Tort de ciocolata la vreme de Craciun

Bine v-am regasit, acum, in prag de sarbatoare!

Ne-am gandit sa aducem Craciunul anul acesta nu doar cu fripturi si biscuiti, ci sa plusam cu putina ciocolata si cafea, ambele adunate intru-un delicios tort galazurat cu gem de portocale si nins nu doar cu fulgi crocanti, ci si cu pulbere de scortisoara. Aromele fiind in in grup complet, pornim rapid la treaba, ca mai sunt multe de gatit pentru masa din zilele urmatoare, asa ca iata lista de ingrediente pentru ultima noastra descoperire in materie de torturi si parfum de Craciun:

3 cani faina
¾ cana cacao
1 lingurita rasa bicarbonat de sodiu
2 cani zahar
1 lingurita coaja de portocale pudra
1 pliculet zahar vanilat
3 oua intregi
200 g unt moale
1 cana cafea tare, fierbinte
3 linguri gem de portocale si smochine
2 tablete ciocolata cu lapte
3 linguri lapte
2 lingurite margarina
Un praf scortisoara

1. Pentru blat, amestecam pentru inceput ingredientele uscate: faina, zahar, cacao, coaja de portocale, vanilie si bicarbonat.
2. Adaugam apoi untul moale, ouale si cafeaua fierbinte, amestecand pana cand untul se topeste si obtinem o compozitie omogena. Coacem blatul la 180 de grade Celsius, intr-o forma de copt unsa cu putin ulei, cam 40 de minute bune.
3. Cand blatul s-a racorit, il scoatem din forma, apoi il indreptam, sa obtinem unul cat mai drept.
4. Ungem partea superioara cu gem de portocale si smochine.
5. Topim ciocolata in 3 linguri de lapte si 2 lingurite de  margarina, pe aburi, apoi o turnam direct peste gem, intr-un strat uniform. Cand s-a intarit, presaram putina scortisoara si decoram tortul sa fie cat mai aproape de spiritul Craciunului si pe placul nostru!

Sa aveti multe bunatati pe masa de Craciun si lume multa la masa!

Santa Shot ori Christmas Cocktail Party Teaser...

Nu ma pot abtine! E musai sa postez mixul asta, asa, cat sa starnesc un grup de fete petrecarete, nu de alta, dar vor avea nevoie de curaj sa ma inlocuiasca la tura asta de Christmas Cocktail Party. Nu stiu cum vor face fata fara ajutorul meu; sper doar ca jumatatea masculina a familiei sa le tina piept cu brio si de data asta :))!

Ca sa deschidem apetitul pentru petrecerile cu tematica de Craciun, postez aici varianta mea de Santa Shot. Sunt multe astfel de bauturi, cele mai multe pe baza de lichior de menta si sirop de grenadine. Ideea e sa obtinem o frumusica stratificare verde/rosu ce ne aminteste de un "O, brad frumos" si multe globuri rosii (oricum dupa cateva incercari nereusite, Cristi vede cred doar stele verzi/rosii...).

Intr-un pahar de shot vechi, AKA vintage, cu aer de Craciun, turnam pana la jumatate un lichior cat mai dens de pepene verde (asta pentru ca mie nu imi place lichiorul de menta), dupa care incet de tot, cu o mana ferma a cuiva care nu a probat alte bauturi inainte, turnam un lichior light de cirese (am folosit ciresata din vara), mult mai putin dens decat primul, sa se poata aseza deasupra. E pe baza de vodka, si asta il face mai usor si ajuta. Un Angeli Cherry e mai greu si s-a amestecat rapid cu cel de pepene, deci nu prea merge. Mai asezam beteala in jurul paharului si tragem o fotografie, numai buna de "teaser" (ca tot sunt astea la moda), pentru fetele de care vorbeam mai devreme... 

Deci? Se inscrie cineva in data de 8?... Asa ne facem curaj pentru votul din 9... Pup echipa!

Baton de cereale

In vara asta am primit un cadou grozav, insa din pacate abia in toamna am reusit sa il pun si eu in aplicare. Vad ca ma prinde iarna scriind despre el, insa vremurile se schimba, la fel si oamenii…

E vorba despre o carte minunata, plina de bunatati coapte, dulci ori sarate, ce a ajuns la mine tocmai de peste ocean, insa e editata mult mai aproape de casa, in Anglia. “Popina Book of Baking” scrisa de Isidora Popovic e un veritabil manual de aluaturi de toate felurile, al tartelor, brioselor si gustarilor de patiserie, o provocare minunata pentru oricine are putin timp de petrecut in bucatarie, macar in weekenduri. Aici gasiti putin despre autoare si principala ei ocupatie, iar daca vreodata voi ajunge in Londra, cu siguranta voi incerca sa nu ratez macar unul din targurile de la care grozaviile ei ajung pe mesele londonezilor capriciosi:

http://www.popina.co.uk/book-of-baking.php

Am incercat, prin septembrie, daca bine imi aduc aminte, una din retetele ei. Am adaptat-o la preferintele noastre, modificand una-alta din lista ingredientelor, si sincer rezultatul a fost chiar pe gustul meu. Am incercat un baton de cereale de casa, minunat pentru un mic dejun direct la birou, langa o cafea fierbinte si un inceput de zi aglomerata.

