joi, noiembrie 29, 2012

73. Bors sucevean de cartofi si sfecla rosie


Cu ceva timp in urma, o coleguta mi-a pus curiozitatea la mare incercare. Suceveanca adevarata, plina de personalitate si evident mandra de radacinile bucovinene, Adelina mi-a deschis pofta pentru un bors ca la mama ei acasa. Trebuie sa recunosc ca fata asta mi-a confirmat inca o data, daca mai era necesar, faptul ca bucovinenii sunt unii dintre cei mai mandri romani in ceea ce priveste tara asta a lor, o lume ce mie mi-a parut rupta de restul peisajului romanesc, plina de influente din est si vest, revarsate toate intr-o gastronomie delicioasa, in mijlocul unui decor de poveste. Sau cel putin asa vad eu bucovinenii si pentru asta imi sunt tare dragi.

Daca nu as fi incercat deja un bors de Belarus cu varza, vita si sfecla rosie, borsul sucevean e posibil ca ar mai fi stat mult pe lista “to do”-urilor, insa imi amintesc ca a fost prima mea ciorba de varza care nu a zabovit deloc pe raftul frigiderului. Asa ca am decis cu mare interes ca ar fi minunat si inedit sa incercam o ciorba cu traditie, de data asta prin partile sucevene. Adelina noastra zice ca e des gatita la ei, fiind una dintre preferatele sale, plus ca borsul e la mama lui acasa in partile acelea.

Ciorba a fost delicioasa. Acrisoara, buna de post, ca am respectat instructiunile in detaliu, vesel colorata si potrivita vremii reci de afara. Ca sa fiu insa sincera, o afumatura mica ardeleneasca s-ar fi imprientenit numai bine cu borsul asta, plus smantana din farfurie cu care am trisat, a fost ca o cireasa pe un tort :).

Ce ne trebuie la o oala decenta?

1 ceapa mare alba
2 morcovi
1 patrunjel
½ telina mare
1 ½ sfecla rosie, numai sa nu fie exagerat de mari
4-5 cartofi decenti
2 cubulete de bors, daca nu aveti experienta in a alege 2 cani de bors adevarat de la piata, mai ales daca nu sunteti de prin partile Sucevei. Puteti trisa cu lamaie, dar nu mai spuneti nimanui atunci ca ati incercat bors de sfecla a la Suceava :); lamaile clar nu cresc pe la ei...
1 cub pui si sare dupa gust

1. Curatam si taiem marunt ceapa, apoi o punem la fiert cu radacinoasele curatate si taiate cubulete: morcovi, patrunjel si telina. Cand clocotesc, adaugam cubuletele.
2. Cand toate astea dau semne ca ar fi fiert pe jumatate, curatam si radem sfecla pe razatoarea mare, apoi o adaugam in ciorba.
3. Urmeaza cartofii taiati cubulete. Daca puneti lamaie, pastrati-o pentru sfarsit. Mi s-a spus sa adaug sfecla la sfarsit, dupa cartofi, ca fierbe repede fiind data pe razatoare, insa sincer, la metoda asta, sfecla a ramas usor crocanta, iar cartofii putin prea fierti. Metoda pentru ciorba asta e chiar simpla, ca doar in principiu e o ciorba de cartofi fara carne, insa merita, zau, incercata, pentru aroma de toamna tarzie ce o aduce sfecla rosie. O lingura de smantana in farfurie si eventual putin patrunjel verde proaspat tocat, fac dintr-un bors simplu, o masa delicioasa pentru un weekend rece…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu