miercuri, ianuarie 30, 2013

Turta dulce, Sanda Marin


N-am mai mancat turta dulce de casa de ani de zile. Reteta asta a Sandei Marin imi aduce aminte de o multime de lucruri, insa cele mai clare imi sunt amintirile din tabara de vara de la Blajoaia, cand, in urma unor ploi greoaie de munte si total nepotrivite planurilor unor copii agitati si pusi pe fapte mari, o cutie plina pregatita de mama a facut mai suportabila ratia zilnica de mancare primita de la cantina taberei scolare. Cea mai plictisitoare si mohorata tabara de vara la care am participat in toata copilaria mea! Si cand ma gandesc la eforturile alor mei de a ma trimite si pe mine in vacanta undeva departe de betoanele clujene, mai ca imi vine sa ma gandesc si acum de doua ori inainte de a-mi petrece un concediu prelungit la munte, la mila vremii schimbatoare si capricioase.

Printre putinele amintiri placute din zilele acelea se numara o tura buna de afine, un prof de mate ud leoarca (nici acum nu-mi dau seama cum a intrat el in capcana noastra si nu cei doi baieti rautaciosi de la etajul doi), plus cutia de turta dulce frumos pregatita de mamica mea grijulie. Asta e aproximativ reteta Sandei Marin pe care a folosit-o si ea atunci, una delicioasa zic eu si sincer nesperat de asemanatoare gustului celei profi de pe raftul patiseriilor.

Pentru o tava de 30/15 cm aveti nevoie de:

350 g miere
350 g faina
3 oua
2 linguri zahar
½ lingurita bicarbonat de sodiu
1 lingurita rasa scortisoara
1 lingurita cuisoare macinate cu 5 boabe de ienibahar
1 lingura rom
1 lingura ulei

1. Incalzim mierea cat sa fie bine lichefiata, apoi cernem in ea faina si amestecam bine, sa nu ramana cocoloase. Putem folosi un tel.
2. Cand e bine racit amestecul, adaugam pe rand ouale intregi si le incorporam.
3. Urmeaza restul de ingrediente, dupa care coacem turta dulce intr-o tava tapetata cu hartie de copt, la 180 de grade Celsius, 30-40 de minute. Puteti adauga nuca tocata direct in compozitie ori deasupra, inainte de a pune prajitura la cuptor.
4. Pentru decor eu i-am facut o glazura simpla de zahar de la Dr. Oetker si i-am presarat cateva merisoare uscate, insa alegerea va apartine. Eu zic ce e un desert de copilarie bine venit langa ceasca de cafea a adultilor in diminetile de iarna, asa ca sper sa-l incercati si voi! Pe curand!

Pasta de branza “Rotiseria”


Am promis amintiri (culinare) din copilarie, asa ca asta e prima pe lista: crema de branza vanduta la suta de grame in rotiseria de la coltul strazii noastre. Isi mai aminteste cineva de “Rotiserii”? Ah… locul in care in vremea dinainte de copilaria mea cu siguranta puiul rotisat umplea narile cumparatorului, un soi de “impinge tava” la pachet, cu tavi pline de mancaruri aproape “fast food”, insa sincer mult mai delicioase si apetisante. Pe cand am ajuns eu sa le vad, rotiseriile astea mai pastrau doar o parte din meniul gustos de care vorbeam, amintirile mele cele mai pregnante fiind caserolele cu creme de branza si halbele pufoase de bere. Erau un loc in care barbatii din mai tot cartierul se adunau la o “bericica”, spuneau bancuri deocheata si unde asteptau duminica sa fie chemati la pranzul gata pus in farfurie. Nostim cum memoria noastra e atat de selectiva! Probabil ca mai existau si alte bunatati pe ordinea de zi, insa copilul din mine nu isi aduce aminte decat de branza cu rosii, spuma alba de bere amaruie la care pofteam mai toti copiii veniti sa ne adunam capii familiilor in duminica libera si bancurile cu Bula pe care le reproduceam cu mare succes mai apoi, in spatele blocului.