Pentru o tava de 18/30 cm, am folosit cam asa:

200 g unt
½ cana corn syrup (asta poate fi inlocuit cu un sirop de zahar facut din ½ cana zahar si 1/8 cana apa; trebuie fiert putin, sa scada)
1 cana zahar brun
¼ cana zahar alb
½ cana suc de mere sau portocale
1cana stafide
50 g seminte de floarea soarelui
100 g seminte crude de dovleac
1 ½ cana fulgi de ovaz
1 cana fulgi de secara
½ cana folgi de orz

1. Punem la topit intr-o cratita untul, zaharul, siropul si sucul de mere.
2. Cand totul s-a topit si omogenizat, luam cratita de pe foc si adaugam restul de ingrediente uscate (fulgi, seminte si stafide). Puteti pune si cateva curmale fara samburi, tocate.
3. Tapetam tava cu hartie de copt, nivelam compozitia si apoi o coacem in cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius, cam 30-35 de minute, pana devine usor rumena. Nu incercati sa taiati batoanele decat atunci cand desertul e racit complet. Va trebuie un cutit serios, insa merita efortul. Pregatiti apoi pachetele pentru serviciu si un pupic la plecare…

Tort de crema de zahar ars

Azi fiind o mare sarbatoare, le dorim tuturor Andreilor si Andreelor numai sanatate si tot binele din lume, mese pline si prieteni multi sa le inconjoare.

Ma gandesc ca ar fi un moment bun sa sarbatorim si noi aici cu ceva dulce si delicat, asa ca pregatim un tortulet ce de multa vreme imi punea pofta la incercare. Asta sincer necesita multa incredere in cuptorul propriu dar si ceva intuitie de bucatar/patiser. Asta din urma pe mine m-a cam abandonat, si ca atare, crema de zahar ars a fost de un brun-caramel (ca sa ma exprim dragut), in loc de un crem-caramel pastelat. Cu toate astea, reteta e grozava; a fost un deliciu pe care il vom mai proba si cu alte ocazii, acum ca am descoperit si timpul potrivit pentru cuptorul nostru.

Are doi pasi reteta asta: crema de zahar ars, apoi blatul. Frisca nu intra la socoteala, ca aia e asa, sa starneasca si mai mult mesenii. Pentru o cratita (ca pe asta in cratita l-am facut) cu diametru de vreo 20 de cm, ne trebuie asa:

Crema de zahar ars:
200 g zahar pentru caramel
500-600 ml lapte
6 oua
6 linguri zahar
3 pliculete zahar vanilat

Blat simplu de pandispan:
5 oua
5 linguri de zahar
2 pliculete zahar vanilat
Un praf sare
1 lingurita praf de copt
5-6 linguri faina

Frisca batuta intr-un bol mare, sa ajunga la toata lumea

1. Pentru  crema de zahra ars, batem ouale cu zaharul si vanilia, apoi adaugam laptele si omogenizam bine compozitia cu un tel.
2. In cratita in care vom pregati tortul, topim 200 g zahar alb, pana se caramelizeaza si devine brun-auriu; grija sa nu se arda, ca va deveni amar.
3. Adaugam peste zaharul ars, dupa ce am rasucit cratita sa o tapetam, compozitia de oua si lapte, apoi dam cratita la cuptorul preincalzit la 190 de grade, cam 35 de minute. Eu am exagerat cu 50, si am pierdut culoarea deschisa a cremei.
4. Pana cand crema se incheaga, pregatim aluatul pentru pandispan. Frecam galbenusurile cu zahar si vanilie, pana devin o crema pufoasa. Batem albusurile spuma cu un praf de sare, apoi le adaugam peste crema de galbenusuri.
5. Cernem faina si praful de copt in ploaie peste compozitia de oua, amestecand cu grija.
6. Cand crema de zahar ars s-a inchegat si a prins o usoara culoare aurie, deschidem cuptorul si turnam aluatul blatului. Nivelam frumos cu o spatula, apoi dam totul la cuptor inca vreo 35 de minute, pana cand e copt si blatul si e usor maroniu.
7. Dupa ce scoatem cratita din cuptor, musai o lasam sa se raceasca, abia apoi punem platoul deasupra si rasturnam tortul. Piscotul se va imbiba frumos cu sucul de caramel, iar cand e rece complet tortul asta il putem servi cu cate o lingura buna de frisca alaturi. Nu e cel mai rapid tort, insa e unul ce nu necesita multa munca, ci numai rabdare langa cuptor. In plus a fost delicios, mai ales pentru amatorii cremei de zahar ars. Un pahar de sampanie langa si e zi de sarbatoare!

73. Bors sucevean de cartofi si sfecla rosie

Cu ceva timp in urma, o coleguta mi-a pus curiozitatea la mare incercare. Suceveanca adevarata, plina de personalitate si evident mandra de radacinile bucovinene, Adelina mi-a deschis pofta pentru un bors ca la mama ei acasa. Trebuie sa recunosc ca fata asta mi-a confirmat inca o data, daca mai era necesar, faptul ca bucovinenii sunt unii dintre cei mai mandri romani in ceea ce priveste tara asta a lor, o lume ce mie mi-a parut rupta de restul peisajului romanesc, plina de influente din est si vest, revarsate toate intr-o gastronomie delicioasa, in mijlocul unui decor de poveste. Sau cel putin asa vad eu bucovinenii si pentru asta imi sunt tare dragi.

Daca nu as fi incercat deja un bors de Belarus cu varza, vita si sfecla rosie, borsul sucevean e posibil ca ar mai fi stat mult pe lista “to do”-urilor, insa imi amintesc ca a fost prima mea ciorba de varza care nu a zabovit deloc pe raftul frigiderului. Asa ca am decis cu mare interes ca ar fi minunat si inedit sa incercam o ciorba cu traditie, de data asta prin partile sucevene. Adelina noastra zice ca e des gatita la ei, fiind una dintre preferatele sale, plus ca borsul e la mama lui acasa in partile acelea.

