si faina, si amestecand continuu; il lasam sa mai dea un clocot, sa se intrepatrunda aroma spanacului cu a usturoiului.
5. Prajim niste oua-ochiuri sau carnaciori, si gata! Un pranz de primavara, numai bun!