Ca sa nu mai lungim vorba, iata delicioasa pasta de branza din vremurile comuniste, intinsa pe o felie groasa de paine, garnisita cu felii obraznice de rosii:

250 g branza de vaca 20%
60-80 g unt
1 ½ lingurita boia
½ lingurita sare
½ lingurita piper
½ lingurita chimen tocat
¼ ceapa alba tocata marunt (optional, insa binevenit)

Dupa ce frecam toate astea impreuna, ajungem sa avem un aperitiv delicios, o gustare de seara minunata, iar daca vom plusa cu rondele de ceapa verde, un rasfat rustic din care nu ne vom mai putea opri…

marți, ianuarie 29, 2013

Ciorba iute ungureasca


Cu frigul asta ce a dat iar peste noi, ne-am gandit ca saptamana trebuie inceputa in forta, cu ceva fierbinte si consistent. Am facut o ciorba ungureasca de purcel, iute nevoie mare, sa ne infierbante burta si cugetul. Am botezat-o asa pentru ca am facut-o in mare masura urmand principiul gulasului tipic unguresc, chiar daca nu am folosit ca baza ceaiul de chimen. Nu a durat mult sa o facem, deci nu e chiar un chin in bucatarie langa aragaz, plus ca fiind facuta pe carne de porc si nu de vita, gatitul clar a durat mult mai putin. Si ca sa pastram o aroma vecina cu a gulasului unguresc, evident am folosit crema de gulas si pasta de ardei. Noi am optat pentru cremele iuti de data asta, chiar daca in mod obisnuit mergem pe cele dulci, insa zic eu, alegerea a fost una grozava si va recomand ciorba asta cu mare drag.

La o oala serioasa si cam 2.5 l de apa am folosit asa:

400 g pulpa de porc (am mai incercat si cu cotlet, ca ala era in congelator, si nu s-a suparat nimeni; numai afumatura nu cred ca mi-ar fi placut de data asta)
1 ceapa alba mare
3 morcovi
1 radacina patrunjel
½ radacina telina mare
Cam 3 linguri de ulei pentru calit carnea si legumele
2 1/2 linguri Crema gulas iute
1 lingura pasta de ardei iute
4 cartofi potriviti
Sare si piper dupa gust
Smantana si ceapa verde la servit

1. Am spalat, sters de apa si taiat cubulete carnea de porc. Am tocat marunt ceapa, iar radacinile le-am taiat cubulete toate. Am pus toate astea mai apoi la calit cam 20 de minute, pana cand carnea si-a schimbat culoarea si s-a rumenit numai putin.
2. Cand treaba asta s-a terminat, am stins totul cam cu 2.5 l de apa clocotita si am adaugat cele doua tipuri de creme.
3. Cand aproape e fiarta carnea, adaugam cartofii taiati cubulete, sare si putin piper, apoi am mai fiert ciorba o vreme, sa fie si cartofii numai buni. Am imbunatatit-o cu smantanica si cozi de ceapa din balconul nostru vesnic umed si am avut o ciorba iute de iarna, cu o buna aroma de gulas, insa considerabil obtinuta cu mai putin efort. Pofta sa aveti!

Maine am de gand sa va aduc doua amintiri din copilarie: crema de branza ca la Rotiseria din coltul strazii si turta dulce de casa, a la Sanda Marin. Mmm…

vineri, ianuarie 25, 2013

Sos de rosii pentru chiftelute marinate


Pentru ca am remarcat o pozitie constanta a chiftelutelor in ierarhia placerilor culinare studiate pe blogul nostru, m-am gandit sa le aducem un plus de culoare si deliciu. In sensul asta, m-am gandit ca accesoriul cel mai potrivit pentru chiftelutele astea ar fi un minunat sos de rosii in care sa marinam respectivele bunatati. Am facut un sos de rosii ca in copilarie, cand mama ni-l pregatea mai duminica (nu de alta, dar cam asa era si ratia la carne in vremea aia...). E grozav de aromat si imi place ca oricine poate jongla aici cu zaharul si sarea, deci poate fi foarte usor potrivit gustului celui ce il pregateste.