Ciorba a fost delicioasa. Acrisoara, buna de post, ca am respectat instructiunile in detaliu, vesel colorata si potrivita vremii reci de afara. Ca sa fiu insa sincera, o afumatura mica ardeleneasca s-ar fi imprientenit numai bine cu borsul asta, plus smantana din farfurie cu care am trisat, a fost ca o cireasa pe un tort :).

Ce ne trebuie la o oala decenta?

1 ceapa mare alba
2 morcovi
1 patrunjel
½ telina mare
1 ½ sfecla rosie, numai sa nu fie exagerat de mari
4-5 cartofi decenti
2 cubulete de bors, daca nu aveti experienta in a alege 2 cani de bors adevarat de la piata, mai ales daca nu sunteti de prin partile Sucevei. Puteti trisa cu lamaie, dar nu mai spuneti nimanui atunci ca ati incercat bors de sfecla a la Suceava :); lamaile clar nu cresc pe la ei...
1 cub pui si sare dupa gust

1. Curatam si taiem marunt ceapa, apoi o punem la fiert cu radacinoasele curatate si taiate cubulete: morcovi, patrunjel si telina. Cand clocotesc, adaugam cubuletele.
2. Cand toate astea dau semne ca ar fi fiert pe jumatate, curatam si radem sfecla pe razatoarea mare, apoi o adaugam in ciorba.
3. Urmeaza cartofii taiati cubulete. Daca puneti lamaie, pastrati-o pentru sfarsit. Mi s-a spus sa adaug sfecla la sfarsit, dupa cartofi, ca fierbe repede fiind data pe razatoare, insa sincer, la metoda asta, sfecla a ramas usor crocanta, iar cartofii putin prea fierti. Metoda pentru ciorba asta e chiar simpla, ca doar in principiu e o ciorba de cartofi fara carne, insa merita, zau, incercata, pentru aroma de toamna tarzie ce o aduce sfecla rosie. O lingura de smantana in farfurie si eventual putin patrunjel verde proaspat tocat, fac dintr-un bors simplu, o masa delicioasa pentru un weekend rece…

Compot aromat de mere

In seara asta facem compot aromat de mere. La cat e de racoare si tomnatic e afara, cred ca nu poate merge nimic mai bine cu un film siropos decat o cana de compt. Poate o ciocolata calda, insa asta o lasam pe maine…

Asta e un compot simplu, pe care il face toata lumea, insa mie imi face o mare placere sa gatesc cu mere, asa ca va ispitesc si pe voi azi in bucatarie cu amintirea asta. Pentru tura asta am ales 2 mere Florina, 2 Golden si 2 Jonagold. O sa spuneti ca vor fierbe diferit: unele mai repede, altele mai greu. Ei si ce daca? Vom avea un complex de texturi si o mare aurie de arome, asa ca placerea va fi maxima.

Am vrut mai multa suc, asa ca am folosit 1.5 l de apa pe care am pus-o la fiert cu vreo 5-6 linguri de zahar. Aici sunt sigura ca fiecare va jongla cu cantitatile dupa gust. Cand apa a inceput sa fiarba, am adaugat 8 cuisoare, 1 lingurita de seminte de coriandru zdobite intre degete, 6 boabe de ienibahar intregi si un varf de cutit de pudra Cinci Arome (Five- Spice). Nimeni nu se supara daca veti pune doar scortisoara pudra ori un baton.

Am adaugat apoi cele sase mere curatate si taiate bucatele, plus 2 feliute de lamaie, fara coaja, sa nu amareasca zeama. Am fiert totul 5-10 minute, sa ramana merele cat mai tari; pastoase au pierdut candva votul nostru. Casa se umple de parfum de iarna, paturica ne asteapta in fata televizorului si filmul sta sa incepa.

Pe main!…

Prajitura simpla cu mere

Lasam putin desertul cu sos de lime la o parte, si punem pe masa o noua intrebare: prajitura sau compot de mere? Ce v-ar placea mai mult sa va aduca toamna asta la desert?

Asta e cea mai simpla prajitura/placinta cu mere pe care o stiu si avem banuiala ca mama o are de la vecina  Emilia, ori de la colega Maria... Inca imi amintesc schimbul de caiete cu retete de prajituri si cafelele la care se discutau detaliile! Asa se facea bucatarie si asa apareau noutati gustoase pe mesele noastre, in vremea cand blogul ar fi parut o treaba de domeniul SF, iar Jamie inca mai cugeta ce drum sa isi aleaga in viata.

Prajitura asta e una de post daca folositi margarina in loc de unt, chiar la fel de buna. Noi am gatit-o pentru prima data in Postul Pastelui, de asta o am trecuta in caiet Prajitura de post cu mere, atata timp cat nici macar de oua nu avem nevoie. E o placinta grozav de buna, care la noi nu apuca niciodata a doua zi, decat daca e pusa din timp de o parte pentru pachetelul de la serviciu. Am folosit mere Jonathan, cele mai usor de gasit la noi in comert, si desi usor acide, sunt foarte parfumate iar un strop de zeama de lamaie le poate corecta culoarea oxidata la razuire, intr-o buna masura.

