70. Visinata si o privire spre Bran...

Mai sunt ceva saptamani bune pana la un concediu adevarat, asa ca nu imi ramane decat sa ma amagesc cu amintiri de inceput de iulie. Poate ca aduc cam tarziu reteta asta, tipic romaneasca as zice, ca doar visinata facem toti, in mai toate familiile cu pofta de bunatati pentru la iarna. Visinata asta e menita sa incalzeasca sufletele la Craciun, insa zau, la noi nu o mai vad apucand luna octombrie, macar. E una din cele mai reusite visinate pe care le-am incercat (si har Domnului, nu au fost putine pana acum :) !). Sper macar sa mai gasiti visine, daca v-am deschis apetitul pentru o licoare dulce si plina de aroma. In Branul de care pomeneam, acu’ vreo doua saptamani, toate curtile gemeau de visini stacojii, asa ca poate sanse mai sunt. Noi am pregatit o sticla saptamana trecuta cu niste visine vanate cu greu de mama la piata. Am pus asa:

220 g visine
180 g zahar
Vodka in completare la final, intr-o sticla de 750 ml

Visinele spalate, nu cele mai sanatoase as zice, le-am pus din nou in sticla, cu zaharul, la soare. Au stat la “bronzat” in balcon 2 zile bune, scuturate des, sa nu se plictiseasa, pana cand au lasat siropul sa topeasca mai tot zaharul. Am completat apoi sticla cu o vodka buna, si acum speram sa mai ramana si pe vizita de duminica a mamicilor noastre, aprige concurente la titlul de "cea mai buna visinata", fiecare cu reteta si proportiile proprii. Sper sa avem cu ce ne lauda, mai ales ca mama a colaborat si la prezentare.

Cam asta a fost visinata noastra. Ideea dupa cum spuneam ne-a venit in Bran. In viata mea nu am vazut atatea curti pline de visini. Nu stiu cum se face, dar toata minunea asta de statiune a noastra e plina de pomisorii astia veseli (deci cu siguranta oamenii locului mai fac si altceva decat chec cu visine…) si tufe grele de miniroze, pline de parfum.

Daca Busteniul mi-a parut desprins din secole trecute, insa nu la cel mai placut mod, ei bine, Branul e una din cele mai placute surprize romanesti. Si nu ma refer doar la castel, care de altfel ne-a fermecat. Peste tot sunt localnici primitori, pensiuni una si una, peisaje de vis oriunde te-ai uita, iar la pensiunea noastra, vezi in zori Bucegii, iar pe seara, soarela mergand la culcare in spatele Pietrii Craiului. E o oaza de liniste si aer curat, cu o bijuterie ascunsa intru-un petic de verdeata, la inaltime. 

Castelul e o minune atipica pentru felul in care neamul nostru stie sa intretina frumusetile vechi. Intortocheat si secretos, respirand istorie, Castelul Bran e plin de musafiri din toate colturile lumii. Atatea limbi sub un acoperis am mai vazut la Neuschwanstein, si sincer castelul nostru, desi sub dimensiunile celuilalt, m-a impresionat la fel de mult, insa din alte puncte de vedere. E pastrat impecabil, frumos prezentat in detalii tiparite in fiecare incapere, primitor ca un camin romanesc si plin de lucruri care pur si simplu te cuceresc. Daca am ceva regrete legate de el, sunt doar privitoare la un ghid prea putin interesat sa “vanda” bijuteria asta, cat mai mult dornic sa para nostim turistilor americani povestind aiurea de filme ieftine si un Dracula “care e doar o poveste ecranizata si nimic mai mult”. Ma intreb cum ne-ar fi hipnotizat un ghid german daca ar fi putut controla un astfel de “beneficiu” si cam cate suveniruri am fi cumparat daca povestea ar fi fost prezentata asa cum se cuvine. Noroc ca suntem un popor sincer si ne place sa spunem adevarul :)... Atat ca in turism uitam ca sinceritatea de acest gen vinde mai putin, de unde rezulta fonduri mai putine, de unde rezulta ca Branul nu prea vad cum va mai fi intretinut la fel de bine pe termen lung.