3-4 portii ies din:
cam 600 ml bulion (daca e de casa, iese un deliciu!)
2 linguri ulei
11/2 lingura buna de faina alba
2-3 foi dafin
Piper si sare, dupa gust
1 lingurita boia (optional)
1-2 linguri de zahar, in functie de aciditatea bulionului
2 lingurite unt

1. Presaram faina in uleiul incins si amestecam cu un tel, sa nu ramana cocoloase. Cam intr-un minut stingem totul cu bulionul amestecand continuu.
2. Adaugam restul de ingrediente, mai putin untul, si fierbem totul pana cand sosul capata consistenta si devine un rosu mai intens. Intre timp ne jucam cu zaharul si sarea, sa potrivim gustul sosului.
3. La final adaugam putin unt, pentru un luciu frumos, cum zice mama. Putem servi sosul asta direct peste chiftelute in farfurii, langa un piure de cartofi, ori putem fierbe chiftelutele cam 5-10 minute in sos, sa le marinam. Oricum ati proceda, sunt convinsa ca o sa iasa o masa de weekend pe cinste!

luni, ianuarie 21, 2013

Tort Padurea Neagra in degrade


La Multi Ani, Mami!

Dupa cum cred ca ati ghicit deja, azi avem o sarbatoare in familia noastra. Motivatia si inspiratia mea din bucatarie implineste azi o foarte frumoasa varsta, asa ca ne-am hotarat sa ii facem o dedicatie culinara. Am pregatit o interpretare proprie a celebrului tort Padurea Neagra: facem un blat de ciocolata, ne rasfatam cu putin lichior de visine si facem un topping de frisca decorat cu ciocolata neagra si cirese. Mama l-a aprobat ca fiind delicios, la fel si Cami, asa ca nu cred ca se supara nimeni daca il prezentam azi si pe blog, cu toate ca tematica noastra de baza a ramas de mult timp in urma, insa din motive pertinente si personale. Nu am abandonat proiectul, ci doar l-am intarziat si putem spune ca lista noastra aflata in lucru a mai acumulat cateva staruri ale farfuriilor in afara celor 121 promise.

Pentru tortul despre care vorbeam, avem nevoie cam asa:

Blat:
4 oua
4 linguri zahar
2-3 linguri lapte
1 tableta de ciocolata (90 g)
5 linguri faina
2 linguri cacao
½ lingurita praf de copt

Penrtu straturile de crema:
200-250 g visine din congelator
3 linguri zahar
2 linguri amaretto
1 plic jeleu pentru tort Dr. Oetker
300 ml apa rece
250 g iaurt cu visine
150 g smantana
2 linguri zahar
6 foi gelatina
200 ml frisca Hulala
2 pliculete zahar vanilat
2 linguri lapte fierbinte
Cirese ori visine si fulgi de ciocolata neagra pentru ornat


1. Preagatim blatul: pentru inceput, topim pe aburi 90 g de ciocolata cu 2-3 linguri de lapte, apoi pastram ciocolata la temperatura camerei, amestecand ocazional, sa nu se intareasca.
2. Frecam galbenusurile cu zaharul pana obtinem obisnuita spuma, apoi adaugam cu grija ciocolata. Nu trebuie sa fie calda, altfel, se va lasa tot amestecul. Batem si albusurile spuma si le incorporam cu grija.
3. Cernem impreuna peste cumpozitia obtinuta faina, cacao si praf de copt, apoi coacem blatul la 180 de grade Celsius, cam 30 de minute.
4. Pregatim siropul de visine: scoatem samburii, pastram zeama si punem astfel fructele pe foc cu zaharul, pana cand acesta se topeste. La final, adaugam alcoolul. Cu acest sirop cu fructe imbibam blatul asezat in forma de tort cu margini detasabile si tapetata cu folie alimentara.
5. Pana cand blatul imbibat e complet racit, pregatim primul strat, cel de jeleu de fructe pentru tort, asa cum arata instructiunile de pe ambalaj. Puteti folosi cam orice aroma, culoarea doar sa fie rosie. Intindem acest jeleu peste blatul cu fructe, si dam la rece.
6. Pregatim crema roz: punem pe foc iaurtul si smantana cu 2 linguri de zahar; inmuiem in apa rece 4 foi de gelatina cam 5 minute, apoi cand zaharul s-a topit, dizolvam gelatina scursa de apa in crema de iaurt si smantana fierbinte. O lasam sa se racoreasca, apoi o intindem peste tort, ca al doilea strat de crema si dam tortul la frigider.
7. Dupa cam 3 ore, cand crema de iaurt e bine inchegata, batem frisca cu putina vanilie, nu foarte tare. Dizolvam 2 foi de gelatina (inmuiate inainte in apa rece si scurse bine) in 2 linguri de lapte fierbinte, apoi incorporam totul in frisca batura. Intindem si acest ultim strat peste tort.
8. Dupa cateva ore de stat la frigider (ori cel mia bine a doua zi), inainte de servire, decoram tortul cu fulgi amarui de ciocolata si cirese sau visine intregi, ori confiate. Zic eu, o varianta delicioasa a Padurii Negre cu frisca si visine, intr-un degrade apetisant, gata sa cucereasca si cel mai mofturos musafir. Pupici, mami!