Despre mere ar fi foarte multe de spus, insa pe piata din Cluj nu veti gasi o prea mare varietate, mai ales de cand Livada Palocsay e mai mult o amintire cu parfum de mere. Gasim acum in general Granny Smith, marul verde-crud de prin hypermarketuri, in general importat din Ungaria; e cel pe care il gasiti vidat in caserole; pentru mine, asta are coaja prea groasa, in schimb e crocant si poate unora le place asta. La piata troneaza Jonathanul si Jonagoldul, plus Golden Delicious (Golden Auriul binecunoscut). Cel mai bun vin pe care l-am gustat in toata viata mea pot sa jur ca a fost un cidru de Golden facut de tata si tinut cu grija in pivnita. Ala a fost un auriu desavarsit si voi asocia mereu imaginea acestui soi cu paharul ala delicios. Florina sunt si ele in top la noi, mari si usor aplatizate, rosii si grozav de aromate. Astea mi se par ca au cel mai floral parfum si o aroma specifica. De multa vreme insa nu am mai dat peste vestitul Starkrimson (ori bot de iepure). Asta e preferatul lui Cristi: usor fainos, cu aroma de banane proaspete, foarte crocant cand e de calitate superioara. Nu stiu zau de ce nu il mai vad pe piata, si chiar l-am cautat insistent in ultimele doua saptamani.

Trecem la prajitura noastra. Avem nevoie de:

400 g faina
200 g margarina sau unt
2 linguri zahar pt blat
1 praf de copt
Un praf sare
2 linguri otet
3-4 linguri apa
2 kg mere
Zahar dupa gust pentru umplutura, in functie de dulceata merelor (cam 4 linguri)
2 lingurite scortisoara
2 linguri gris

1. Amestecam ingredientele uscate pentru aluat, apoi adaugam cubuletele de unt moale, otetul si apa. Framantam, insa nu prea insistent. Aluatul cu unt se intareste prea tare la copt daca e framantat peste masura.
2. Impartim aluatul in doua. Trebuie sa fie elastic.
3. Dam merele curatate pe razatoarea mare, adaugam zahar, scortisoara si gris (va absorbi din surplusul de zeama ramasa), amestecam bine, apoi scurgem bulgari de mere cu mainile.
4. Intindem prima foaie, apoi nivelam merele, dupa care acoperim cu a doua foaie. Pe asta o intepam din loc in loc cu furculita. Coacem prajiturica la 180-190 grade Celsius, cam 45-50 de minute. La cuptorul pe gaz clar se coace mai repede.
5. Cand s-a racit (daca apuca), o pudram frumos cu zahar praf vanilat sau nu, apoi intram pe Internet, cautam blogul Cristinei si ne gandim daca votam cu prajiturica ori incercam pe seara urmatoare un compot de mere la fel de parfumat :)!

Cavatelli cu ton, salote si masline verzi

Hello, again! Am hotarat ca a trecut destul timp de la ultima postare si m-am cam speriat sa mai vad doi oameni interesati de bloguletul nostru! Plus, prin nu stiu ce minune, o multime de like-uri pentru o spirtoasa delicioasa, de mai-mai imi vine sa schimb tematica blogului :))! Totusi, avand o lista de mancaruri vesele acumulate la burtica, punem azi, una-alta, si in cuvinte, pana nu uit si ce am pus in ele. Am gatit, ce-i drept, mai rar, insa am ales o tenta mai tomnatica in general, si ma gandesc ca dupa salata asta sa mai punem iar o intrebare legata de preferintele voastre, trecand de data asta de la cirese, la cele mai frumoase si delicioased fructe de toamna - merele.

Pana atunci, fara nici o legatura cu lista mea de 121 de bunatati europene, trecem in revista una cu aroma italieneasca, cu niste paste ciudatele si simpatice, gustoase si consistente. Cavatelli sunt minunate pentru salate, sau cel putin asta e parerea mea. Le-am gasit la Auchan, produse de ei, la pret relativ bunicel, la raionul de specialitati internationale. Sunt niste paste scurte sub forma unor scoici alungite, cica mai de graba asemanatoare cu niste chiflute miniaturale, cum ne spune Internetul. Au facut casa buna cu salota, asa ca, uite o reteta simpla si rapida (in asteptarea uneia mai serioase):

Pentru 2 persoane

300 g cavatelli
1 conserva ton in ulei de masline, bucati de preferinta
1 salota
½ conserva porumb
150 g masline verzi
Zeama de lime, sare si piper, dupa gust
Un praf de oregano

1. Fierbem pastele dupa cum ne spune ambalajul, in apa multa cu sare.
2. Scurgem si spalam pastele, cand sunt gata. Mai bune sunt al dente.
3. Taiem salota ori o jumatate de ceapa rosie fasiute. 

4. Adaugam si conserva de ton, nescursa de tot, ca nu mai punem alt ulei.
5. Stoarcem zeama de lime si adaugam restul de ingrediente, punem pe masa un pahar de vin bun si savuram ceva simplu dar delicios. Punem apoi la cale un desert in tonuri de limete, numai bun sa ne lase gura apa…

Kamikaze simplu si complicat :)

Bun venit, Nicoleta! 

De mirare ca cineva a mai avut chef si a pierdut ceva timp sa se inscrie in listuta mea, Cristi s-a hotarat sa incerce, in mod responsabil si cu limita, doua delicii cu tarie, la propriu si la figurat. Am trecut la ceva drastic, pentru amatorii de combinatii acrisoare si pline de personalitate, cu alte cuvinte un Kamikaze a la carte, si unul usor imbunatatit, incercat si votat, daca imi aduc aminte bine, alaturi de Luci.