Concluzionand, Branul e un “must see” al nostru ce nu trebuie ratat, o evadare intr-o lume stranie si totusi romantica, de care trebuie sa ne bucuram cat de repede, avand in vedere felul in care gestionam noi mai toate frumusetile astea ale neamului nostru…

 Branul

 Castelul

Secrete si o usa in biblioteca :)

Primitor si cald...

 Vedere din castel

 Curtea interioara

 ...si fantana, singura pe care mi-o aminteam din copilarie.

Data viitoare gatesc o ciorba de prin partea locului si vorbim de o alta minune... Pelesul!

Lichior de cirese negre, la ceas de seara

Cred ca viata inseamna mai mult decat 9-17, 7-15 ori 13-21. Categoric mai inseamna ceva grade de alcool, 120 grame dulci de zahar si mai mult, 200 de cirese negre intense. Cel putin ocazional, in cativa mililitri de placere foarte usor vinovata, atat cat se mai poate. Link-ul asta curge cel mai bine langa un pahar rosu, sa ii dea si culoare pe langa un sound de relaxare totala.

Cum facem sa avem o bautura dulce si inselatoare in nuante de natural? Simplu!

Punem intr-un borcan ori sticla cu deschidere mai mare si volum de 750 ml:

200 g cirese negre, cu tot cu samburi
120 g zahar
 

timp de 2 zile, la soare. Le-am lasat inchise pe balcon, de sambata pana luni, scuturand sticla din cand in cand, asa, printre alte activitati de weekend, pana cand zaharul s-a topit lenes. 

Venim apoi in completare cu o tarie neutra, adica 500 ml vodka (una buna, musai!). Tinuta la racoare, “ciresata” asta asta va fi o sireata :), va cere sa mai puneti un pahar, si inca unul… sta peste iarna numai daca scapa de prima seara cu prietenii. Iar fructele pastrate in alcool... cred ca nu mai e cazul sa conving pe nimeni… Cirese, cineva?...

Dulceata de strugurasi si afine

Am luat o plasa plina de strugurasi si am zambit frumos cand am cerut doua kilograme de afine, doi oameni de la munte mi-au dorit apoi “sa fiu iubita mult, ca-s tanara si indrazneata” si satisfacuta de abilitatile mele de negociere si pretul bun, m-am intors la bucataria mea si borcanele pregatite pentru o noua dulceata. Am facut o una “moderna” de data asta, evident tot prin consfatuiri prin telefon cu Ildi a mea, si am pus in camara 5 borcane aprig colorate si dulci. O dulceata mai rapida decat asta nici ca se poate! Nu dureaza mult decat curatatul fructelor; asta sincer am crezut ca va fi o eternitate (mentionez ca am curatat si tura de fructe pentru congelator in acelasi timp…). Mi-au trebuit asa:

1 kg strugurasi spalati si curatati, deci cam 1.1-1.2 kg in total
1.2 kg zahar, ca astia sunt cam acrisori
1 ½ cana afine spalate
1 plic Gelfix Clasic, sa modernizam reteta pentru gospodinele grabite

1. Spalam si curatam fructele, le scurgem apoi de apa.
2. Amestecam Gelfixul cu 2 linguri de zahar, il adaugam peste strugurasi, apoi punem oala pe foc iute. Lasam sa fiarba cam 5 minute, pana coloteste totul bine.
3. Luam oala de pe foc si adaugam apoi restul de zahar. Amestecam bine, sa se dizolve cat mai mult zahar, adaugam afinele, apoi revenim cu oala pe foc. Lasam sa clocoteasca din nou fix un minut. Luam oala de pe foc (dulceata trebuie sa se fi inchegat usor deja) si o portionam in borcanele curate, dupa care strangem bine capacul. Langa o cafea amaruie, o astefel de dulceata va fi o incantare…

Dulceata de cirese negre

E duminica dimineta si familia V se instaleaza cu o felie de paine cu dulceata si o ceasca de cafea in fata televizorului. De ceva timp in coace, aici ne sorbim duminica energia la cana, ascultand cu mare atentie reportajele de la Viata Satului. Jumatatea de agronom din mine isi gaseste aici dorul de bunatati de la bunica si amintiri legate de un examen cu domnul profesor Ropan, cand mugurii de mar plangeau pe masa laboratorului, doar-doar or fi recunoscuti. Cu mare drag va recomand emisiunea asta de pe TVR1, singura, zic eu, ce-si merita banii contribuabililor din mai toata grila lor imbatranita.