duminică, ianuarie 20, 2013

Tocanita aromata de purcel


Pentru ca nu am mai gatit de multa vreme o mancare zdravana si satioasa, mi s-a facut dor de o tocanita din carne de porc plina de aroma, langa un piure de cartofi ori o un colt de paine proaspata si aburinda. Am facut o tocanita potrivita vremii de afara, sa ne incalzeasca sufletul si nu numai, care sper sa va inspire pentru o masa in familie, alaturi de cei dragi.

Pentru 4-6 portii am folosit asa:
600 g cotlet de porc; puteti folosi pulpa daca vreti, chiar daca e putin mai grasa
3 cepe albe potrivite
2-3 linguri de ulei pentru calit
1 morcov
1 lingura buna de faina
500 ml bulion
Cam o cana de apa
Sare si piper
1 lingurita cimbru uscat
½ lingurita maghiran

1. Tocam marunt ceapa si dam morcovul pe razatoarea mare, apoi punem totul la calit in putin ulei.
2. Cand legumele s-au inmuiat putin, adaugam carnea de porc taiata cubulete si o lasam pana se rumeneste usor, sa schimbe culoarea.
3. Cand carnea e usor prajita, pudram faina peste ea, amestecand bine sa nu ramana cocoloase, apoi adaugam bulionul si apa, maghiranul si cimbrul si un praf de piper. In final saram dupa gust.
4. Fierbe totul cam 40 de minute, amestecand des, sa nu se prinda sosul ingrosat deja ori carnea, pana cand aceasta din urma devine moale. Pe parcurs va fi probabil nevoie sa mai adaugam putina apa. In final, servim totul cu paine proaspata ori piure de cartofi si muraturi. Noua ne place tocanita asta chiar si cu paste simple, asa ca daca ramane pe a doua zi, cu siguranta varianta de prezentare o sa innoiasca farfuriile noastre. Numai bine!

marți, ianuarie 15, 2013

Pizza rustica à la mama


Ce sa mai gatim pentru cina?... Asta e o intrebare de baraj in multe familii, de asta sunt sigura! Mama are mereu o solutie super simpla, usor de pus in aplicare, fara prea multe ifose si economa din fire, foloseste cam tot ce a ramas prin frigider. Asta e pizza noastra rustica (sa zicem asa), cu paine de a doua zi si cam tot ce prindem prin frigider, atunci cand imaginatia culinara nu exceleaza in familia noastra. Nu va trebuie prea mult timp sa o puneti pe masa, tot ce e mai greu e sa rezistati cat sta la cuptor, nu de alta, dar aromele te imbie si ispitesc sa deschizi cuptorul cat de des :)!

Pentru o tava va trebuie cam asa:

7 felii de franzela feliata, veche macar de o zi-doua, ori cat e necesar sa tapetati fundul tavii
1 farfurioara de lapte
12 carnaciori de bere
2 cepe albe
Putin ulei pentru calit, piper si 1 lingurita de zahar
2 oua
1 ardei gras rosu
masline verzi
4-5 linguri ketchup
1 lingurita oregano
½ lingurita rozmarin
1/2 lingurita busuioc
½ ardei iute
6 rosii cherry
200 g cas

1. Trecem feliile de paine prin lapte. Nu le lasam sa sa imbibe prea mult, ca efectul nu va mai fi cel cautat.
2. Calim in putin ulei ceapa tocata julien, apoi adaugam 1 lingurita de zahar, sa o caramelizam cam un minut. Mai venim peste toate astea cu carnaciorii taiati rondele si un praf de piper. Ii prajim pana se imprietenesc cu ceapa caramelizata.
3. Batem ouale cu oregano, rozmarin si busuioc, apoi le adaugam in cratita cu ceapa si carnaciorii. Amestecul asta il intindem apoi peste feliile ordonate frumos in tava tapetata cu hartie de copt.
4. Stropim pizza cu un sos usor facut din pasta de rosii ori ketchup si putina apa.
5. Spalam legumele, apoi taien feliute ardeiul gras si rondele pe cel iute, iar rosiile le taiem in jumatati. Distribuim totul frumos in tava. Mai urmeaza maslinele verzi.
5. Dam totul la cuptor 20 de minute la 190 de grade Celsius, apoi adaugam cascaval ras si mai dam 10 minute pizza la cuptor. O grozavie gustoasa, numai buna pentru seri de iarna! Pofta si spor sa aveti!