Pentru primul fel, Kamikaze simplu, am pus pe gheata in shaker una bucata parte vodka, una triplu sec si tot atata zeama proaspata de limeta, strecurata, ca altfel nu curge bine pe gatul unora :). Am mai pus si o felie de limeta, asa ca sa ne imbie mai mult la un al doilea paharel. Asta e un cocktail scurt si tare, si nu e pentru cei obisnuiti cu dulcegariile. 

Pentru cei care insa mai vor ceva  in plus, pe langa aroma de brad a limetei, am plusat cu o parte (asta e 30 ml) de suc de cirese. Si uite asa, am mai facut si un Pink Kamikaze :), usor tras de par la denumire, sa il facem mai pe placul fetelor, amatoare de bauturi pe baza de vodka si putin roz.

Hai noroc, fete si baieti :))!

72. Castraveti “kovaszos” style

Dupa doua luni de tacere, somn mult, ganduri si schimbari si nici urma de Vulturari prin bucatarie, ne-am gandit ca ar fi vremea sa mai scriem si noi ceva pe aici, asa de dragul pozelor facute acu’ vreo doua luni. Din  lipsa de inspiratie culinara, nu aducem azi decat o reteta rudimentara, barbara vis-à-vis de niste bieti castraveciori pusi la sacrificiu.

Castravetii astia covasiti (a.k.a “dospiti” in ungureste, de la kovaszos) sunt printre muraturile mele preferate. Nu stiu in ce masura vor mai fi de acum zile prea insorite, insa metoda de a-i mura rapid, in vreo 48 de ore, poate fi adaptata la o bucatarie calduroasa, cu un coptor langa care se gateste des (sper mai des decat langa al nostru, in ultimele luni). Singurul lucru ce solicita musai atentia voastra va fi cantitatea de sare pentru saramura. Nici prea, prea, nici foarte, foarte, si nici ochiometricul nu e cel mai bun prieten aici. Asa ca, in eventualitatea in care vreti sa incercati niste castraveciori murati mai altfel, rapid si fara sa apelati la proviziile din camara, pregatite pentru zile cu ninsoare, va recomand cu mare drag castravetii mamei mele, castravetii covasiti.

Pentru un borcan de muratura, din acela de vreo 3 litri umplut cu castraveciori (cam 1-1.5 kg), nu neaparat cei mai mici (merg si cei mai marisori, nu-i bai), va mai trebuie cam asa:

1/3 legatura cimbru si marar uscat de la piata

2 linguri rase de sare la 2 litri si 700 ml de apa rece

1 felie groasa de paine de o zi

1. Spalam bine castraveciorii si ii stivuim frumos in borcanul al carui fund e captusit bine cu cimbru si marar uscat. Ii stivuim abia dupa ce i-am crestat adanc la capete, in doua, sau in patru, ca sa se poata patrunde.

2. Pregatim saramura, dizolvand bine sarea in apa rece. Trebuie sa o puteti gusta lejer, sa nu o simtiti prea sarata, ca nu e bine. Daca la 2.5 litri de apa vi se pare mult sa puneti 2 linguri de sare, mai puteti pune 1 cana de apa. Umplem apoi borcanul cu zeama sarata.

3. Deasupra, asezam frumos in apa, direct pe ultimul strat de castraveti, felia de paine serios taiata. Nu mai trebuie acum decat punem o farfurioara peste borcan si sa asteptam. Ideal ar fi sa fie luna august, cu mult soare pe balcon si noi sa scuturam usor borcanul de vreo doua-trei ori pe zi. Musai insa e sa fie caldura mare, nu insolatie. Asa ca, undeva pe un dulap inalt in bucatarie, castraveciorii astia ar putea sa devina minunati, gata sa asorteze o friptura de purcel ori niste pulpe rumenite in cuptor. Mie mi-a placut tare mult reteta mamei mele, de asta o postez azi, cam tarziu avand in vedere ploaia rece de azi-noapte din orasul meu, insa mai bine azi, decat niciodata…

Si daca tot mai avem pe cineva inscris, ii uram bun venit si ii pregatim si o bauturica, probata azi doar de jumatatea masculina a familiei :). Pe mai tarziu!

Mojito pentru 28!

Salutare dupa multa vreme calduroasa! Chinuitoare, chiar! Cu greu am facut fata arsitei crunte, insa fiecare casa se adapteaza din mers, in stil propriu, la vremuri de restriste :D! Noi am facut-o in felul urmator: multa gheata, ture dese de cumparaturi la Auchan (ca doar frigiderul cu menta nu e conectat la priza doar de ochi frumosi) si seri in balcon cu un pahar transpirat de mojito delicios in fata.

Ii uram bun venit lui LALY no.28 cu un pahar de racoare (300 ml) in care am pus:

1/2 limeta spalata si taiata felii

1-2 lingurite zahar brun

50 ml zeama de limeta strecurata

60 ml rom (de preferat alb)

gheata multa

o ramurica menta proaspata, spalata, de la care luam frunzele

in completare apa minerala (sau fentati cu Sprite, insa renuntati atunci la zahar)

Multa racoare in pahare si case sa aveti!