Cam asta fiind cadrul de desfasurare al activitatilor de duminica dimineata, incerc acum sa descriu cam ce s-a petrecut in bucataria noastra joi seara. E a doua oara pentru mine cand incerc sa fac dulceata. Zic eu, am chiar reusit! Prima mea dulceata a fost una experimentala, luata dintr-o revista; era una “fancy”, de mango si kiwi, siropoasa si dulce, insa pt mine si mama reusita, pentru altii insa cam acida, din cate imi amintesc. De data asta, am zis ca ne intoarcem la treburi mai basic, asa ca am dat o raita prin piata, nu prin hypermarket. Am luat strugurasi, afine, cirese negre si m-am pus pe treaba.

Prima dulceata, cea de cirese negre, am incercat sa o fac cat mai aproape de reteta mamei mele. Nu e complicata, insa ia ceva timp in arsita aragazului. Din cantitatile ce le-am folosit mi-au iesit 8 borcanele intunecate, numai bune pentru clatitele din iarna. Am pus asa:

2.7 kg cirese negre din care dupa “eviscerare” mi-au ramas 2-2.1 kg fruct dulce
1.6 kg zahar
1 lingurita salicil
1 plic Dr Oetker Gelfix Clasic

1. Pentru inceput, pregatim borcanele – le spalam cat mai bine, sa nu ramana nici urma de microb in ele. Le uscam bine, dupa.
2. Spalam ciresele, eliminam boabele bolnave, scoatem samburii, apoi punem totul intr-o cratita mare.
3. Adaugam zaharul, amestecam totul bine si punem oala pe foc iute. Lasam focul asa pana incepe sa dea primul clocot, cand totul in oala se umfla si apare celebra spuma. Potrivim focul si fierbem dulceata de acum, aproximativ un ceas de vreme, amestecand des, sa nu se prinda dulceata. Daca nu reusiti sa scapati de spuma prea deasa, puteti sa o luati cu o lingura. In final dispare cam toata. In functie de cirese, dulceata va fi mai siropoasa sau mai densa. Daca o fierbeti doua ore, se va intari de la sine, insa va fi prea dulce, pentru gustul meu. Eu am ales sa o fierb o ora si sa folosesc Gelfixul.
4. Cu 15 minute inainte de final, adaugati lingurita de salicil.
5. Cu 2-3 minute (pe ceas) inainte sa luati oala de pe foc, amestecati plicul de Gelfix Clasic cu 2 linguri de zahar, apoi turnati-l in oala, in timp ce amestecati dulceata, sa nu ramana cocolosi. Dupa 2 minute, luam oala de pe foc si cam asta e tot.
6. Turnam dulceata in borcane imediat ce am terminat-o, si strangem bine capacele. Folosim si o mana de barbat daca e disponibila si in apropiere. De dimineata, clar desfacem un borcan si intindem o lingurita zdravana pe painea proaspata…

Si mai salvam ceva pentru vremuri racoroase: coditele de cirese, pe care le uscam pentru un ceai diuretic amarui, fiert 5-10 minute bune.

69. Spuma de zmeura si o plimbare in Busteni

Salutare!