duminică, ianuarie 13, 2013

Winter Ginger, un cocktail cu aroma Craciunului trecut


Pentru ca mi s-a atras atentia sa las cocktail-urile cu alcool la o parte (Nina draga, nici nu mai stiu sa numar gradele din paharele de alcool de ceva vreme in coace...), la vremea cand promiteam un Christmas Cocktail Party de toata frumusetea, m-am gandit sa le fac tuturor pe plac si sa mai pun si combinatii cu alcool 0 in pahare. Am facut o combinatie cu aroma tipica de Craciun, chiar daca nu e o bautura calda, asa cum multi s-ar fi asteptat. O postam acum in amintirea sarbatorilor ce au trecut, sa incheiem cu totul capitolul asta de Ianuarie, ca azi-maine ne prinde Ziua Indragostitilor din urma, si iar trebuie sa il "chinuim" pe Cristi la testat combinatii alcoolice, acum ca doar el se inscrie la degustari. 

Le uram bun venit si ultimilor 4 "urmaritori" din lista prietenilor blogului nostru, asa ca trecem la treaba:

Pentru vreo 4-6 persoane am combinat asa:

1/2 pomelo curata de pielite si taiat cubulete
4 mandarine curatate si feliate
750 ml suc de ananas
330 ml ginger beer dulce, fara alcool
zeama de la 1/2 limeta
2 pumni de afine congelate, inainte de servire, sa racim si inveselim bautura amestecata intr-un bol simpatic de punch.

Toate astea le amestecam frumos si le servim in cani prietenilor soferi ori gravidelor, in timp ce restul petrecaretilor se lupta cu shoturi veritabile, un praf de sare si o felie de limeta... daca ma intelegeti... :)

Pe curand!

miercuri, ianuarie 09, 2013

Briose cu banane si visine


‘Neata! Cam tarziu, ce-i drept, insa cum ar suna un mic dejun pentru weekendul viitor, cu niste briose aburinde langa ceasca de cafea? M-am gandit la o combinatie delicioasa si consistenta, numai buna de inceput o zi de iarna. Si ca sa fim in ton cu sezonul, o ninsoare de cocos mi s-a parut chiar potrivita. Am adus in schimb niste arome mai exotice sa ne imaginam putin cum ar fi eventual un concediu intr-o locatie mai calduroasa, asa ca asta a fost rostul bananelor si al romului. Au iesit 24 de briose aromate din urmatoarele:

200 g unt
1 ½ cani zahar brun
1 lingurita praf de coaja de portocala
1 ½ lingurite esenta vanilie
2 oua
200 ml sana
140 ml iaurt gras
2 ½ cani faina
1 praf de copt
2 banane
Zeama de lamaie
2 linguri rom
2 pumni visine tocate

1. Pentru inceput am facut o spuma din unt si zahar, la care am adaugat, pe rand, ouale intregi si aromele de portocale si vanilie.
2. Am facut apoi un piure de banane cu putina zeama de lamaie si rom, din ala adevarat, nu esenta. Cu asta am imbunatatit spuma de unt si oua.
3. Am alternat apoi restul de ingrediente umede si uscate, ultima tura fiind una de faina, ca pentru orice tip de briose care se respecta.
4. In final, am adaugat visine tocate si scurse de zeama, pentru un plus de surpriza la prima muscatura.
5. Am portionat frumos cu lingura aluatul in tava de briose, in hartiute speciale, bineinteles, dupa care le-am copt cam 35 de minute la 180 de grade Celsius.
6. Cand briosele s-au racit, le-am tras o glazura de zahar cu aroma de punch de la Dr. Oetker si, dupa cum spuneam la inceput, o ninsoare de cocos, sa se potriveasca atat anotimpului cat si aromelor exotice din compozitie. O zi usoara, cu opriri in bucatarie va doresc!