71. Ciorba de cartofi cu afumatura si tarhon

Acum ca s-a racorit putin afara, ciorba asta pare mult mai atragatoare. Oricum, nu ii trebuie prea mult timp sa ajunga in farfurii, deci nu o sa prezinte un chin indelungat in arsita aragazului. E consistenta si plina de aroma, nu cea mai draguta, ca sa zic asa, in prezentare, insa grozav de gustoasa. Nu cere nici tehnica multa, asa ca e buna pentru oricine vrea o ciorba buna. Va trebuie cam asa:

400 g afumatura (kaiser ori costite; eu am mers pe prima varianta)
1 ceapa alba
2 morcovi
¼ telina
5 cartofi potriviti
400 g smantana grasa
2 galbenusuri
1 lingura tarhon in otet (scursa de zeama) ori 2 ramurele proaspete si putin otet, in cazul asta

1. Pentru inceput, curatam legumele, tocam ceapa marunt si feliem morcovii. Telina o taiem cubulete.
2. Taiem kaiserul afumat in fasiute ori cubulete, nu foarte mici.
3. Toate astea le punem impreuna la fiert in 2.5 litri apa.
4. Cand morcovii sunt aproape fierti, adaugam cartofiorii taiati cubulete si sare dupa gust.
5. Cu vreo 5 minute inainte sa fie gata si cartofii, adaugam tarhonul tocat (doar frunzele) si putin otet, daca vreti. Cam acum se umple bucataria de parfum de tarhon…
6. Intr-un bol amestecam smantana grasa cu 2 galbenusuri, apoi adaugam cu un polonic zeama direct din oala, amestecand cu grija. Cand e pregatita termic, aducem smantana in oala, o amestecam si oprim focul. O grozavie de ciorba ce face cinste oricui o pune pe masa!

Ziceam de ciorba ca am testat-o prima data la Bran. Am avut parte de ea la Vila Club Bran, intr-o dupa-amiaza ploioasa, intre doua drumetii. Am mancat multe bunatati pe aici, asa ca, daca sunteti in zona, merita probati. Chelnerii se misca rapid si curatenia e la ea acasa, nu ma plang. Nu sunt deloc un fan al designului din interiorul restaurantului lor (rustic e mult spus) insa privelistea si locatia clar incanta pe oricine le trece pragul. Oamenii se straduie sa iasa totul bine, sa fie un adevarat club de agrement potrivit familiilor cu copii si as zice ca le cam iese miscarea in sensul asta. Nu ne-am cazat aici, deci detaliile astea le veti afla de la cei care au facut-o, insa din nou, mancarea e grozava din toate punctele de vedere. Sa nu uit, au meniu de stana, pentru doritori si la extrema cealalta, un cappuccino de vis!

Ne-am mai oprit la Complexul Cheile Gradistei. Aici nu am fost prea veseli… Mancarea a venit cam tarziu, mi s-a uitat jumatate din comanda, iar cand a venit a fost ceva tare ciudat: Bulzul Moeciu a fost in realitate foarte putina mamaliga pierduta intr-un bol plin de branza. Evident, rezultatul a fost grozav de mult ulei si grasime. Tarta cu mere si inghetata a fost ok, la fel si ciorba de fasole incercata de Cristi. Asta a semanat mult cu a noastra, cu ciolan si rosii, deci aici totul a fost in regula pentru noi. Zona e minunata, asa ca ambele locatii isi au plusurile de rigoare, insa astea tin de muntii nostri, de splendoarea naturala a ceea ce inca e pastrat prin partile Moeciului.

Verde si munte

Tot de prin partea locului, indraznesc sa va mai aduc aminte de o cetate frumoasa, plina de istorie si farmec. Cetatea Rasnov te asteapta intr-un mare fel, urcata deasupra tuturor parca, cu adevarat impresionanta, si aproape intretinuta. Se vede ca cineva s-a gandit la ea, nu de alta, dar zidurile principale sunt frumos restaurate. interiorul e clar intr-un semi-santier, insa care nu impiedica romanticii sa faca o plimbare in trecut. Vederea din varful cetatii iti cam taie rasuflarea si singurul meu gand a fost speranta ca cetatea asta va ajunge candva un popas cautat pentru orice turist ce ne trece pragul...  

 Vederi din cetate

 Dincolo de zid :)

 

Tarhon in otet si un drum la Biertan

Pana sa trecem la ciorba de cartofi cu tarhon, una din cele mai bune pe care le-am incercat atat in deplasare, cat si acasa, ma gandesc sa dau in vileag un secret: tarhonul pus pe iarna, in otet, tinut frumos in frigider. Mama face treaba asta o data la vreo doi ani. Sta perfect si gata pregatit pentru ciorbele de fasole, cartofiori cu smantana ori pur si simplu, langa o afumatura. In zonele sasesti e plina bucataria de parfum de tarhon. Am mancat o ciorba fabuloasa de fasole cu ciolan si tarhon in Biertan si una grozava de cartofi in Bran, asa ca sunt un mare fan al acestei bunatati de gradina. Imi place mult si proaspat, insa trebuie avuta mare grija cu cantitatea. Putin peste optim poate ruina o mancare buna.

Borcanelul asta il am de la mama, trebuie sa recunosc, si il primesc cu cea mai mare placere, dupa cum spuneam, cam la un an, doi. E un borcan de 370 in care s-au pus asa:

5 legaturi de tarhon proaspat, musai de la piata :) (aici grija mare, mai e o plata extrem de asemanatoare, insa fara acelasi parfum pe care "binevoitorii" o comercializeaza cu maxima nerusinare; nu-i stiu numele, dar n-oi uita veci legatura "decoy" ce am luat-o anul asta. Nu mai spun la nimeni ce Universitate am terminat :D)

sare si otet

Dupa ce spalam tarhonul, il luam frumusel de pe tulpini si il tocam, nu foarte marunt. Pe fundul borcanului punem doua lingurite de sare, apoi incepem sa punem tarhonul. la fiecare strat generos, cam cat o legatura, punem un strat de sare, tot a cate doua lingurite. Cand am terminat de asezat straturile, aducem si otetul, umpland frumos borcanul. Nu mai ramane decat sa inchidem bine borcanul si sa il pastram la rece, in frigider. Apoi studiem "piata" si trecem la gatit ciorbe zdravene cu aroma saseasca si planuim o escapada prin Medias. Sper sa va convinga evadarea noastra din iunie! Pe maine!...