In miez de vara si luna lui cuptor, unde poti cauta o oaza de racoare, daca nu la munte? Si har Domnului, tara asta are munti si vai cat vazi cu ochii, totul e sa vrei sa vezi asta si mai ales, sa poti sa o faci, dincolo de tot ceea ce ai putea critica vis-à-vis de bunul simt si educatia turistica a conationalilor nostri. Am pus la cale o escapada cuminte, in stilul nostru, cu adidasi si un aparat foto mic in buzunar, nu cu bocanci si pioleti, insa plimbarea a meritat mai mult ca orice city brake in capitale galagioase ori furnale urbane. Branul, Pelesul si Rasnovul au fost o adevarata surpriza pentru noi, insa rasuflarea mi-a taiat-o Sfinxul. Cu toate ca ne-am chinuit sa prindem un unghi din care sa umplem pixelii doar cu piatra si muntele, evitand in mod elegant “cabanele” aparute ca si ciupercile otravitaore dupa o “sclipire” a unui neuron tipic romanesc, Babele vor avea ce povesti, asa cum glumea Gabi pe marginea unei fotografii de familie. Am pozat si Sfinxul impozant dar trist, dupa minute bune de asteptat in soare, in care speram ca “Interzisa escaladarea” va insemna ceva si pentru turistul harnic si cu sete de catarare pe umerii obositi ai unei minuni de piatra. M-au scarbit fetitele cu postura de manechine suite cat mai sus “sa dea bine pe Facebook, mami!”, dar si mai mult, un cuplu ce era la jumatate de pas sa devina “doar unul” plonjand din varful stancii. Aproape ca le-am dorit-o si asta m-a facut sa simt o oarecare vina cand disperatii au avut nevoie de ajutor serios, asemeni unor mate speriate ce nu mai gaseau ramul ce le-ar fi dat jos de la inaltime. Pasind si noi ca niste pisici printre molozul maruntit de vant si cioburile taiaose ori peturile plutind pe iarba de munte, am tras aer in piept, ne-am detasat de toti cei din jurul nostru, am renuntat sa ne mai gandim de ce romanii nu stiu romaneste, de ce francezul ii desconsidera (intr-o franceza ce o inteleg) incercand si el sa prinda o fotografie, de ce batranul olandez e mut de uimire privind in zare, in timp ce nemtii blonzi o iau frumos la pas spre Crucea Eroilor Neamului. Trecand peste toate astea, nu imi pot imagina efortul celoc ce au facut posibila pentru noi plimbarea cu telecabina Busteni-Bebele, nu pot inca asimila nemarginirea imaginii si grandoarea tarii ce am vazut-o prin ochiul Sfinxului, verdele brazilor si roseata buburuzelor ce stapanesc pajistea Caraimanului. Nu ezitati sa vedeti minunile ce le ascund muntii nostri, cautati-le cu mai multa sete si nu renuntati sa le alegeti in defavoarea unui weekend parizian ori barcelonez. Avem de ce ne bucura si noi, macar pentru o vreme, cel putin pana cand Raoul de Romania nu hotaraste ca ar fi potrivit sa deschida si un bold la umbra Babelor.

Ce am pregatit? Inspirata de puzderia de negustori de zmeura ce i-am vazut in zona Busteni-Sinaia, am hotarat ca o spuma de zmeura plina de parfum si gust de vara e cea mai potrivita. Cristi zice a a fost cea mai reusita de pana acum, potrivit de dulce, asa ca o postam in ciuda Babelor ramase in arsita soarelui.

2 albusuri
230 g zahar alb, cat mai fin, nu e musai sa fie pudra
180 g zmeura

Batem albusurile cu zaharul pana cand spuma devine tare, ca pentru bezele. Abia acum adaugam zmeura spalata si scursa bine de apa, si mai batem spuma cu mixerul cateva minute bune, pana cand obtinem un deliciu pufos, dar ferm in acelasi timp. Nu e nevoie decat de putina rabdare si abtinere de la cateva boabe de zmeura pentru un decor delicios.

Maine povestim despre dulceturi de vara, si le supunem “referendumului” pe doua dintre ele (ca e de actualitate miscarea:)). Pe maine, deci!

 Urcare cu telecabina Busteni-Babele

 Babele la taifas

 O alta lume

 

 Sfinxul

 Busteni