Biserica fortificata din Biertan

 Urcarea

 Vedere de pe ziduri

 Turnuri ale fortificatiei

 Interiorul bisericii evanghelice

Dulceata de afine

Ma gandeam ca mai merge o dulceata de vara, atat cat mai ramane vremea ei, ca doar am trecut deja in toamna, dupa cum zice traditia. Stiu ca am spus ca mai gatim si ciorbe si alte bunatati, insa daca mai astept cu dulceata mea, poate ne ajung gutuile din urma si iar o iau de la capat. Reteta asta mi-a cam dat batai de cap, asta din cauza ca visam probabil la ce voi face cu borcanele pline. O neatentie din partea mea m-a costat ceva timp, insa am obtinut un rezultat delicios.

Puteti face reteta asta in doua metode, insa cu aceleasi ingrediente: 1 kg afine curatate, 1 litru de apa si 1 kg de zahar, plus o lingurita de salicil. Va ies 7-8 borcane.

Ambele metode presupun un sirop fiert bine si scazut cat mai mult, asta din apa si zahar, unu la unu, asa cum spuneam inainte. Acum vine partea usor complicata. Ori mai degraba un test de incredere in sine in bucatarie. Eu l-am picat in prima faza, insa m-am redresat cu un gem de tare gustos! Cand siropul a scazut, dupa vreo 20-30 de minute, si dupa ce ati adaugat si salicilul, adaugam fructele si lasam sa mai fiarba la foc moale, 15-20 de minute. In varianta asta, obtineti un gem plin de afine intregi, si daca veti fi atenti la testul din farfurioara, asa cum eu nu am fost, veti remarca faptul ca siropul devine deja aproape gelifiat. Daca va panicati si fierbeti mai mult dulceata, cam inca 40 de minute cu totul, vom avea o dulceata care se va intari mai mult, insa cu fructe mai zdrobite. In plus, eu am strecurat ultimele doua borcane, asa ca am si o tura mica de jeleu pentru clatitele lui Cristi. Fructele le-am distribuit in restul borcanelor, deci nu s-au pierdut. Turnam dulceata fierbinte in borcane si strangem bine capacele. Noua ne-a placut grozav de mult dulceata asta, si sunt curioasa ce alte metode mai sunt pentru un deliciu cu gust de vara tarzie, asa ca borcanele noastre intunecate…

Vad ca sunt mai multi amatorii de cirese negre in dulceata decat cei ai strugurasilor. Eu nu m-am putut hotara... cred deci ca voi manca din ambele :)!

70. Visinata si o privire spre Bran...

Mai sunt ceva saptamani bune pana la un concediu adevarat, asa ca nu imi ramane decat sa ma amagesc cu amintiri de inceput de iulie. Poate ca aduc cam tarziu reteta asta, tipic romaneasca as zice, ca doar visinata facem toti, in mai toate familiile cu pofta de bunatati pentru la iarna. Visinata asta e menita sa incalzeasca sufletele la Craciun, insa zau, la noi nu o mai vad apucand luna octombrie, macar. E una din cele mai reusite visinate pe care le-am incercat (si har Domnului, nu au fost putine pana acum :) !). Sper macar sa mai gasiti visine, daca v-am deschis apetitul pentru o licoare dulce si plina de aroma. In Branul de care pomeneam, acu’ vreo doua saptamani, toate curtile gemeau de visini stacojii, asa ca poate sanse mai sunt. Noi am pregatit o sticla saptamana trecuta cu niste visine vanate cu greu de mama la piata. Am pus asa:

220 g visine
180 g zahar
Vodka in completare la final, intr-o sticla de 750 ml

Visinele spalate, nu cele mai sanatoase as zice, le-am pus din nou in sticla, cu zaharul, la soare. Au stat la “bronzat” in balcon 2 zile bune, scuturate des, sa nu se plictiseasa, pana cand au lasat siropul sa topeasca mai tot zaharul. Am completat apoi sticla cu o vodka buna, si acum speram sa mai ramana si pe vizita de duminica a mamicilor noastre, aprige concurente la titlul de "cea mai buna visinata", fiecare cu reteta si proportiile proprii. Sper sa avem cu ce ne lauda, mai ales ca mama a colaborat si la prezentare.

Cam asta a fost visinata noastra. Ideea dupa cum spuneam ne-a venit in Bran. In viata mea nu am vazut atatea curti pline de visini. Nu stiu cum se face, dar toata minunea asta de statiune a noastra e plina de pomisorii astia veseli (deci cu siguranta oamenii locului mai fac si altceva decat chec cu visine…) si tufe grele de miniroze, pline de parfum.

Daca Busteniul mi-a parut desprins din secole trecute, insa nu la cel mai placut mod, ei bine, Branul e una din cele mai placute surprize romanesti. Si nu ma refer doar la castel, care de altfel ne-a fermecat. Peste tot sunt localnici primitori, pensiuni una si una, peisaje de vis oriunde te-ai uita, iar la pensiunea noastra, vezi in zori Bucegii, iar pe seara, soarela mergand la culcare in spatele Pietrii Craiului. E o oaza de liniste si aer curat, cu o bijuterie ascunsa intru-un petic de verdeata, la inaltime. 

Castelul e o minune atipica pentru felul in care neamul nostru stie sa intretina frumusetile vechi. Intortocheat si secretos, respirand istorie, Castelul Bran e plin de musafiri din toate colturile lumii. Atatea limbi sub un acoperis am mai vazut la Neuschwanstein, si sincer castelul nostru, desi sub dimensiunile celuilalt, m-a impresionat la fel de mult, insa din alte puncte de vedere. E pastrat impecabil, frumos prezentat in detalii tiparite in fiecare incapere, primitor ca un camin romanesc si plin de lucruri care pur si simplu te cuceresc. Daca am ceva regrete legate de el, sunt doar privitoare la un ghid prea putin interesat sa “vanda” bijuteria asta, cat mai mult dornic sa para nostim turistilor americani povestind aiurea de filme ieftine si un Dracula “care e doar o poveste ecranizata si nimic mai mult”. Ma intreb cum ne-ar fi hipnotizat un ghid german daca ar fi putut controla un astfel de “beneficiu” si cam cate suveniruri am fi cumparat daca povestea ar fi fost prezentata asa cum se cuvine. Noroc ca suntem un popor sincer si ne place sa spunem adevarul :)... Atat ca in turism uitam ca sinceritatea de acest gen vinde mai putin, de unde rezulta fonduri mai putine, de unde rezulta ca Branul nu prea vad cum va mai fi intretinut la fel de bine pe termen lung.

Concluzionand, Branul e un “must see” al nostru ce nu trebuie ratat, o evadare intr-o lume stranie si totusi romantica, de care trebuie sa ne bucuram cat de repede, avand in vedere felul in care gestionam noi mai toate frumusetile astea ale neamului nostru…

 Branul

 Castelul

Secrete si o usa in biblioteca :)

Primitor si cald...

 Vedere din castel

 Curtea interioara

 ...si fantana, singura pe care mi-o aminteam din copilarie.

Data viitoare gatesc o ciorba de prin partea locului si vorbim de o alta minune... Pelesul!

Lichior de cirese negre, la ceas de seara

Cred ca viata inseamna mai mult decat 9-17, 7-15 ori 13-21. Categoric mai inseamna ceva grade de alcool, 120 grame dulci de zahar si mai mult, 200 de cirese negre intense. Cel putin ocazional, in cativa mililitri de placere foarte usor vinovata, atat cat se mai poate. Link-ul asta curge cel mai bine langa un pahar rosu, sa ii dea si culoare pe langa un sound de relaxare totala.

Cum facem sa avem o bautura dulce si inselatoare in nuante de natural? Simplu!

Punem intr-un borcan ori sticla cu deschidere mai mare si volum de 750 ml:

200 g cirese negre, cu tot cu samburi
120 g zahar
 

timp de 2 zile, la soare. Le-am lasat inchise pe balcon, de sambata pana luni, scuturand sticla din cand in cand, asa, printre alte activitati de weekend, pana cand zaharul s-a topit lenes. 

Venim apoi in completare cu o tarie neutra, adica 500 ml vodka (una buna, musai!). Tinuta la racoare, “ciresata” asta asta va fi o sireata :), va cere sa mai puneti un pahar, si inca unul… sta peste iarna numai daca scapa de prima seara cu prietenii. Iar fructele pastrate in alcool... cred ca nu mai e cazul sa conving pe nimeni… Cirese, cineva?...

Dulceata de strugurasi si afine

Am luat o plasa plina de strugurasi si am zambit frumos cand am cerut doua kilograme de afine, doi oameni de la munte mi-au dorit apoi “sa fiu iubita mult, ca-s tanara si indrazneata” si satisfacuta de abilitatile mele de negociere si pretul bun, m-am intors la bucataria mea si borcanele pregatite pentru o noua dulceata. Am facut o una “moderna” de data asta, evident tot prin consfatuiri prin telefon cu Ildi a mea, si am pus in camara 5 borcane aprig colorate si dulci. O dulceata mai rapida decat asta nici ca se poate! Nu dureaza mult decat curatatul fructelor; asta sincer am crezut ca va fi o eternitate (mentionez ca am curatat si tura de fructe pentru congelator in acelasi timp…). Mi-au trebuit asa:

1 kg strugurasi spalati si curatati, deci cam 1.1-1.2 kg in total
1.2 kg zahar, ca astia sunt cam acrisori
1 ½ cana afine spalate
1 plic Gelfix Clasic, sa modernizam reteta pentru gospodinele grabite

1. Spalam si curatam fructele, le scurgem apoi de apa.
2. Amestecam Gelfixul cu 2 linguri de zahar, il adaugam peste strugurasi, apoi punem oala pe foc iute. Lasam sa fiarba cam 5 minute, pana coloteste totul bine.
3. Luam oala de pe foc si adaugam apoi restul de zahar. Amestecam bine, sa se dizolve cat mai mult zahar, adaugam afinele, apoi revenim cu oala pe foc. Lasam sa clocoteasca din nou fix un minut. Luam oala de pe foc (dulceata trebuie sa se fi inchegat usor deja) si o portionam in borcanele curate, dupa care strangem bine capacul. Langa o cafea amaruie, o astefel de dulceata va fi o incantare…